DOSAR, REPORTAJ, CULTURA

* 15 februarie, ziua infrangerii sovietice si “cimentarea” parteneriatului dintre CIA si bin Laden
Jihadul antisovietic al mujahedinilor

* Rituri la nasterea ”coconilor” in Maramures
Intre magie si crestinism

* Natiune, naratiune, fictiune
Ai nostri tineri

* Bogdan Voda, comuna din ruinele cetatii
In cnezatul Bogdanestilor

* Povestea familiei Ovici din Rozavlea
Cei sapte pitici

* Culti si desculti
”Elevii dima” dintr-a Saptea!

* 15 februarie, ziua infrangerii sovietice si “cimentarea” parteneriatului dintre CIA si bin Laden
Jihadul antisovietic al mujahedinilor

In 15 februarie 1989, URSS isi retragea ultimele trupe din Afganistan, tara pe care o invadase in 1979. Evenimentul a fost receptat de sovietici ca o infrangere dureroasa, in timp ce americanii l-au considerat o victorie importanta impotriva comunismului. Pretul victoriei a fost mare: americanii au dezvoltat comertul cu droguri, au contribuit la cresterea puterii talibanilor si i-au acordat sprijin sauditului Osama bin Laden.

Afganistanul, tara cu o suprafata relativ redusa, a fost privita ca un fel de paradis oriental. Mirajul Orientului, cadrul natural extrem de spectaculos si atmosfera specifica celor 1001 de nopti, i-a cucerit pe multi europeni. Pentru multi turisti, aprecierile erau sporite de faptul ca, in Afganistan, comercializarea hasisului era legala.

Scurta istorie afgana

Afganistanul este o tara cu un trecut cosmopolit remarcabil. Teritoriul afgan a fost stapanit pe rand de persi, greco-macedonenii lui Alexandru cel Mare, kusani, parti, sasanizi si heftaliti, reprezentand un culoar de transit intre Asia Centrala si India. In anul 652, Afganistanul a fost cucerit de arabi, care au impus o noua cultura si religie. In secolele XIII-XIV, Afganistanul a fost pustiit de hoardele mongole conduse de Genghiz Han si Tamerlan. Incepand cu secolul al XVI-lea, Afganistanul a fost impartit intre Persia si Imperiul Marilor Moguli. Orasul Kabul a devenit “un excelent centru comercial”, dupa cum il descria regele Baber in “Memoriile” sale. In secolul al XVIII-lea, in vremea domniei lui Ahmad Sah, afganii au cucerit Kashmirul, Punjabul, Belucistanul, si parti din Uzbekistan si Tadjikistan. Considerati “prizonieri ai istoriei”, afganii reprezinta un conglomerat de popoare si limbi. Alaturi de pashtuni (considerati afgani veritabili), traiesc tadjici, hazarahi, uzbeci, turkmeni, baloch si chacar aimas. Limbile oficiale sunt afgana si persana, dar se folosesc si alte aproximativ 20 de limbi si dialecte. Marea Britanie si-a instaurat protectoratul asupra Afganistanului in 1880, transformandu-l intr-un stat tampon intre Imperiul tarist si India britanica, un fel de no man’s land geostrategic. Pana in 1919, an in care afganii si-au proclamat independenta, principala arma impotriva stapanirii britanice a fost reprezentata de femeile afgane. “Ofiterii Majestatii Sale nu au putut rezista tentatiilor necontrolate. Farmecul femeilor din Kabul era irezistibil. Aproximativ 9.000 de soldati englezi au murit din cauza bolilor venerice”, scria William Kaye, un istoric din secolul al XIX-lea. In 1923, Afganistanul a fost proclamat regat. Dupa 50 de ani, Muhammad Zahir Sah a fost inlaturat, monarhia abolita si a fost proclamata republica. Varul fostului suveran, Muhammad Daud, a devenit presedinte al statului, instituind un regim autoritar. Printr-o lovitura de stat, in 1978, puterea a fost preluata de Consiliul Democratic Republican de orientare comunista, condus de Nur Muhammad Taraki. Incercarile de reforma radicala a societatii afgane au intampinat rezistenta populatiei islamice conservatoare, care a degenerat intr-o indarjita rezistenta armata.

