• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 7 Mai , 2024

DORU IOAN DĂNCUȘ, VIITORUL PRIMAR AL MUNICIPIULUI BAIA MARE

 

Unii se laudă cu bunăstarea din județ, dar arată doar niște proiecte pe hârtie. Eu propun ca Baia Mare să devină un model de dezvoltare pentru Nord-Vest, un pol de dezvoltare pus în realitate” (Doru Ioan Dăncuș)

 

De ce ați ales PSD?

Mai degrabă PSD m-a ales pe mine. Mă consider un apropiat al PSD, mai ales că am avut o coaliție, guvernând județul, împreună cu Gabriel Valer Zetea, când am fost vicepreședinte al CJ Maramureș. Mai mult, eu, Gabi, Lucian Morar și alți lideri PSD avem o prietenie veche. Sunt alături de prieteni și am încredere că vom dezvolta Baia Mare și Maramureșul, în anii care urmează. De altfel, acești oameni, în special Gabi Zetea, mi-au fost alături, oferindu-și suportul, când am devenit primar interimar. În acest context, am strâns rândurile, am devenit o echipă și am reușit să atingem obiectivele propuse și continuitatea administrativă la nivelul municipiului Baia Mare. Am continuat lucrurile bune care s-au început, inclusiv de către Cătălin. Am avut în vedere a îmbunătăți ce s-a făcut, dar și să progresăm, cu încredere că am învățat din greșelile trecutului.

 

PARTENERIAT CU GABRIEL ZETEA, PENTRU A PUNE PE HARTĂ O AXĂ BAIA MARE – BUCUREȘTI – BRUXELLES, O AXĂ A BUNĂSTĂRII PENTRU BAIA MARE ȘI MARAMUREȘ

 

Vorbeați de echipă. Împreună cu Gabriel Zetea, veți avea parteneriate cu Guvernul României, pentru a aduce bani în municipiul Baia Mare și în județul Maramureș? Fără bani, niciun fel de administrație nu se poate face...!

A fost un argument solid acesta, în condițiile în care PSD va rămâne principalul partid al unei viitoare coaliții de guvernare. Dezvoltarea, dincolo de simpla funcționare administrativă, necesită fonduri. Proiectul nostru este în tandem, tocmai din acest motiv – Gabriel Valer Zetea, la CJ Maramureș și Doru Ioan Dăncuș, la Primăria Baia Mare – mai ales că un asemenea tandem nu a prea fost la nivelul celor două autorități publice locale, cu certe repercusiuni de multe ori negative asupra maramureșenilor. Or, noi, de aici vrem să pornim: Baia Mare și Maramureș trebuie dezvoltate, rivalități politice nu trebuie să mai interfereze cu această strategie pe care toți o dorim pusă în practică urgent. O axă Baia Mare – București – Bruxelles e vizată în strategia noastră, pentru a atrage cât mai multe fonduri guvernamentale și europene, atât pentru Baia Mare, cât și pentru județul Maramureș! Cred că, în această formulă, vom avea tracțiune, vom avea susținere, ca să dezvoltăm orașul și județul.

 

AVEM PROIECTE SUSTENABILE ÎN PORTOFOLIU, CARE VOR FI IMPLEMENTATE ÎN 2024-2028: REABILITARE DE BULEVARDE, MODERNIZARE LA NIVEL DE MOBILITATE URBANĂ, PROIECTE DE INFRASTRUCTURĂ SERIOASĂ

 

Aș vrea să vorbim acum puțin despre proiectele pe care le are municipiul Baia Mare, axat, totuși, pe finanțarea proiectelor, dar și cofinanțarea lor. Mai ales că, în spațiul public, se rostogolesc tot felul de cifre astronomice, uneori fără reprezentare în realitate...

Eu am fost foarte atent, în ultima perioadă, cu tot ceea ce înseamnă portofoliul de proiecte al municipiului Baia Mare. Am văzut că unii se laudă cu vreo 70, noi avem, undeva, în jur de 130 de proiecte în portofoliul municipiului Baia Mare. Totuși, noi vrem să implementăm, nu doar să vorbim despre... Ca atare, am ales cele mai sustenabile proiecte din acest portofoliu, spre a le duce mai departe și a le implementa efectiv în perioada 2024-2028. Suntem pregătiți să le depunem, când se vor deschide axele de finanțare. În acest moment, portofoliul nostru de proiecte este undeva la 1, 5 miliarde de lei, deci aproximativ 300 mil. de euro.

