Dragomireștii Maramureșului (1373-2023) - 650 de ani de atestare documentară

 Ca un făcut: fiecare generație, atunci când îi vine rândul în istorie, culmea (!), se arată a fi nemulțumită de generația care va să vină! Raportarea la urmași, predicțiile noastre despre ei ne dau combustia sau doar iluzia unei aprecieri cu atât mai exagerate față de generațiile anterioare, care devin binemeritate, referențiale și de la care ne revendicăm identitar.

În această idee cheie a acestui silogism genealogic trebuie să înțelegem și spusa că ,,slava strămoșească, pe strămoși slăvesc”, iar toate edițiile unor manifestări cultural-istorice de genul celei de față, encomiastice, se rostuiesc ca „repetiții succesive” (Vasile Țiplea), întemeietoare ale unui ethnos, ca ritualuri ale aceluiași cult al străbunilor.

Întocmai așa a fost, până la urmă și actuala ediție, cea de-a VII a, a simpozionului „Veghetori la obârșii”, de la Dragomirești, din zilele de 21-23 aprilie 2023. Cum era și firesc, spunându-ne că Domnia Sa crede în magia cifrei șapte, dl primar al localității, Vasile Țiplea,

 ne-a împărtășit bucuria că acest act cultural aniversar, jubiliar, a fost numit „Dragomireștii Maramureșului. Secvențe și personalități din istoria unei așezări nobiliare de pe Valea Izei”.

Mulțumindu-ne participanților, Comitetului de organizare și Comitetului științific, edilul referențial al unei localități de prestigiu istoric bogat de pe Valea Izei s-a declarat împlinit, vădindu-se profund emoționat pentru amploarea evenimentului, prin personalitățile care l-au onorat cu prezența și cu contribuția științifică.

Startul acestui festin al muzei Clio, al științei și al sufletului a fost de bun augur, fiind dat de către dl acad. Doru Pamfil, președintele Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca. Domnia Sa ne-a vorbit evocator despre bogăția culturală și ecumenică a locului, atrăgându-ne atenția parcă, despre faptul că memoria este o facultate a ființei umane ș.a.

Nu de multe ori ne este dat nouă celor care locuim în provincia sau chiar provincia provinciei să avem norocul să audiem conferințe de înalt nivel academic, așa cum a fost cazul cu lucrarea „Între Dumnezeu și neamul românesc: eroi, modele și destine în istoria națională”, datorat dlui Acad. Ioan Bolovan.

 Pornind de la binecunoscuta prezumție a lui Inochentie Micu (Klein) anume că „nu poți învia cu-adevărat decât în pământul patriei”, distinsul intelectual de la Cluj-Napoca, cu elocința-i bine cunoscută ne-a purtat prin noțiunea de erou, apoi prin spiritul Școlii Ardelene, ilustrându-și aserțiunile cu destinele eroilor noștri paradigmatici: Mihai Viteazul (1593-1601), Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), Ioan Lupaș (1880-1967), Gheorghe Cârțan (Badea Cârțan) (1879-1911), Nicolae Titulescu (1882-1914) ș.a.

Stilul său cuceritor, îmbinând exigența și acribia academică cu adresabilitatea către un public mai puțin avizat, ne-a făcut pe toți cei prezenți să credem în concluziile Domniei Sale:

- noi românii avem o experiență unică, cu rădăcini la Roma, dar și o influență a celei de-a doua Rome, rămasă în limbă și confesiune;

- românii au experimentat, de-a lungul timpului, alteritatea;

- românii au nenumărate modele de eroism, dar și de sfințenie ș.a.

Cu asupra de măsură, cu elocvență și eleganță a luat cuvântul, apoi, Excelența Sa, ministrul Culturii, dl Lucian Romașcanu, care a punctat importanța unor astfel de evenimente, dar și despre necesitatea ca ele să aibă un „conținut digerabil”, care să ajungă și la sufletul generației de astăzi, aflată „la un clic distanță” față de rezolvarea oricăror probleme prezumtive, după părerea ei.

De-a dreptul încântătoare și plină de amuzament fin, intelectual s-a dovedit a fi intervenția dlui conf. univ. dr. Mircea Fărcaș, decanul Facultății de Litere din Baia Mare, care ne-a prezentat împrumuturile românilor rezidenți în Franța, din limba franceză, dându-ne exemple de-a dreptul surprinzătoare. Din cuvintele alese s-a putut vedea, versatilitatea utilizatorilor, cât și creativitatea și adaptabilitatea respectivilor termeni la regulile gramaticale, rezultând cuvinte sau expresii de-a dreptul hazlii, dar recognoscibile ambelor limbi.

A urmat la cuvânt, d-na dr. Livia Ardelean de la Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale, un reper în istoriografia Maramureșului, de-a dreptul adulată în județul său de baștină.

D-na istoric ne-a vorbit, pe rând, despre faptul că în secolul al XIV lea, de când avem  primele atestări documentare, aproape toate așezările maramureșene erau deja constituite, că       8 - 10 astfel de sate alcătuiau un cnezat, iar Maramureșul s-a organizat, mai întâi, în două voievodate: cel de Sus cu reședința la Cuhea, iar cel de Jos, cu sediul administrativ la Sarasău.