Interventia sovietica

Intr-un singur an, in timpul luptelor pentru putere dintre factiunile partidului de guvernamant (Khalq si Parcham – ambele prosovietice), au fost asasinati Nur Muhammad Taraki si succesorul acestuia, Hafiz Ullah Amin. In asasinarea celui din urma au fost implicate si serviciile secrete sovietice. Puterea a fost preluata de Babrak Karmal. La 28 decembrie 1979, intr-o declaratie a noilor autoritati, se apreciaza ca “Guvernul Afganistanului, in baza Tratatului de prietenie si buna vecinatate si colaborare din 5 decembrie 1978, a adresat URSS cererea insistenta de a-i acorda de urgenta ajutor politic, moral, economic, inclusiv ajutor militar. Guvernul URSS a satisfacut cererea partii afgane.” Pana la invazia sovietica, Afganistanul a fost o tara uitata de lume, care traia mai aproape de evul mediu decat de lumea moderna. Amestecul sovieticilor a propulsat Afganistanul in prim-planul opiniei publice internationale, devenind un camp al confruntarii Est-Vest, in conditiile intensificarii razboiului rece. In razboiul civil inceput in 1979 in Afganistan, guvernul comunist a fost sprijinit de trupele sovietice, in timp ce rezistenta islamica afgana a primit ajutor din partea SUA, a Pakistanului si a lumii arabe traditionaliste de orientare sunnita. Timp de zece ani, in timpul conflictului, si-au pierdut viata 1,5 milioane afgani, alte 4-5 milioane au parasit tara, iar 15.000 de soldati sovietici au cazut in operatiunile militare. Un acord mediat de ONU, semnat in 1988, de catre puterile garante (URSS si SUA), prevedea retragerea trupelor sovietice, crearea unui stat afgan neutru si repatrierea a milioane de refugiati. Retragerea trupelor sovietice s-a incheiat la 15 februarie 1989. Razboiul nu s-a incheiat insa. Inca din timpul retragerii invadatorilor, diferite factiuni ale rezistentei islamice au pornit lupta pentru suprematie, de aceasta data intre ele. In timpul luptelor si-au pierdut viata peste 50.000 de persoane.

Islamul antisovietic si talibanii

In Afganistan, tara strabatuta de orientari atat de diverse, toleranta a fost multa vreme o conditie a existentei. Traditiile afgane nu aveau nimic in comun cu fanatismul si radicalismul islamic. Acestea s-au nascut in timpul razboiului antisovietic, lupta pentru libertate confundandu-se cu lupta islamului impotriva comunismului ateu. In timpul conflictului, sute de mii de tineri afgani au fost primiti in noile scoli coranice, Madras, adesea amplasate in apropierea taberelor de refugiati de langa taberele de refugiati din apropierea oraselor Peshawar si Quetta din Pakistan. Finantate de Arabia Saudita, aceste scoli predau o varianta radicala a islamului, varianta pe care, mai tarziu, talibanii au aplicat-o pe teritoriul Afganistanului. Scolile coranice erau frecventate in general de baieti Pashtu, proveniti din mediul rural sarac. Elevii scolilor coranice erau formati ca “soldati-calugari”, fiind izolati de restul familiei si de femei. De la luna la luna, de la an la an, a crescut un curent islamist radical, miscarea talibana.

