Dreptul de a fi femeie

Fluierături, comentarii şi atacuri cu nuanţă sexuală, umiliri publice şi atingeri nedorite –acestea sunt doar câteva dintre formele de agresiuni cu care se confruntă femeile în fiecare zi.

„Gradul de civilizaţie al unei societăţi se măsoară prin locul pe care i-l rezervă femeii” - Karl Marx, filozof

Unde ne lasă pe noi această afirmaţie? Într-o societate care se presupune evoluată, cu drepturi egale pentru fiecare, întâlnim frecvent comportamente ostentative şi remarci jignitoare faţă de sexul feminin. Care este limita pe care o impunem, care sunt motivele unor astfel de ieşiri, în primul rând, şi efectele pe care le generează?

De la aparent inofensivele fluierături, la asalturi sexuale, agresiunile verbale şi non-verbale au un impact major asupra psihicului şi fizicului unei femei. Cu toate acestea, abordarea acestora într-un mod dispreţuitor este vizibil încurajată de societate, unde, în ochii masculilor, femeile încă ocupă o poziţie inferioară – de aici rezervându-şi dreptul de a le trata cu lipsă de respect.

Totuşi, această atitudine bolnăvicioasă este încurajată şi de media, care promovează femeia de la statutul de gospodină, la cel de obiect sexual; cât despre tolerarea acestui fapt de către ambele sexe - ţine strict de cultura şi de educaţia proprie.

O tânără studentă în Bruxelles a demarat un documentar „Femme de la rue” pentru lucrarea sa de licenţă, al cărei obiectiv a fost să surprindă hărţuirile sexuale şi insultele sexiste la care sunt expuse femeile. Aceasta era urmărită atent de o cameră ascunsă, tânăra fiind îmbrăcată într-o rochie până sub genunchi şi cizme fără toc, ulterior blugi şi o jachetă, de ambele dăţi fiind jignită şi făcându-i-se propuneri indecente. Prin acest documentar, Sofie Peeters a demonstrat ca este o problemă generalizată, care ar putea conduce la schimbarea stilului vestimentar, evitarea mijloacelor de transport în comun, sau chiar depresii, în cele mai rele cazuri.

Cu toate că s-a promis să se ia măsuri în această privinţă, situaţia este neschimbată, la fel şi atitudinea de superioritate a bărbatului în faţa femeii. Un alt exemplu de comportament sexist şi umilire în public este şi evenimentul recent din Franţa, în care ministrul de locuinţe Cecile Duflot, îmbrăcată într-o rochie simplă, până sub genunchi şi mâneci trei sferturi, a fost fluierată în Parlament de reprezentanţii aripii drepte pe motivul că dacă a purtat rochie a fost „pentru a fi privită, nu ascultată”.

Dorind să aflu dacă se aplică atitudinea sexistă şi în viaţa noastră politică, sau dacă se întâlneşte un comportament asemănător faţă de femei, am stat de vorbă cu Bondi Gyongyike, fost prefect al Judeţului Maramureş. Aceasta a replicat că, personal, nu a fost afectată de nicio discriminare, în cazul existenţei uneia, şi că autoritatea ei nu a fost pusă sub semnul îndoielii pe motivul că e femeie: „Am fost percepută ca un om normal, întreg, nu am simţit vreo diferenţiere şi nu am întâmpinat probleme”, afirmă aceasta.

Din păcate, această resimţire nu este general valabilă, fostul primar al Sighetului – Eugenia Godja, neconfirmând, în cazul propriu, aceeaşi atitudine din exterior la adresa ei:

„Au fost momente în care am simţit că, dacă ar fi fost un bărbat care să fi adus argumentele obiective pe care le-am adus eu, ar fi cântărit mai mult.”

Aceasta a completat că nu i-a fost prea uşor să îşi impună autoritatea şi în faţa sexului masculin, trebuind să muncească mult pentru acest lucru, adăugând, cu părere de rău, că viaţa politică este aproape exclusiv a bărbaţilor.

Constituţia din 1866 prevedea că toţi românii sunt egali în faţa legii, fapt care nu era în concordanţă cu ilegibilitatea femeii în ceea ce priveşte votul şi posibilitatea de a fi votată. A mai fost nevoie de aproape încă un secol de mişcări feministe şi lupte pentru drepturi, pentru ca în final, în 1946, să beneficiem de această „onoare”. Şi totuşi, de câte ori observăm astăzi în România o femeie într-o funcţie de guvernare? Sau cât de des?

În ceea ce priveşte posibilitatea de a avea curând vreun prim-ministru femeie, Eugenia Godja consideră că: „Trebuie dezvoltată cultura politică, e mai puţin probabil să fie o femeie în această funcţie atâta timp cât bărbaţii nu înţeleg că împreună am reuşi mai mult, am face o echipă bună.”

Iar din partea noastră... cam multă pasivitate! Un fapt trist, sincer, şi, probabil, rezultatul a atâtor ani de inhibare si inoculare a unei inferiorităţi nemeritate. Cu toate că în ziua de azi avem aceleaşi drepturi ca bărbaţii, nu cu mult timp în urmă eram privite ca nişte fiinţe incapabile să gândim pentru noi, necesitând masculi să ne direcţioneze şi să ne susţină.

De aceea, îmi permit să concluzionez cu indignare că situaţia nu a evoluat într-atât pe cât se presupune, cea reală nefiind neapărat cea descrisă de teorie. Datorită oprimării unor instincte, abilităţi şi dorinţe de dezvoltare pe parcursul a prea multor ani, observ o multitudine de cazuri în care o femeie se complace în umbra unui mascul, evitând să strălucească şi să îşi asume propriul rol în societate sau să exceleze    într-un anumit domeniu.

Acestea fiind spuse, după citatul lui Marx nu ne situăm pe o scară înaltă a evoluţiei, fiind încă sesizabilă nevoia de a face paşi mari în această direcţie, spre civilizaţie. Cum altfel să perseverăm şi să ne dezvoltăm, dacă nu prin respect? Iar atâta vreme cât îl câştigi prin educaţie, competenţă şi muncă, să fie imposibil de contestat - fie că eşti bărbat, fie femeie.