Omul care nu îmbătrâneste

Un bărbat din Dumbrăviţa a descoperit secretul tinereţii. Gheorghe Bartoş are 63 de ani şi se mândreşte că nu a încărunţit, cum s-a întâmplat cu prietenii de-o vârstă cu el. Secretul? Încearcă să fie tot timpul fericit, bine dispus şi cu zâmbetul pe buze.

„Eu mi-s Bartoş lăutarul, starostele şi tâmplarul!” Aşa se descrie pe scurt „cel mai vesel om din comuna Dumbrăviţa”. De fapt, tocmai pentru această recomandare primită din sat ne-am dus să-l întâlnim. Şi într-adevăr este un om deosebit. La orice întrebare răspunde într-un mod aparte. De exemplu, când am vrut să aflăm câţi ani are, a răspuns „acum 45 de ani făceam majoratul”. Că îl cheamă Gheorghe există o altă explicaţie „preotul care trebuia să-mi facă dezlegarea spre botez nu era acasă. Şi m-a botezat numai diacul, iar pentru că pe el îl chema Gheorghe, mi-a pus şi mie numele ăsta”.

Cum s-a antrenat în tainele bunei dispoziţii? A fost staroste 35 de ani. „Prima dată m-am dus de staroste din întâmplare, la verişoara primară a soţiei mele care mă iubeşte foarte mult! Iar de atunci am rămas staroste 35 de ani. Ca să fii staroste nu-i lucru mărunt, că trebuie să ştii poezii, să ştii să vorbeşti cu fiecare, de la bătrâni până la cel mai mic, să creezi atmosferă etc. Am fost de destule ori necăjit, dar n-am lăsat ca oamenii să simtă asta. Sigur că versurile trebuie adaptate de la om la om”, spune Bartoş.

Când i-am cerut să ne povestească despre traseul profesional, am primit din nou un răspuns plin de picanterii: „Meseria mea de bază nu-i de staroste. Eu m-am jucat o viaţă întreagă cu multe meserii. Când am fost copil am fost la oi. După aia am fost şi la vaci (hohote). Apoi m-am calificat ca vopsitor la IMMUM şi apoi m-am dus la Mină. De ce m-am dus la Mină? Nu pentru salar, ci pentru că ocrotitoarea minerilor era Cuvioasa Varvara, iar eu, având nevastă Varvara, mi-am spus că Sfânta mă va ocroti o viaţă întreagă. Aşa că am lucrat 20 de ani la Mina Herja, ca geolog. Acum, de vreo 16 ani, mă joc cu pensia şi sunt tâmplar. M-am oprit din stărostit pentru că e bine să te opreşti din timp, să nu trebuiască să fii aruncat (hohote)”.

Cum erau nunţile mai demult? „Era mai mare veselie decât acum, în mod cert! Eu nu am prins nunţile alea de trei zile, ci doar de o zi, dar la început nu erau staţii de amplificare. Trebuia să acopăr cu vocea toţi nuntaşii când aveam de spus ceva. Aventuri am multe, dar întotdeauna am ştiut limita la glume, să le spun în aşa fel încât să nu se supere nimeni. Nu am sărit calul niciodată. Am stărostit nu numai în Dumbrăviţa, ci şi în toate satele înconjurătoare şi am mai fugit şi prin Satu Mare, Bihor, Arad. Am fost staroste la aproximativ 700 de nunţi, dar nu le-am scris pe toate, că la un moment dat n-am mai avut pix”.

În cei 35 de ani de stărostit, a întârziat la o singură nuntă: „Am promis că merg la cineva în Lăpuşul Românesc, care m-a chemat cu un an înainte. Dar nu m-a mai anunţat şi când a venit ziua nunţii a venit cineva după mine să merg la nuntă.

M-am dus, dar am întârziat puţin, pentru că tinerii erau deja cununaţi. Mi-am făcut însă datoria şi toţi cei 800 de nuntaşi s-au simţit foarte bine”, spune Gheorghe Bartoş. Ne-a mai spus că soţiei sale i-a spus de mai multe ori poezii personalizate, dar că aceasta le-a uitat. La rândul său, spune că şi el a uitat ceva important: „când am cerut-o de nevastă aveam o ciocolată în buzunar, dar am uitat să i-o dau şi m-am dus cu ea înapoi acasă” (hohote).

Ce-i este cel mai drag la oameni: „Omenia. Pentru că omenia porneşte de la oameni: om-omenie, vedeţi cum se continuă cuvintele?”. L-am întrebat şi cum şi-a dezvoltat spontaneitatea, retorica, dicţia şi conduita specifică unui om vesel: „omul se naşte cu anumite calităţi. De exemplu şi să ajung tâmplar, n-am luat de la nimeni această meserie. N-am avut pe nimeni în familie cu asemenea înclinaţii, pur şi simplu am simţit că asta a trebuit să fac”.

Starostele din Dumbrăviţa are însă şi o problemă: împreună cu soţia împlinesc anul acesta 40 de ani de căsnicie, şi deja a început să se gândească dacă îşi ia staroste peste 10 ani, la nunta de aur. Am mai aflat şi că cea mai mare mândrie a celui mai vesel om din Dumbrăviţa este familia: „o soţie iubitoare, două fete, doi gineri şi trei nepoţi”.

Iar în final, ne-a explicat şi care-i cel mai important plan al lui: „Eu parcă am o baterie încărcată cu bună dispoziţie. Şi uitaţi-vă că reţeta este bună, pentru că nu am încărunţit. Şi nici n-o să încărunţesc! Niciodată n-o să fiu supărat! Eu m-am programat să o ţin tot aşa încă 37 de ani, că acum am 63. Iar când ajung la sută, o las mai moale, că nu mi-a dat Dumnezeu numai mie fericirea. Sunt mai mult ca hotărât să ajung la 100 de ani!”.

„Eu chiar mi-am făcut meseria de staroste din drag. Niciodată nu am cerut bani, pentru că am considerat că este o taină căsătoria. Dacă-mi dădea cineva ceva, am primit, dar niciodată n-am fost lacom pe bani să cer o anumită sumă. Ştiu că banii trec, dar omenia rămâne. De asemenea, mă consider un om fără duşmănie în satul ăsta” - Gheorghe Bartoş.

„Eu consider că nunta fără staroste nu are rost. Pentru că starostele este cel care organizează. El merge după naşi, merge la mire, cere mireasa, dă binecuvântarea la nuntă, coordonează muzica, la partea de daruri e prezentarea mirilor şi a naşilor, a socrilor etc”. - Gheorghe Bartoş.