“Unchiul Sam” si bin Laden

Ca replica la invadarea tarii de catre Armata Rosie, venita in sprijinul regimului comunist al lui Babrak Kermal, in 1979 a fost lansata cea mai mare operatiune secreta din istoria CIA. Chiar si Osama bin Laden a fost initial recrutat de CIA pentru a lupta impotriva sovieticilor din Afganistan, sustine Michel Chossudovsky, profesor de stiinte economice la Universitatea din Ottawa. Stimulati de sprijinul hotarat al agentiei de informatii americane si al serviciilor secrete pakistaneze, care doreau sa transforme jihadul afgan intr-un razboi de amploare dus de toate tarile musulmane impotriva URSS, aproape 35.000 de integristi proveniti din 40 de tari islamice s-au implicat in razboiul din Afganistan. Alte zeci de mii au studiat in scolile coranice pakistaneze. De-a lungul timpului, de jihadul afgan au fost legati in mod direct, peste 100.000 de integristi musulmani. In martie 1985, presedintele SUA, Ronald Reagan, semna directiva de securitate nationala nr.166, care autoriza un ajutor militar secret pentru mujahedini. “Initiativa demonstreaza, fara echivoc, ca razboiul ascuns din Afganistan avea ca obiectiv lupta impotriva trupelor sovietice. Noul ajutor american a insemnat nu numai cresterea substantiala a cantitatii de arme furnizate (sprijinul annual acordat cu regularitate s-a ridicat, in 1987, la 65.000 de tone de armament), ci si trimiterea unui numar important de specialisti ai CIA si Pentagonului la cartierul general secret al serviciilor de informatii pakistaneze, de langa Rawalpindi, pe drumul principal care duce in Afganistan. Folosindu-se de aceste servicii, CIA a jucat un rol-cheie in antrenarea mujahedinilor”, sustine Michel Chossudovsky. Se pare ca nici Osama bin Laden, nici mujahedinii nu erau constienti de faptul ca Washingtonul este cel care ii sustine. Milton Beardman, un oficial CIA, afirma ca Agentia nu i-a antrenat pe arabi la modul propriu, ci folosind serviciile de informatii pakistaneze (Inter Service Intelligence - ISI) ca “intermediari”. Chiar si asa, bin Laden si arabii afgani au beneficiat, datorita CIA, de o pregatire militara foarte sofisticata si specializata, realizata in diferite tabere de antrenament, afirma Abdel Mobnam Saliali, de la Centrul de studii strategice Al-Ahram din Cairo. In paralel, gherila sprijinita si sustinuta de CIA a fost indoctrinata cu preceptele islamului. Temele predominante erau: islamul este o ideologie sociopolitica, islamul sacru a fost violat de trupele sovietice atee, poporul islamic al Afganistanului trebuie sa-si reafirme independenta, rasturnand regimul socialist afgan sustinut de Moscova. In mod firesc, Washingtonul a pastrat secretul asupra operatiunilor din Afganistan si asupra obiectivului ultim al jihadului, care consta in distrugerea Uniunii Sovietice.

Jihadul heroinei

Cea mai mare parte a finantarilor americane provenea din comertul cu droguri. Istoria comertului cu droguri din Asia Centrala este intim legata de activitatile secrete ale CIA. Inainte de razboiul dintre URSS si Afganistan, aproape ca nu se poate vorbi de o productie locala de heroina. In acest sens, un studiu al lui Alfred McCoy confirma ca, in primii ani ai operatiunilor agentiei americane de informatii in Afganistan “teritoriile din apropierea frontierei afgano-pakistaneze au devenit principalul furnizor de heroina al lumii, acoperind 60% din consumul Statelor Unite.” In doar sapte ani de razboi, numarul persoanelor dependente de droguri a crescut de la o cifra foarte apropiata de zero, in 1979, la 1,2 milioane, in 1985. CIA controla, in mod indirect, comertul cu heroina. Cand mujahedinii au preluat controlul asupra unei parti a teritoriului afgan, au ordonat taranilor sa cultive mac ca un fel de taxa revolutionara. De cealalta parte a frontierei, in Pakistan, liderii afgani si grupurile de afaceri locale, sub protectia ISI, au infiintat sute de laboratoare de producere a heroinei. In timpul acestui deceniu de comert deschis cu droguri, filiala agentiei americane de lupta impotriva drogurilor de la Islamabad a fost incapabila sa faca vreo captura sau arestare importanta. Washingtonul a refuzat sa ancheteze orice acuzatie legata de traficul de heroina in care erau implicati aliatii lor afgani, pentru ca politica Statelor Unite privind lupta impotriva narcotraficului afgan a fost larg subordonata razboiului impotriva Uniunii Sovietice. “Misiunea noastra principala era de a provoca sovieticilor cele mai mari daune posibile. N-am avut cu adevarat resursele si timpul necesar pentru a face anchete asupra comertului cu droguri. Da, a existat o dificultate la nivelul narcotraficului. Dar obiectivul principal a fost atins. Sovieticii au parasit Afganistanul”, afirma Charles Cogan, directorul operatiunilor secrete in Afganistan.

Afganistanul dupa sovietici

Razboiul civil afgan a continuat dupa retragerea sovietica din 15 februarie 1989. Talibanii au primit sprijin din partea fundamentalistilor pakistanezi si a ISI, care dispunea de 150.000 de ofiteri si functionari. Sprijiniti de ISI, controlat, la randul lui de CIA, talibanii au servit in mare parte intereselor geopolitice ale Washingtonului. Aceasta explica, fara urma de indoiala, de ce Washingtonul a inchis ochii la regimul de teroare impus de talibani, implicand in special incalcarile flagrante ale drepturilor femeii, inchiderea scolilor de fete, concedierea salariatilor din functiile publice si impunerea “legii penale a shariei”. Interventia americana a dus la inlaturarea rapida a talibanilor, Alianta Nordului preluand conducerea in scurt timp pe tot cuprinsul Afganistanului. Parlamentul afgan, intrunit in structura traditionala, numita Loya Jirga, l-a desemnat ca presedinte pe Hamid Karzai. Conform informatiilor ONU, Afganistanul detine recordul absolut intre tarile lumii la analfabetism, mortalitate infantila, numar de vaduve si de orfani, fiind, totodata, regiunea de pe glob cu cel mai multe mine antipersonal ingropate in sol. Peste 3 milioane de refugiati continua sa traiasca in Iran si Pakistan. Afganistanul detinea, in 2000, 75% din productia mondiala de opium.

