• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 15 Decembrie , 2008

Dosarele X, cu politisti si procurori

Tap ispasitor sau „capo di tutti capi” intr-o retea de trafic de migranti? GAZETA de Maramures a aflat, din surse demne de incredere, povestea politistului de frontiera retinut pentru trafic de migranti. Cazul este cu atat mai ciudat, cu cat se spune ca, in total, erau implicate trei persoane. Numai ca cea de-a treia nu e de gasit. Mai mult, se zvoneste ca aceasta ar fi avut o intelegere cu procurorii si le-a „oferit pe tava” politistul, motiv pentru care va scapa basma curata. Tavalugul pornit de retinerea „politistului-traficant de migranti” ia proportii. Tacerea autoritatilor ascute suspiciunile potrivit carora politistul de frontiera Petru U. ar fi fost „lucrat de sistem”. Dosarul in care au fost retinute doua persoane, Petru U. si Alexandru Marian R., seamana tot mai mult cu o matriosca din care ies tot mai multe suspiciuni si semne de intrebare. GAZETA de Maramures a inceput sa prezinte, de saptamana trecuta, cazul politistului de frontiera din Sighetu Marmatiei, retinut pentru trafic de migranti, impreuna cu un alt sighetean, Marian R. Desi cazurile similare au fost tratate cu transparenta de autoritati, de aceasta data, nimeni nu a comunicat nicio informatie legata de caz. In schimb, au aparut supozitii, suspiciuni, scenarii. La doua saptamani de la retinerea celor doi, n-a aparut niciun comunicat de presa si nicio informatie despre dosar. Mai mult, numele celei de-a treia persoane, despre care se spune ca ar fi implicata, nu apare nicaieri. GAZETA de Maramures a reusit sa afle, din surse de incredere, modul in care s-a derulat retinerea, perchezitia si, mai ales, detaliile pe care se pare ca oamenii legii doresc sa le tina ascunse. Dupa acuze si degete indreptate acuzator spre politist, exista tot mai multe voci care vorbesc de o vinovatie „doar pe jumatate” a omului legii. Surse apropiate cazului ne-au declarat ca Petru U. n-ar putea fi capul retelei sau, „chiar daca a fost, altcineva era gatul care sa-l miste”. Intamplator sau nu, pare-se ca cele doua persoane retinute spun ca nu se cunosc intre ele si ca „liantul” intre ele ar fi fost Ciprian P, omul despre care nu se vorbeste nimic. Ciprian locuieste in apropiere de politistul de frontiera si se vorbeste ca tot el a „orchestrat” operatiunea. Potrivit acelorasi surse, sigheteanul l-a sunat pe Petru U. si i-a spus ca trebuie sa-l ajute cu un „transport” de la Campulung la Tisa, care trebuia sa ajunga undeva, in zona Dej. Ciprian P. a mers „in recunoastere”. Se spune ca si el avea persoane in masina, dar le-a lasat pe drum, pana la intalnirea cu filtrul de politie. Ceilalti doi, Marian si Petru, trebuiau sa urmeze traseul pe ruta Jibou, doar ca au primit un telefon de la Ciprian, prin care li se cerea sa schimbe ruta si s-o ia spre Somcuta. In acea zona, erau filtrele de politie. Pe drum, s-a format un baraj, care urma sa-i opreasca. Politistul avea viteza mare, asa ca exista pericolul sa loveasca „in plin” cordonul de politisti si masini. Constient de riscuri, a franat din timp, lovindu-si masina si provocandu-si leziuni usoare in zona fetei. In mod ciudat, nimeni nu stie pe cine transporta Petru U., unde trebuiau duse aceste persoane si unde au ajuns dupa flagrantul organizat de oamenii legii. In schimb, in cazul celeilalte persoane retinute, se zvoneste ca ar putea fi vorba si de trafic de droguri. Tot din cauza vitezei, in aceeasi zona, Ciprian P. a avut un accident, in urma caruia se pare ca si-a fracturat piciorul si si-a „facut praf” masina. Din datele noastre, si-a abandonat masina, inmatriculata pe numele unei prietene, si a ajuns la Sighet, spre dimineata, cu un taxi. Zvonurile spun ca si-ar fi bandajat piciorul acasa, dupa care s-a facut nevazut. Unii spun ca ar fi trecut granita in Ucraina, altii, ca ar fi inca in tara. Cert e ca, pana acum, sigheteanul cu state vechi la penitenciar, cunoscut pentru dezvaluirea altor cazuri de coruptie nu e de gasit. In schimb, ceilalti doi au fost incatusati si adusi la Sighet, pentru perchezitie. Politistului i s-a desemnat un avocat din oficiu, care a participat la proceduri chiar din noaptea arestarii. Cei care au asistat la scena perchezitiei spun ca Petru U. a fost adus cu catuse, dar in locuinta sa, i-a rugat pe oameni legii sa i le desfaca, pentru ca nu se opune cercetarii, dar nu doreste sa fie vazut incatusat de parinti si copii. In aceeasi noapte, se pare ca a fost perchezitionata si casa lui Ciprian P. Numai ca, in niciunul din cazuri, nu s-a gasit mare lucru. Dupa perchezitie, politistul a fost adus in arestul Inspectoratului Judetean de Politie Maramures, dar, in mod ciudat, apropiatii lui au aflat doar dupa vreo 5 zile unde se afla. Sursele noastre spun ca politistul n-are nici pe departe o situatie financiara „roz”. Ba, dimpotriva, are credite de cateva sute de milioane de lei vechi, pe care se straduieste sa le plateasca, acum, familia. Mai mult, la scurt timp dupa retinere, politistul a cerut, sfatuit sau nu, demisia. Miza ar fi fost, cica, neprezentarea in fata Tribunalului Militar. In schimb, prin Sighet, se zvoneste ca, in casa lui Ciprian P., erau vazute des sume mari de bani si persoane suspecte, de orginine ucraineana. Mai mult, sighetenii spun ca apropiatii lui Ciprian se lauda ca acesta nu va pati nimic, pentru ca avea o intelegere cu procurorii, potrivit careia trebuia sa „toarne” trei oameni ai legii. Pana acum, nu se stie daca Ciprian e cercetat in acest caz, dar se spune ca masina lui ar fi retinuta de politia de frontiera. In schimb, mandatul de arestare emis pe numele politistului expira tocmai in 25 decembrie. Asa ca se asteapta stabilirea unui termen in instanta, pentru a se hotari daca acesta ramane sau nu in arest. Vom reveni. Un dosar cu doi inculpati Pe rolul Tribunalului Maramures, exista un dosar legat de acest caz, inregistrat in 27 noiembrie, avand ca obiect propunerea de arestare preventiva. Numai ca sunt mentionati doar doi inculpati: Petru U. si Alexandru Marian R. Ciprian P. nu apare nicaieri. Inca. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.