 Tot Domnia Sa a precizat pentru cei prezenți că la Sighet și-a avut sediul Congregația Nobiliară a Maramureșului dar, aceste forme de organizare, de extracție maghiară și europeană, au avut în esență un caracter românesc, până la anul 1867, prin funcționarii lor.

Discursul foarte doct al d-nei arhivist a fost presărat, pe alocuri, cu prețiozități de document, amintindu-ne că doar satele iobăgești au avut conscripții și urbarii, că până la anul 1696 nobilii maramureșeni nu au avut voie să se poarte altfel decât ceilalți țărani, adică aveau aceleași straie țărănești, se încălțau cu opinci; de aici expresia lui Nicolae Iorga „nobili de opincă” (n.n. I.G.). În același context, s-a mai spus că principala ocupație a nobililor a fost războiul, iar începând cu secolul al XVII lea, aceștia au adoptat în ținuta lor haine de mătase, după model polonez sau maghiar, coliere mari de corali, încălțăminte (cizme) de două culori ș.a.

De asemenea, semnatarul acestor rânduri, am avut o lucrare despre un raport (ciornă) a preotului arhetipal greco-catolic Emil Bran, din Dragomirești, despre intrarea armatelor țariste în comitatul Maramureș, între 3 și 6 octombrie 1914. Prin această intervenție, mi-am mărturisit uimirea față de sinceritatea acestui document inedit și insolit, un „laborator” de lucru, care cu siguranță că nu ar fi rămas așa și în varianta finală, care trebuia să ajungă la Episcopia Greco-Catolică de la Gherla.

De o sensibilitate aparte a fost apoi intervenția aproape serafică a d-nei dr. Elisabeta Faiciuc, autoarea monografiei localității, care a punctat măiastru, anumite aspecte de viață religioasă, din domeniul învățământului ș.a., spunând, între altele, că la 1530 a fost atestată o biserică ortodoxă la Dragomirești. Domnia Sa a concluzionat, fără putință de tăgadă, că „deja a trecut vremea vindecării, deja sunt alte revendicări”.

Am reținut apoi, intervenția aplicată a lui Simeon Pintea, eclesiastul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, care ne-a expus observațiile proprii despre zugravii de icoane și biserici din familia  Plohod de Dragomirești, precum și cea a preotului călugăr, eruditul, deși încă tânărul Iosif Petra de la Mănăstirea „Sf. Ilie” din Dragomirești, despre ortodoxia Dragomireștiului și ortodocșii de  mănăstire de aici.

În aceeași arie tematică aș putea încadra și prelegerea d-rei Dumitrița Filip, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, care ne-a prezentat traseul artistic și abordările tematice ale zugravilor Gheorghe și Ioan Plohod. Chiar dacă foarte tânără, cercetătoarea și-a confirmat prestigiul de o mare voce în domeniu, dovedindu-se a fi și distinctă, lansând anumite întrebări-provocări care ne-au luminat și mai mult pereții bisericilor maramureșene, pe care au alunecat pensulele celor doi pictori emblematici maramureșeni.

Incitantă și plină de stăpânire a problemei s-a dovedit a fi și prestația, la două voci, a celor doi moderatori: minunatul domn pr. prof. Ioan Bizău, anturat de către d-na lector univ. Dr. Natalia Lazăr care au avut intervenții lămuritoare după fiecare prezentare, reușind să creeze o atmosferă, deopotrivă academică, dar și de simpozion.

***

Tot sâmbătă, 22 aprilie 2023, ora 14.30, în ambianța absolut urbană a Casei de Cultură „Victoria Darvai” a fost vernisată expoziția de pictură „Tradiția artistică din Transilvania și Țara Maramureșului, oglindită în colecția pr. prof. Ioan Bizău.

Fără teama de a greși, afirm cu certitudine că tablourile expuse și numele pictorilor semnatari ar face cinste oricărei galerii de prestigiu de gen, din țara noastră. Despre valoarea artistică a operelor, unele foarte rar expuse, a vorbit curatorul de expoziție pr. dr. Simeon Pintea, făcându-ne mai atenți la ce tezaur artistic avem etalat în fața noastră.

În aceeași ambianță fermecătoare, a fost înscrisă fericit, complinind asimptotic arta cultă și expoziția „Evoluția costumului popular în Dragomirești”. expoziția de colecție este una particulară, aparținând dlui Gabriel Boriceanu și minunatei sale soții, artista populară Oana Font, de aici, din Dragomirești.

Cu siguranță, că unele dintre exemplarele expuse rivalizează cu suratele lor, cu care se laudă muzeele de gen din Maramureș, lucru care ne bucură nespus de mult și pentru care-i felicităm pe tinerii colecționari.

Ziua s-a încheiat cu un miniconcert de muzică populară, susținut de un grup de tineri interpreți care a avut o prestație autentică de muzică maramureșeană.

***

Duminică, 23 aprilie 2023, de la ora 13.00, manifestările cultural-istorice de la Dragomirești au continuat, tot la Casa de Cultură Orășenească „Victoria Darvai”, cu Festivalul Național de Folclor „Care om horește mândru” - concurs de interpretare, ediția a II a. Cei 17 concurenți, precum și publicul mireștean au fost răsplătiți cu prestația Ansamblului Folcloric  Național  „Transilvania”, dirijor Eduard Albina, care i-a acompaniat pe artiștii în devenire.

Felicitări organizatorilor!

             Vivat, crescat, floreat!