Leul din Panshir

Comandantul Ahmed Shah Massud a fost un simbol al rezistentei afgane, un erou legendar al luptei impotriva ocupatiei sovietice. Din 1994 a luptat impotriva talibanilor. De etnie tadjica, a fost fiul unui colonel al armatei afgane. Incepand cu 1975, de la varsta de 23 de ani, si-a condus propria armata din cetatea sa din nordul orasului Kabul. Strateg de prima mana, Massud si-a castigat prestigiul datorita succeselor sale militare, ajungand sa anihileze fortele sovietice in timpul razboiului antisovietic. Dupa preluarea puterii la Kabul de catre fundamentalisti in septembrie 1996, Massud a devenit seful gherilei antitalibane, trupele sale repliindu-se in NE, in valea Panshir. Fortele sale, in jurul carora s-a constituit Alianta Nordului (coalitie de lideri militari, in principal de origine tadjica si uzbeca), au fost considerate multa vreme ca fiind singurele capabile sa opuna rezistenta integristilor. In septembrie 2001, Leul din Panshir a fost asasinat, fiind victima unui atentat sinucigas.

Ioan BOTIS



* Rituri la nasterea ”coconilor” in Maramures
Intre magie Si crestinism

Ca-n orice societate arhaica, in societatea maramureseana traditionala, nasterea era prilej de bucurie, dar si un moment care marca viitorul noului-nascut. Pentru integrarea puiului de om in societate erau necesare numeroase rituri de purificare, considerate de cercetatori rituri de trecere. Multe nu se mai practica. Exista insa locuri In Maramuresul istoric si zona Codrului unde riturile mai pot fi intalnite.

In spatiul romanesc traditional, femeia era considerata impura in perioada in care era insarcinata si vreme de sase saptamani de la nastere. ”Aceasta impuritate se transmite in mod normal si copilului, care este supus unui anumit numar de tabu-uri. La fel, diversele rituri de aparare – protejare impotriva ochiului rau, contagiunilor, bolilor, demonilor de tot felul, in acelasi timp sunt egale pentru mama si pentru copil sau daca sunt destinate in mod special copilului, mecanismul lor nu prezinta nimic deosebit in particular in raport cu aceleasi practici de acelasi ordin”, afirma Arnold Van Gennep, intr-o lucrare devenita clasica, Rituri de trecere.

Separarea de mama

Pentru ca mama era considerata impura, noul-nascut trebuia purificat. Primul act necesar este acela de a-l indeparta de mama, fiind incredintat in primele zile unei alte persoane, cel mai adesea moasei. Toate riturile de separare sunt, de altfel, realizate de moasa: taierea cordonului ombilical, prima baie rituala, infasarea si ”botezarea” (in cazul in care copilul era bolnav), toate acestea constituind un ansamblu de rituri menit sa integreze noul-nascut in cadrul familiei si a comunitatii religioase. In societatile traditionale maramuresene, la nastere asista moasa sau o alta femeie, de regula o persoana apropiata. Prin taierea cordonului ombilical, moasa asigura trecerea fatului intr-o noua stare, separandu-l de mediul sau anterior, impur. Cordonul este pastrat intr-o sticla, pana cand copilul ajunge la varsta de 6-7 ani. Tot un rit de separare si purificare este considerata si desprinderea fatului de placenta, apreciata in mentalitatea traditionala ca fiind ”casa copilului”, pe care moasa o ingroapa in gradina, intre flori. Daca noul-nascut este baiat sunt ingropate si trei graunte de bob, pentru ca noua mama sa nasca in viitor tot un baiat.

