Duminica a IV-a din Post - O istorie a drumului spre casa

Mai presus de orice, Postul este o calatorie duhovniceasca, iar destinatia sa este Pastele, „Praznic al Praznicelor”. De aceea trebuie sa incepem prin a incerca sa intelegem legatura dintre Post si Paste, pentru ca aceasta descopera ceva esential, ceva fundamental, referitor la credinta si viata noastra crestina. In miez de noapte, la portile unei manastiri se aude galagie mare. Un talhar batran scutura poarta, strigand ca se grabeste pentru ca are ceva de rezolvat, de aceea vrea sa intre in manastire. - Ce probleme ai? intreba calugarul portar. - Vreau ca Dumnezeu sa-mi ierte pacatele!, zise talharul. - Si de ce esti asa de sigur ca Dumnezeu te va ierta? intreaba calugarul. - Sunt sigur, zice talharul, pentru ca asta este meseria lui! In aceasta dura constatare se ascunde un mare adevar, pentru ca Dumnezeu Il iubeste pe omul ratacit, Il cauta si Il iarta, daca pacatosul se caieste. Aceasta realitate este expusa, in mod cum nu se poate mai sugestiv, in cea mai frumoasa dintre parabolele lui Isus si din toate timpurile. Este vorba despre parabola fiului risipitor. Daca stai sa te gandesti oare unde s-au petrecut lucrurile, in ce tara, cu care fiu si cu care tata, te obosesti degeaba. Aceasta intamplare este istoria noastra, a fiecaruia dintre noi. Este istoria omului de ieri, de astazi si din toate timpurile. „Iubirea parinteasca nu are somn” Aceasta parabola se constituie intr-o drama in trei tablouri. * Primul tablou este casa tatalui bogat unde e bogatie, pace, liniste si bunastare. Aceasta casa este simbolul omului care traieste in iubirea si in prietenia cu Dumnezeu, este simbolul vietii harului care ne aminteste de Paradisul pierdut. * Parasirea acestei case este descrisa prin soarta fiului mai mic care, intr-o zi, cere partea lui de mostenire, pleaca intr-o tara indepartata, departe de tatal sau, acolo risipeste toata mostenirea printr-o viata destrabalata. Dupa ce a risipit totul, rabda foamea, ajunge in zdrente, devine paznic de porci si mananca roscove. Aici e simbolizata soarta omului pacatos care il paraseste pe Dumnezeu, prin pacate risipeste bogatia harului si ajunge in mizerie. * Intoarcerea acasa a fiului risipitor este partea a treia a parabolei. Cand isi da seama cat de adanc a decazut, fiul risipitor simte o mare dorinta de a se intoarce la casa tatalui sau si se hotaraste: ma voi scula si ma voi duce la tatal meu si ii voi spune: Tata, am pacatuit impotriva ta si impotriva cerului... si sculandu-se a plecat la tatal sau. Si aici urmeaza partea cea mai miscatoare a parabolei: pe cand era inca departe, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila si, alergandu-i in intampinare, l-a imbratisat si l-a sarutat. Da! Iubirea parinteasca nu are somn, nici nu se plictiseste... parintii nu au copii rai. Tatal iubitor nu-i cere socoteala... Nu spune ca e prapadit, ci il imbratiseaza si il iarta. La urma il repune in drepturile de dinainte. Haina noua si inelul scump sunt simbolurile recapatarii demnitatii pierdute, ceea ce simbolizeaza recapatarea harului pierdut. Iar evenimentul trebuie sarbatorit cu o petrecere. Aceasta petrecere reprezinta acelasi lucru despre care Isus a mai vorbit intr-o alta parabola: intoarcerea unui pacatos este, intotdeauna, o mare bucurie in cer. Supararea fiului mai mare reprezinta comportamentul acelora care sunt drepti si de aceea nu cunosc mizeria unei vieti ratate. Explicatia tatalui insa ne lamureste si pe noi. El zice: dar se cadea sa petrecem si sa ne veselim, fiindca acest frate al tau era mort si a inviat, pierdut si s-a aflat. Iata istoria omului pacatos, iata soarta fiecaruia dintre noi. Omul rupt de Dumnezeu este un om pierdut, pacatul atrage dupa sine moartea sufletului. Cand Isus a spus aceasta parabola, lumea banuia ca acest tata bun si iubitor nu poate fi un muritor de rand. Acest tata bun este Dumnezeu. Lumea care asculta aceasta parabola inca nu stia ca acest Dumnezeu milostiv, pentru a se impaca cu pacatosii, isi va sacrifica, pe Calvar, propriul Fiu nevinovat, pentru ca iertarea lui sa fie garantata printr-un alt mare sacrificiu. Intr-o zi, Rembrandt, marele pictor clasic, prin sudoare si suspin, cu mainile tremurand, a incercat sa picteze aceasta secventa a Intoarcerii fiului risipitor. Multi dintre cei care au vazut acest tablou s-au convertit sau si-au schimbat viata. Unul dintre ei, Henri J. M. Nouwen (1966), atat de tare a fost impresionat de acest tablou, incat a scris o carte despre impresiile sale, cu acest titlu: O istorie a drumului spre casa. Iata cateva cuvinte din aceasta carte: „Cand, in toamna anului 1993 am vazut pentru prima data posterul lui Rembrandt, toata atentia mi-a fost captivata de mainile batranului care strangea la piept pe fiul sau abia intors. Am vazut acolo iertare, reconciliere, vindecare... am vazut, de asemenea, acolo siguranta, odihna, primire calduroasa. Am fost miscat atat de profund de imaginea imbratisarii calduroase dintre tata si fiu, pentru ca in mine totul ardea de dorinta de a fi primit in acelasi mod in care era primit fiul risipitor. Acea intalnire a insemnat inceputul propriei mele convertiri”. Crestini numai cu numele? Lumea vorbeste tot timpul despre legea dreptatii, despre tragere la raspundere, dar nu stie nimic despre iubire si iertare. Pe cand legea dreptatii nu cere decat osandirea celor vinovati, iubirea se straduieste sa-i salveze. Dincolo de inaltimea iubirii nu se ridica altceva decat bolta cerului care se sprijina pe culmile iubirii unui Dumnezeu Tatal. Dumnezeu nu-i trateaza pe pacatosi ca pe niste delicventi, ci ca pe niste bolnavi de care il cuprinde mila, fiindca mai vede in ei amprenta sa creatoare si faptul ca au nevoie de medic. Cristos este singurul intemeietor de religie care uraste pacatul, dar il iubeste pe pacatos, ceea ce dovedeste ca el intr-adevar este Dumnezeu. Daca nu te pune in genunchi cunoasterea iubirii lui Dumnezeu fata de pacatosi, daca acest lucru nu te indeamna sa pasesti pe drumul spre casa, atunci sa stii ca ai inceput deja sa pavezi propriul tau drum care duce in iad. Postul Mare are menirea de a ne determina sa ne gandim la noi insine, sa ne gandim ca Tatal nostru ceresc ne asteapta acasa. Cine ramane si mai departe langa mizeria cotetului de porci a acestei vieti, atunci refuza iubirea oferita si ii ramane dreptatea, adica judecata. Un capitan a strigat in fata soldatilor sai: Croitor, un pas inainte! Soldatul pasi in fata trupei. Capitanul i-a zis: Croitor, poti sa-mi cosi mantaua? Soldatul a raspuns: Domnule capitan, eu ma numesc Croitor, dar nu stiu sa cos. Oare nu suntem crestini numai cu numele? Heinrich Francisc