• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 20 Octombrie , 2008

Dosarele X de Sighet

La inceputul lunii trecute, Autoritatea de Sanatate Publica Maramures (ASP) a descins la Spitalul din Sighetu Marmatiei. Motivul? O sesizare a sindicalistilor Sanitas, referitoare la fapte cu iz de ilegalitate crasa. Numai ca, de atunci, a trecut mai bine de o luna si raportul nu a fost finalizat. Mai mult, ASP pare sa-l incadreze in categoria „top secret”. Angajari suspecte, nerespectarea unor acte normative, deficiente manageriale, returnare de fonduri, datorii „grase”. Pe scurt, lista „bubelor” din Spitalul Sighetu Marmatiei, ajunsa pe masa Autoritatii pentru Sanatate Publica Maramures (ASP). In urma cu cateva saptamani, Sindicatul Sanitas Sighetu Marmatiei a transmis o sesizare catre ASP, prin care erau semnalate „deficiente de management, dar si practici ilegale in politica de personal adoptata de manager Dr. Vasile Bodnar”, care au crescut nemultumirea personalului. Potrivit adresei ASP, personalul nu si-a primit drepturile banesti stabilite prin lege: „jumatate din prima de stabilitate aferenta anului 2007 nu a fost acordata nici pana la aceasta data si nici nu exista un termen stabilit pana cand se poate acorda. Intarzierea acordarii acestui drept salarial este de opt luni. Nu s-a acordat nici prima de stabilitate aferenta anului 2008; nu s-a acordat premiul anual aferent anului 2007 (al XIII-lea salariu); nu s-au acordat sporurile la salariul de baza conform Ordinului nr.1068/ 28.05. 2008 al Ministerului Sanatatii”. Sindicalistii l-au acuzat pe managerul Bodnar si de angajari dubioase, cusute cu ata alba: „a angajat prin detasare (de la diverse firme private), ulterior definitivand pe post un numar de peste 200 de persoane, fara concurs legal organizat. La ora actuala, exista un numar de 69 de persoane detasate la institutia noastra pe care intentioneaza sa le definitiveze pe post in aceeasi maniera”. Mai mult, se spune ca Bodnar a acordat „preferential si ilegal” sporuri, jumatati de norma, ore suplimentare, plata cu ora, ore platite in zile nelucratoare, fara ca aceste persoane „sa desfasoare activitate in plus fata de norma de baza”. Povestea angajarilor de la spital e mult mai incalcita si mai urat mirositoare si se pare ca va face obiectul unei plangeri penale din partea sindicalistilor. Motivele sunt la fel de multe si de incalcite. Pe de o parte, Bodnar e acuzat ca a angajat si plateste persoane care nici macar nu se prezinta la serviciu. Mai mult, sindicalistii spun ca in institutie sunt angajati 15 pensionari care, in dispretul legii, beneficiaza si de salariu, si de pensie, si de tichete de masa si ca persoane din anturajul lui Bodnar, precum Monica Stan, ocupa functii pentru care nu au nici pregatirea, nici vechimea corespunzatoare. In sesizare, sindicalistii amintesc si de datoriile de 4,9 milioane RON, si de restantele salariale de 1,8 milioane RON, dar si de faptul ca: „odata cu pronuntarea Curtii de Apel Cluj, Bodnar si-a exercitat atributiile de manager in mod abuziv, prin semnare de acte, desi nu avea aceasta calitate decat incepand cu data de 5 septembrie, conform Ordinului Ministerului Sanatatii. Tot de la aceasta data, unele persoane apropiate domnului Bodnar (Stan Monica, Alexa Mirela, Rusneac Vasile) au generat o stare de haos la nivelul institutiei, recurgand la amenintari verbale adresate persoanelor angajate”. Sindicalistii au cerut efectuarea unui control „in regim de urgenta”. La scurt timp, o echipa ASP a mers la Sighet, numai ca deja „celebrul” control numai in „urgenta” nu se desfasura. Mai mult, neoficial, au fost vehiculate pana acum cel putin vreo trei termene de finalizare a controlului, dar concluziile tot nu s-au prezentat. Gura targului spune ca angajatii ASP s-ar fi intors pentru noi verificari si ca, la mijlocul acestei saptamani, concluziile controlului trebuiau sa ajunga pe masa ministrului. Numai ca ASP sustine sus si tare ca nu e niciun termen, nicio amanare si nicio „complicatie”. Ba, mai mult, conducerea ASP Maramures nu e sigura ca documentul va fi facut public, desi e vorba de o institutie finantata din bani publici! Din cauza intarzierii mai mult sau mai putin justificate, au inceput sa apara si barfe potrivit carora raportul va fi finalizat, „intamplator”, doar in perioada campaniei electorale. Deh, atunci e mai usor sa acuzi razbunari politice! Vom reveni. „O sa vedem...” Reporter: Cand vor fi facute publice concluziile controlului la Spitalul Sighet? Alexandru Ilies, director ASP Maramures: O sa vedem la momentul respectiv. De ce sa fie facut public? E un raport de audit intern. Rep.: Dar cand va fi finalizat controlul? A.I.: Nu stiu, sa vedem. Rep.: De ce se prelungeste atat de mult aceasta actiune de control? A.I.: Si care-i problema? Nu era control cu termen… Rep.: Au aparut chestiuni noi? A.I.: Nu. Rep.: Initial, se vehicula un termen care a fost depasit cu vreo doua saptamani. A.I.: Termenul este in momentul in care se finalizeaza. Daca e cazul, dureaza o luna, chiar mai mult. Ioana LUCÃCEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.