Busuioc, maieran si bani de argint

Moasa are rolul principal si in ritul imbaierii. Apa in care noul-nascut este imbaiat trebuie sa fie neinceputa, adusa de la fantana numai inainte ca Soarele sa ajunga la asfintit si fara a scoate vreun cuvant sau sunet. Chiar si asa, apa putea sa nu fie buna; daca copilul plange, trebuie adusa apa de la o alta fantana. In apa de imbaiere, fiarta intr-o oala ce n-a mai fost folosita, se pun diferite lucruri cu valori benefice si apotropaice: fire de busuioc, banuti de argint, struna de cetera, maieran, flori, apa sfintita, lapte dulce si un clopotel de arama. Toate acestea sunt menite sa-i asigure in viitor copilului sanatate, frumusete, bogatie, glas frumos si piele fina. Dupa imbaiere, apa este aruncata in gradina cu flori, daca noul-nascut este baiat, sau in mai multe locuri daca este fata, ca sa umble mai multi feciori la ele. Atunci cand il infaseaza, moasa ”sufla in crucis” asupra copilului. ”Daca initial, cu siguranta, moasa, care era considerata ca avand si puteri magice, prin suflare alunga duhurile rele, suflarea este o suprapunere crestina de factura mai recenta”, afirma Mihai Dancus, un cunoscator al riturilor de trecere din societatile traditionale maramuresene. In trecut, primele carpe de infasat se confectionau in functie de sexul copilului: din izmenele tatalui, daca acesta era baiat, sau din poalele mamei, daca era fetita. Realizata la o data mai tarzie decat celelalte rituri de trecere, prima tunsoare are acelasi rol. Ea se face cu ocazia botezului religios, de catre preot, dar, cel mai adesea, acesta rosteste doar o formula rituala, mama fiind aceea care tunde fatul atunci cind acesta implineste un an.

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune
Ai nostri tineri

Asa am invatat a ma desprinde de colbul din drumul tarii, ascultand povestile cu sfinti taiati intru credinta, din catehismele de pe borcanele cu smantana ale bunicii. Intre paginile ingalbenite si gustul cireselor pietroase de pe damb se masoara cei sapte ani de acasa. Bucuria de a vedea vacile pastorite de mine in livada vecinului semana atunci cu victoriile lui Alexandru cel Mare, caci se marea, cu fiecare metru castigat de armatele mele, imperiul peste care puteam sa-mi vantur nuiaua de ciurdas. Tot acolo, pe imas, invatam intre pocnete de bici (boi nu aveam), complicatele slove ale lui Chiril si Metodiu, dornic sa ma afirm in lupta de clasa pentru zambetul profesoarei de limba rusa. Pe chitara fratelui meu am invatat ca, dincolo de poeziile explicate anost in clasa, exista o muzica pe care o mai auzea cateodata doar fata pe care o conduceam, noaptea tarziu, de la discoteca din satul vecin. De la bunicul am invatat a face cruce larga in fata necunoscutului. De la batranul profesor de latina am priceput ca "Sic transit gloria mundi” se talmaceste "asa l-a traznit pe Grigore in munti” si ca nu este alta mai virtuoasa si mai importanta vorba de duh decat "mens samba in corpore mambo”. Asa le-am invatat pe toate cate le stiu si nu e de mirare ca adun mai putini arginti decat cruciatii capsunilor arsi de soarele Mediteranei. Cu toate astea, mama mergea inalta si frumoasa la biserica, doar pentru bucata aceea de hartie cu stampila universitatii, uitand casul si laptele dulce cheltuit pe chiriile platite in marea cetate pentru mine. Acum e mult mai greu si-i compatimesc pe juristii, economistii si filologii formati la inaltele scoli din Chisinau. Dupa principiul samponului cu balsam si vitamina E, ai nostri tineri reusesc sa confirme sloganul 3 in 1. Altfel spus, te inscrii la facultate in toamna, mulgi pana la sange averea parinteasca peste iarna si in vara anului urmator te intorci licentiat in tara, unduindu-ti, in ritm de manea autohtona si de kalasnikov universitar, diploma si "de gat legaul” aferent. De la marile institutii ale judetului si pana la primariile catunelor nemarcate pe harta, functionarii publici pleaca la specializare intensa in est. Trebuie sa intelegem ca examenul de drept roman costa doar un berbece nelasat la mioare, unul de lingvistica romanica, doar un vitel cu coarne de aur, iar unul de rezistenta materialelor, cu putin peste greutatea in argint a unui pui de prepelita. Intr-un an te alegi cu licenta, in al doilea cu masteratul si doctoratul, daca ai mare "dragoste de carte” si dare de mana. Se intorc licentiatii in tara si sporesc patura "intelectualilor”, dar mi-e mila de ei ca n-au cazut niciodata un examen si nu s-au uitat niciodata rugatori in ochii examinatorului, in toamna.

