Paştele în Maramureşul nostru drag!

Este o periodă dificilă pentru noi toţi. Cu toate acestea, trebuie să ne reamintim că după orice furtună apare soarele! Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului este un bun prilej să ne reamintim că există încredere şi speranţă dincolo de griji şi probleme.

În agitaţia care ne înconjoară, Sfintele Sărbători de Paşte şi de Crăciun au rămas singurele momente în care mai putem vorbi despre valori şi tradiţie, linişte şi înţelegere.

Se spune, mai nou, că nu avem nevoie de ocazii speciale pentru a fi mai buni. Văzând cum a evoluat lumea din jur, eu cred că ar trebui să încercăm, măcar de câteva ori pe an, cu ocazia celor mai importante sărbători ale creştinătăţii, să uităm de certuri şi de încleştări personale şi politice.

Maramureşul este un loc binecuvântat, în care valorile şi tradiţiile strămoşeşti sunt încă păstrate şi ar fi păcat ca noi să le întinăm şi să uităm să le celebrăm. Îmi aduc aminte, cu plăcere, şi particip de fiecare dată, cu bucurie în suflet, la sărbătorile Paştelui împreună cu familia şi alături de prietenii mei dragi.

Mi-e dor de sărbătorile de Paşte din vremea copilăriei mele, de lumea aceea veche, cu regulile pe care le moştenise de la înaintaşi de sute de ani şi pe care le respecta fără să le pună la îndoială. Nu-mi plăcea nici atunci şi nici acum nu accept ideea de a omorî animale, dar îmi dau seama că era, la început, o necesitate. Urma o perioadă grea, cu munca la câmp, în care mesele şi reuniunile în familie erau tot mai rare.

Nu vânătoarea sau tăiatul mielului sau al curcanului mi se par importante, ci că oamenii obişnuiau să facă lucrurile acestea împreună, ca şi când ar fi fost un ritual. Grupul de bărbaţi tăiau animalul, fiecare având rolul lui bine determinat, iar femeile, la rândul lor, pregăteau apa, apoi vasele, pentru a separa carnea, apoi curăţau şi utilizau fiecare bucăţică fără să risipească nimic.

La fel de drag îmi este obiceiul atât de cunoscut nouă - „Udătoriu”, care încă se mai păstrează în Maramureş, şi care se serbează în a doua zi de Paşte, în satul Şurdeşti. Aici, sătenii, în frunte cu tinerii băieţi ai satului, îl sărbătoresc pe cel mai harnic om din sat, adică cel care a ieşit primul la arat în anul respectiv, cu condiţia să fie căsătorit. El va fi dus la valea din sat şi va fi îmbăiat de localnici pentru a aduce noroc şi bogăţie în toată comuna Siseşti. Finalul este marcat de joc şi muzică, spectacole şi multă voie bună, dar fără a se face abateri de la restricţiile perioadei, cunoscute de toată lumea: feciorii nu au voie să joace cu neveste şi nici bărbaţii însuraţi cu fete. În caz de nerespectarea regulilor serbării, cel vinovat este sancţionat. Obiceiul, se spune, că ar asigura fertilitatea câmpului pentru anul ce vine.

Acesta este doar unul dintre obiceiurile pe care mi le amintesc de la bunicii mei şi pe care am încercat sa le prezint cât mai bine familiei mele şi, mai ales, lui Dragoş, fiul meu. Aş vrea ca el, dar şi ceilalţi tineri, să cunoască, să păstreze şi să îşi înveţe copiii însemnătatea acestor tradiţii, care ne definesc pe noi, maramureşenii, şi care fac parte din evoluţia noastră ca popor.

În final, vreau să vă urez un Paşte liniştit, cu bucurie în suflet, alături de cei dragi!

Dragoş Titea, secretar general Departamentul de Transporturi al PSD