Duminica a IV-a dupa Pasti Invierea ne obliga

Duminica trecuta am auzit ca fiecare crestin este chemat la credinta si, in acelasi timp, este trimis de Cristos pentru a vesti vestea invierii. Cum am auzit, acest lucru se face prin martiriu, prin dragostea frateasca si prin diferite sacrificii ale vietii crestine. Invatatura duminicii de azi ne avertizeaza ca Invierea lui Isus ne obliga, fiindca a fi crestin presupune si o mare demnitate. De aceea, Papa Grigore cel Mare, ii avertiza adeseori pe credinciosi: Crestinule, recunoaste-ti demnitatea ta! - Martirul Caliope, intrebat de originea sa, i-a spus judecatorului aceste cuvinte: „ – Pamfilia este locul meu de nastere, dar gloria mea nu este de aici, ci din faptul ca port numele lui Cristos, eu sunt crestin”. - Sfantul Sebastian, ofiter roman si martir, in tot timpul vietii sale a purtat la gat un medalion cu inscriptia: Sunt crestin! - Intr-o zi, o matroana tanara si bogata din Roma, si-a luat de mana copilul de 6 ani, l-a dus in cimitir, s-a oprit langa un mormant si i-a zis fiului ei, numit Pancratiu, aceste cuvinte: „- Dragul meu, aici odihneste tatal tau. El a murit pentru Cristos. Sa nu uiti niciodata ca tu esti fiul unui martir!” Si acest copil nu a uitat niciodata acest lucru; mai tarziu a murit si el pentru credinta. Duminica Pastorului Bun V-am povestit aceste trei intamplari din Martirologiu, pentru a ne da seama cat de mult tineau primii crestini la credinta lor si cat de putin conteaza astazi aceasta demnitate. Multi crestini din zilele noastre spun sincer: * ocolim sa vorbim despre credinta noastra, ascundem convingerea noastra. * nu o predam mai departe copiilor nostri fiindca pe ei nu-i intereseaza, * sunt alte lucruri mai importante in viata noastra decat religia. Duminica de azi - duminica Pastorului Bun - ne aminteste de demnitatea noastra de crestini. Aceasta demnitate ne obliga: In primul rand, ne obliga la pretuirea credintei. Prima lectura din aceasta duminica ne aminteste de un fapt trist: evreii refuza Evanghelia, vestea invierii. Poporul ales il respinge pe Mesia. Evreii resping Evanghelia desi ei au fost primii chemati sa imbratiseze acest adevar revelat de Cristos si predicat de apostoli. Atunci cand evreii s-au opus, Paul si Barnaba le-au zis: „Voua trebuia sa vi se graiasca mai intai cuvantul lui Dumnezeu, dar de vreme ce il respingeti, ne intoarcem catre pagani... Paganii auzind acest lucru se bucurau si slaveau pe Dumnezeu”. De aici putem extrage o invatatura importanta. Noi trebuie sa stim ca nu Dumnezeu, nu Biserica are nevoie de credinciosi, ci credinciosii au nevoie de Dumnezeu si de Biserica. Odinioara, Cristos era izgonit din satul sau Nazaret si El nu s-a mai intors niciodata acolo. Istoria se repeta Astazi istoria se repeta! Daca cineva paseste pe urmele primilor crestini din: Corint, Efes, Tesalonic, Filipen nu mai gaseste acolo nimic altceva decat niste pietre printre buruieni care ne mai amintesc de leaganul crestinismului. C hiar si in Efes, unde, in casa Sfantului Ioan, din care au mai ramas ceva ruine, a trait si Maica Sfanta, gasim doar o bisericuta neglijata. Tot ce insemna crestinism a fost distrus de mahomedani. Crestinismul a parasit acest loc si s-a mutat in Europa. Dupa multi experti, aceasta va fi si soarta crestinismului din Europa. Dupa ce vom abandona cultura noastra crestineasca, viitorul Bisericii se va muta in Africa. De aceea Sfantul Parinte ne indeamna tot timpul sa facem in jurul nostru o noua evanghelizare, sa raspandim credinta crestina in familiile noastre. Aripile credintei In al doilea rand, aceasta duminica ne indeamna sa ne pastram demnitatea noastra de crestini chiar daca aceasta presupune mari sacrificii si jertfa. In lectura a doua, printr-o mare viziune, Sfantul Ioan vede toata istoria omenirii. El nu zice ca Raiul va fi gol, ci dimpotriva, Ioan vede victoria si triumful crestinilor. Iata ce ne transmite: „Am vazut o multime mare pe care nimeni n-ar putea s-o numere, din toate neamurile si limbile pamantului... Acestia sunt cei care vin din stramtoarea cea mai mare...ei nu vor mai suferi, fiindca Pastorul cel Bun inviat din morti ii va duce la izvoarele vietii...” Fiecare crestin care practica credinta trece prin stramtoare si durere. Sa ne gandim numai la durerea parintilor care vad zilnic cum copiii, sange din sangele lor, in pofida unei educatii crestinesti, abandoneaza credinta, rugaciunea, Biserica...Ce finalitate va avea soarta lor? Dupa cum suferinta ne constrange sa ne ingrijim de trup, tot asa si moartea ne constrange sa ne ingrijim de suflet. Un crestin rus care a scapat din lagarul de exterminare, fiind foarte slabit si bolnav, a fost internat in spital unde, medicului care se ocupa de el i-a zis aceste cuvinte: - Exteriorul meu nu este deloc frumos pentru ca am lucrat 20 de ani in mina si acolo am suferit un grav accident din cauza caruia am ramas cocosat. Atunci medicul, profund crestineste, i-a zis aceste cuvinte: - Baciu Ivan, dumneata nu esti cocosat, ci porti pe spate o cutie in care sunt puse doua aripi. La sfarsitul vietii tale aceasta cutie se va deschide si, datorita suferintelor tale, vei zbura in cer. Datorita acestor cuvinte, acest om nu s-a mai simtit descurajat, nici nu l-a mai deranjat cocoasa. Sunt sigur ca acest om era prezent in multimea aceea imensa despre care vorbeste Sfantul Ioan in a doua lectura fiindca si acest om a trecut prin multa suferinta. Duminica de azi este si Duminica Bunului Pastor. Acest bun pastor, Isus, nu a trait o viata comoda, nu-L lasa indiferent soarta celor care sufereau. El a luat asupra sa, nu numai suferinta, ci si grijile tuturor oamenilor si, pana la sfarsitul veacurilor, va scoate oile ratacite din spini. Datoria noastra crestineasca este nu numai de a ne bucura de demnitatea noastra de crestini, de a purta acest nume, dar si de a ne ruga, de a ne jertfi pentru ca toti oamenii sa ajunga la demnitatea si bucuria de a fi crestini. Heinrich Francisc