Emanuel LUCA



* Bogdan Voda, comuna din ruinele cetatii
In cnezatul Bogdanestilor

Situata pe malul Izei, comuna Bogdan Voda este cea mai veche din cnezatul Bogdanestilor. Legendele din batrani sunt argument pentru locuitorii comunei in a se declara urmasii lui Bogdan (caruia, in curand, ii vor dezveli o statuie). Bisericile din lemn, portul, datinile si cantecele populare au fost pastrate cu sfintenie in localitatea care adaposteste ruinele cetatii lui Bogdan.

Comuna este atestata documentar in anul 1352, insa, in 1980, sapaturile arheologice din zona Zneaman au demonstrat existenta localitatii inca din epoca bronzului. Prima denumire a localitatii a fost Kohnya (ulterior Cuhea). Conform legendei, voievodul Bogdan era originar din Cuhea, iar locul facea parte din Cnezatul de Vale al Bogdanestilor, motiv pentru care localitatea poarta azi numele acestuia. Din 1365, locul a intrat in stapanirea voievozilor Drag si Balc. In 1403, regele Sigismund a “confiscat” satul, iar in 1447 a fost daruit familiei cneazului Simeon din Cuhea. In urma sapaturilor arheologice din 1984, pe malul stang al raului Iza, au fost descoperite ruinele cetatatii lui Bogdan, pe locul numit Gradina lui Carlig.

Bogdan Voda

Primarul comunei este Ioan Deac l timp de 31 de ani, comuna a fost condusa de popularul personaj Vasile Deac, cunoscut sub numele Mosu’ l satul Bocicoel se afla in administrarea comunei Bogdan Voda l prima scoala din comuna a fost construita in 1866. In prezent, atat in Bogdan Voda cat si in Bocicoel functioneaza cate o scoala cu clasele V-VIII l populatia comunei este de peste 3.500 de locuitori l principala ramura a economiei este agricultura, in special cresterea animalelor l principala ramura a industriei este prelucrarea lemnului l din anul 1990, in comuna functioneaza un ansamblu de dansuri si cantece populare l in curand, in centrul comunei va fi dezvelita statuia voievodului Bogdan, care este originar din aceste locuri.

Braul bisericii

Sapaturile arheologice initiate in zona comunei in anul 1964 au scos in evidenta ruinele unei biserici de piatra din secolul al XIV-lea, situata in cimitirul satului. Actuala biserica din lemn din comuna Bogdan Voda, declarata monument istoric, a fost ridicata in 1722, din barne groase de brad. In exteriorul monumentului este sculptat un brau de lemn, caracteristic zonei Maramuresului, care semnifica continuitatea. Printre obiectele de cult pastrate de-a lungul timpului, in acest lacas mai exista un candelabru din lemn sculptat, care dateaza din 1801, si cateva tiparituri vechi, de o valoare inestimabila.

“Ecvestru, neecvestru, sa fie pa cal!”

Inca din 1989, Vasile Deac, fostul primar al comunei avea in plan ridicarea unei statui ecvestre. “Am adus material sa facem si dinozauru’, sa-l ducem in Bucuresti la Parcul Geologic. Nu l-am mai dus, ca s-o tat schimbat guvernele si oamenii m-o tat intrebat ce-i cu dinozauru’ la noi in sat, ca n-are nici o legatura cu Bogdan. Amu’, da daca l-om putea vinde. Am vrut sa-l fac pa Bogdan pa cal si sa-l pui pa deal, sa nu-l gatui, si am vrut sa aiba cusma in cap, ca-n Maramures. Trebuia sa fie de 20 de metri statuia, da’ o zas comisia de la Bucuresti ca nu-i corespunzator. Io oricum l-am vrut din bronz, c-ase-s domnitorii. Or ras de mine cand am zas ca . Amu’ sper ca la toamna sa fie gata, ca il face domnu’ Marchis de la Cultura. Din bronz, cum am vrut, da’ are numa’ 11 metri”, a spus Mosu’ Deac.