 

REABILITAREA STRĂZII VICTORIEI

Haideți să vorbim puțin de aceste proiecte...

Sunt proiecte axate pe mobilitate urbană, capitol în care avem, de exemplu, prinsă reabilitarea străzii Victoriei. Aici suntem în faza de achiziție pe partea de execuție, procedură ce se va finaliza in următoarele două-trei săptămâni. Ulterior, voi da ordinul de execuție și încep lucrările de reabilitare. Acest proiect e cam 50 mil. de lei și se finanțează din Fondul guvernamental Anghel Saligny. Baia Mare nu trebuie să cofinanțeze, toți banii vin din proiectul Anghel Saligny. E adevărat că vom avea nevoie, în cadrul procedurii, să depășim suma, pentru că vrem să facem tot, dacă tot ne apucăm de treabă – adică mobilier urban, căi de acces moderne, căi de rulare pentru autovehicule, pentru biciclete, pietoni – ca atare, în cursul procedurii de achiziție, posibil că va fi un cost suplimentar de 3-4 milioane de lei, după cum știți, se permite o depășire cu până la 10% din suma realocată, dar noi cred că vom fi sub această cotă oricum. E vorba de un procent foarte scăzut, dacă ne gândim la amploarea acestei lucrări.

 

MODERNIZAREA PRINCIPALELOR BULEVARDE ȘI A PASAJELOR DE LA ITALSOFA ȘI DE LA CLUBUL VĂCARILOR

 

Ce alte proiecte importante pentru Baia Mare vor fi executate până în 2028?

Modernizarea bulevardelor principale din oraș – Independenței, Decebal, Unirii, Gării, București, Traian, Republicii, practic... sunt sume prealocate prin Programul Operațional Regional 2021-2027. Municipiul Baia Mare are undeva la 180 milioane de lei.

Vom lansa achiziția pe partea de execuție curând, avem documentația tehnică făcută deja. Aici există cofinanțare, dar vorbim de 30-40 milioane lei, care ar reprezenta o sumă rezonabilă, raportat la lucrările pe care le vom face. Principalele artere din oraș vor deveni șantiere; vom avea benzi dedicate transportului public în comun pe aceste artere modernizate. Vorbind de acest aspect, săptămâna trecută, chiar am semnat contractul de finanțare pentru achiziția de autobuze electrice, pe care sperăm, până la sfârșitul anului, să le avem în patrimoniul Societății de transport. Este nevoie de un transport public modern în Baia Mare! Mai putem vorbi de proiecte de infrastructură serioasă, mă refer aici la cele două pasaje - Italsofa și Pasajul de la Clubul Văcarilor – pe care o să le realizăm în parteneriat cu Consiliul Județean. Am plătit 50-50 partea de studii de fezabilitate.

 

Tocmai de aceea, alături de deputatul Gabriel Zetea, am făcut o vizită la Ministrul Transportului pentru a discuta despre stadiul de implementare, pentru că am văzut că se vorbește foarte mult, se desenează foarte mult. Nu sunt de acord cu lăudăroșenia unora, care pretind că au inventat gaura la macaroană, pentru fiecare mic făraș în legătură cu astfel de lucrări, eu sunt focusat pe rezultate, nu fotografierea fiecărui mic foraj irelevant în planul mare de execuție. Vă propun să ieșim din faza în care ne lăudăm cu proiecte de carton, aflate doar pe hârtie...

 

ADMINISTRAȚIE EFICIENTĂ PENTRU A DEZVOLTA BAIA MARE, NU POLITICIANISME DE CARTON!

 

Știți cum e, politicienii sunt în campanie, se folosesc de astfel de pretexte...

Nu e un argument. Mai ales că s-a spus că Baia Mare nu a atras fonduri europene în ultima perioadă și în Baia Mare atât de rău este... Ce pot zice eu e că nu văd bunăstarea pe care susțin unii că au generat-o la nivelul județului. Noi propunem ca Baia Mare să devină un pol de dezvoltare, un model pentru zona de Nord-Vest. Ați văzut de curând că unii care vorbesc de dezvoltarea Băii Mari au alocat 0 lei pentru Baia Mare, din fondurile CJ-ului. Asta e: unii vorbesc și nu fac, noi propunem să livrăm, să aducem dezvoltare reală, vizibilă în realitate, nu doar una de carton și cu machete fără reprezentare în realitate!

 

 

 

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.