DOSAR / Porunca iubirii II

Cuvantul Sfintei Scripturi ne spune insa mai departe: “Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca. Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau” (I In. 4,20-21). Iubirea omului fata de om se naste din iubirea noastra fata de Dumnezeu. “Cel ce iubeste pe Dumnezeu nu poate sa nu iubeasca si pe om”, spune Sf. Maxim Marturisitorul. Cel ce-L iubeste cu adevarat pe Dumnezeu acela e silit din interior de propria lui inima, incalzita de harul lui Dumnezeu, sa iubeasca si pe semenii sai, sa-i compatimeasca si sa se roage pentru toata lumea aflata in suferinte. Dragostea este semnul crestinului adevarat: “Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei daca veti avea dragoste unii fata de altii” (Ioan 13,35), spune Mantuitorul. Primii crestini ai Bisericii se iubeau atat de mult, se sprijineau si se ajutau, incat paganii vazand aceasta au strigat uimiti : “Privitii cum se iubesc!” Fericitul Augustin spunea si el atat de frumos: “Iubeste si fa ce vrei”, deoarece cel ce iubeste cu adevarat nu poate face decat binele. A iubi cu adevarat inseamna a purta in sufletul tau pe celalalt, a-i face loc in inima ta, in gandurile tale, in preocuparile tale, in lumea ta, a te bucura de succesele lui precum te bucuri de succesele tale, a sprijini, a mangaia, a face o bucurie. Omul de langa noi este pus anume de Dumnezeu ca prin el sa ne inmultim dragostea, rabdarea si bunatatea, acceptandu-l cu caracterul si slabiciunile sale si privindu-l cu ochi si inima de frate. Sfantul Apostol Pavel, patruns de Duhul Iubirii va inalta cel mai celebru imn inchinat dragostei si bunurilor ei: “De as grai in lumbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Dragostea indelung rabda, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata” (I Corinteni 13,1-8). Ne intrebam de ce astazi in locul acestei iubiri, venite parca dintr-o alta lume, domneste ura, dezbinarea si dezordinea? Raspunsul ni-l da tot Dumnezeu: “Din pricina faradelegilor - in vremurile din urma - dragostea multora se va raci” (Matei 24,12). Asadar pacatul si lipsa rugaciunii sunt cei mai mari dusmani ai dragostei si ai armoniei dintre oameni, deoarece pacatul ne indeparteaza de Dumnezeu, ne indeparteaza de iubire. Daca vom inmulti rugaciunea sufletul se va curati de pacat, inima se va lumina si se va umple de dragostea lui Dumnezeu, ura si vrajmasia, invidia si egoismul, orgoliile si nedreptatile se vor risipi dintre noi, iar omenirea isi va regasi menirea si scopul pentru care a fost creata de Dumnezeu. Pr. Mihai Tira