Mosu’, primarul etern

De-a lungul celor 31 de ani in care a condus comuna, Vasile Deac a devenit un personaj celebru in Romania. Toti il cunosc sub numele “Mosu’”, din pricina ca sotia sa, Irina, era moasa satului. Mosu’ locuieste intr-o casa veche din lemn construita in 1780, pe care intentioneaza sa o transforme in muzeu. “Io is taran de rand. Am stat patru ani pa bancile scolii si-am mai facut patru clasa la seral, da’ cat am putut, am fost om. Or fost vremuri bune, ca s-o construit si cat am putut m-am zbatut pantru comuna, da’ tat m-or huiduit cand m-or dat jos. Am facut in ’74 prima fabrica de pa Valea Izei, unde lucrau 500 de oameni. Am schimbat si numele satului. Cuhea inseamna vatra, bucatarie, mie nu mi–o placut. Suntem urmasii lui Bogdan si am vrut ca satu’ sa sa numeasca Bogdan Voda. Tate aistea le-am cerut la Conferinta pa tara din ’71. Nu eram trecut pa lista celor care aveau dreptu’ sa ieie cuvantu’, da’ in pauza io n-am mars la masa, in tinda, am mars la secretaru’ de partid s-am zas sa ma treaca pa lista. M-o lasat sa vorbesc 31 de minute. Mi-o trecut pragu’ Ceausescu, Iliescu si Constantinescu. Si pa tati i-am primit cu slanina cu ceapa, aci in odaie.”

“Pasunarii”

Vasile Deac este cunoscut in sat ca “Vasale a Pasunarului”. A mostenit de la parinti pamant si vite, si a inceput sa se ocupe de agricultura, desi sustine ca nu e rentabil. Atat gospodarul, cat si sotia lui, Anuta, muncesc cat e ziulica de lunga. “Avem pamant, porci, vite, cai si oi. Lucram numa’ cu caii, nu ne-am cumparat tractor, da’ ne descurcam. Amu’, iarna, nu tanem atatea vite, ca o fost seceta asta-vara si fanu-i scump. Pa doua care de fan iti cumperi o vaca”, a spus Anuta.

Ioana LUCACEL



* Povestea familiei Ovici din Rozavlea
Cei sapte pitici

Famila Ovici din Rozavlea a avut sapte copii (dupa altii, doar sase). Desi parintii aveau o inaltime normala, toti copiii au fost “pitici”. Nanismul a fost boala care, in loc sa-i descurajeze pe Ovici, le-a adus celebritatea. Au fost prima familie de circari de pe Valea Izei.

In Rozavlea, la orele amiezii, ulitele infundate de noroi sunt aproape pustii. Satenii zgribulesc de frig in fata primariei, minunandu-se cum pretul unui litru de lapte e batjocorit de costul unei sticle cu suc. Batranii isi poarta trupul obosit de vreme spre gospodaria unui cumatru, dispus sa stea la taclale. Din vara anului trecut, au un subiect nou de dezbatut: o familie de circari pitici care a locuit in sat. Nu departe de cladirea primariei, in curtea unui gospodar se mai zaresc, printre nametii de omat, ruinele unei constructii. Acolo a fost prima baie de pe Valea Izei. Respectiva constructie si terenul din jur a apartinut familiei Ovici (zisa “de-a Cracului” – de la forma picioarelor). “In vara o venit de la televiziunea din Israel si din New York sa faca un film documentar despre familia de pitici din Rozavlea. Doua dintre surorile Ovici traiesc inca, in Israel. Batranii isi mai amintesc de ei”, a spus Gheorghe Visovan, primarul comunei Rozavlea.

Mirajul automobilului

Un batran, cu salele indoite sub greutatea celor opt decenii pe care le poarta, spune ca ii tine minte pe pitici. “Aveau cam un metru, un metru si zece, da’ erau frumosi la fata. Eram fecior pe vremea aceea si stateam aproape de ei. Io stiu ca erau sapte pitici, frati, da’ parintii lor erau ‘nalti. Erau comedianti. Io n-am vazut niciodata ce fac, ca aci la noi n-or avut spectacol. La ei am vazut primas data o masina. Ne minunam, ca avea si remorcuta. Era ase mica, la fel ca o Dacie si ne strangem tati sa vedem cum mere pa drumurile cele prafuite. Mereau cu spectacole pa la Sighet, Viseu, unde era mai multa lume, si dupa spectacol umblau cu palaria sa stranga banii. Nu era pret fix, dadeai cat te lasa inima si jebu’. Stiu ca aveau si baie in casa, facuta in pamant. Coborai pa neste trepte de lemn. Vineau la ei tati jizii din Rozavlea. O fo’ prima baie din sat! Va duc la Irina, ca ea sa juca impreuna cu piticii”, a relatat Ioan Petrovan.

Prietena piticilor

Irina Sustic sta intr-o casa strajuita de o poarta maramureseana, la o aruncatura de bat de fosta casa a piticilor. Femeia iese pe prispa, isi aranjeaza basmaua si incearca sa isi improspateze memoria, desi povestea respectiva s-a petrecut pe vremea cand era “cocoana” (adica avea cam sapte ani). “Erau oamini cumsacade, desi erau bocotani. Mancau paine de grau si aveau numai scumpetiuri in casa. Nu mai tau sama cum ii chema, da’ stiu ca erau sasa pitici (cinci fete si un fecior). Mai aveau o sora, da’ aceia era ’nalta. Aveau zongora, cetera si tobe si mergeau prin sate sa distreze lumea. Aveau si costume, erau frumosi ase… da’ nu s-o casatorit nici unu’, veci! Or plecat inainte de ’40, si am auzat ca doua surori mai traiesc pa oriunde, da’ n-or mai fost p-aicea. Casa o vandut-o la unu’ Dinca. Ce-o fo’ de acolo-n colo, nu mai stiu. M-or mai intrebat neste straini, or zas c-or face film cu ei. Un unchi de-al lor si bag sama (poate, n.red.) si parintii is ingropati aci, in cimitiru’ evreiesc”, si-a amintit Irina.

Ioana LUCACEL



* Culti si desculti
”Elevii dima” dintr-a Saptea!

Rasuflata integrare in NATO a lasat cu buzele umflate credulii, care au uitat ca ciocul lui Constantinescu nu e al lui Cuza. S-ar putea ca povestea cu integrarea europeana din 2007 sa ne arate o Romanie lamentandu-se in propria deznadejde. Despre Europa, mai avem nitel de invatat. Dupa acest episod ne-am convins ca om fi tari la trafic cu masini, coruptie, santaj si alte nimicuri, dar la Geografie, suntem cam subtiri. Cel putin asa ne-au aratat cei pe care i-am intrebat ”Care sunt capitalele europene prin care trece Dunarea?”. ”Nu pot sa va spun. Sunati mai tarziu. Sunt la statie, acuma imi da bonurile. Nu pot sa raspund si sa si incasez”, s-a scos Ioan Toma, primarul din Lapus. Ce dovada mai graitoare? Primarul incaseaza, nu deranjati! Pe Vasile Iusco, primarul din Dragomiresti l-am sunat la Primarie, dar secretara ne-a spus sa-l sunam acasa. Deloc impresionati, am insistat si l-am interpelat pe Iusco intre doua chiftele marinate. ”Noi astia micii suntem cei mai oropsiti. Adica trebuie zilnic sa traducem nenorocitele astea de legi, pentru ca aia care le-au facut se gandeau in alta parte. Le scot anapoda, pe banda si nu se gandesc la ele. Te transforma in justitiar. Trebuie sa inventezi solutii”, s-a pierdut Iusco, uitand de problema noastra. Dupa ce l-am repus pe drumul cel bun, primarul s-a ingrozit de intrebare. ”Vai de mine! Prin cate, patru, cinci, sapte? Sa le luam asa. Germania, Viena, Cehia, Polonia, Budapesta, Belgrad. Prin Bucuresti nu trece. Nu. Dar nici prin Belgrad. Nu, nu, e departe. Sunt sapte tari si trei capitale”, a concluzionat Iusco, dupa un interesant algoritm personal, care a amestecat tarile cu capitalele. Derutat cum l-am gasit, Iusco s-a dezis prea repede de Belgrad, desi nu era cazul, aceasta fiind ultima capitala scaldata de fluviu. ”Prin sase? Acum e sarbatoare, nu stiu. Berlin, Viena, Praga, Budapesta. Atat stiu”, s-a scuzat Ioan Calauz, primarul din Basesti. Inca doua si gata. Numai doua va lipseau si era bine. Inca doua, pe langa Viena si Budapesta. Ca pe la Berlin nu a trecut niciodata, iar pe la Praga nici atat. Nu ne gandeam ca o sa aveti atata imaginatie chiar intr-o zi de sarbatoare... Dunarea, al doilea fluviu din Europa (intrecut la toate capitolele – lungime, debit, suprafata – de Volga) traverseaza, de la izvorul din Muntii Padurea Neagra si pana la varsarea in Marea Neagra, 2.860 km, strabatand opt state si patru capitale europene: Viena, Bratislava, Budapesta si Belgrad.

Ciprian DRAGOS