Domniile „tarilor sovietici”

*16 iunie - Brejnev si Andropov devin presedinti ai URSS Brejnev, liderul sovietic cu cele mai indelungate state de serviciu in cadrul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, cu exceptia lui Stalin, si Andropov, unul dintre fostii sefi aI KGB-ului, sunt cei care au blocat procesul de destalinizare initiat de Nichita Hrusciov. Tributari cliseelor unei ideologii sumbre, cei doi sefi ai URSS au reanimat spiritul bolsevic, aflat intr-o criza prelungita. Printr-o coincidenta, data de 16 iunie marcheaza instalarea in functia de sef al statului sovietic atat a lui Leonid Ilici Brejnev (1977), cat si a succesorului acestuia, Iuri Vladimirovici Andropov (1983). Sfidarea Occidentului In politica externa, Brejnev a marcat o perioada de criza a destinderii si de accentuata sfidare a Occidentului. Desi n-a repudiat formal coexistenta pasnica (URSS a semnat in 1975 actul de la Helsinki privind cooperarea si securitatea in Europa), Brejnev a avut drept obiectiv principal intarirea puterii militare sovietice, angajandu-se intr-o continua cursa a inarmarilor, care a avut drept rezultat militarizarea unei mari parti a economiei sovietice, impovarata de cheltuieli pe care nu era in stare sa le sustina decat afectand in mod dramatic nivelul de trai intern si condamnand la inapoiere sectoarele care nu erau legate de productia strategica. In acest context se inscrie si desfasurarea rachetelor „de teatru” in Europa rasariteana, din 1979. Cu toate ca a acceptat anumite masuri de dezarmare partiala, Brejnev n-a fost suficient de flexibil pentru a face din sistemul comunist sovietic un sistem viabil pe termen lung. Pe planul imediat politic, initiativa lui Brejnev a dorit sa acrediteze URSS ca o superputere in stare sa intervina direct in sprijinirea gherilelor si regimurilor marxiste din Lumea a Treia (in special Angola, Mozambic si Etiopia), politica ce a culminat cu invazia sovietica din Afganistan (decembrie 1979). Incapacitatea sa de a se adapta la conditiile internationale schimbatoare a fost evidentiata de interventia in Afganistan, intr-o ultima tentativa (nereusita) de a impune acestei tari un regim comunist, fara a tine cont de opinia publica interna si internationala. In raporturile cu statele satelit din Europa de Est, Brejnev a teoretizat „suveranitatea limitata”, potrivit careia un stat socialist era indreptatit sa intervina in politica interna a unui alt stat socialist, cu scopul de a mentine socialismul. Prin „doctrina Brejnev”, URSS revendica dreptul de interventie in apararea modelului sovietic de socialism. Un astfel de „drept” a fost exercitat in 1969, in cazul invadarii Cehoslovaciei, pentru a impiedica experimentarea „socialismului cu fata umana”, dorit de comunistii cehoslovaci sub conducerea lui A.Dubèek, in timp ce Polonia a evitat la inceputul anilor ’80 sa impartaseasca o soarta asemanatoare, doar in urma loviturii de stat a generalului W.Jaruzelski. Cel mai eficient sef al KGB Andropov a devenit cel mai eficient sef al KGB, din punct de vedere politic, incununandu-si cei cincisprezece ani de presedintie prin ocuparea functiei de secretar-general al partidului in 1982, la moartea lui Brejnev. S-a spus ca „numirea lui Andropov” marcheaza incheierea unei evolutii continue de la moartea lui Stalin: apropierea partidului si a KGB-ului pana in punctul in care sa poata functiona ca doua componente ale aceleiasi organizatii. KGB-ul a incercat sa construiasca o imagine liberala despre Andropov, pentru consumul exclusiv occidental; publicatiile Time si Newsweek il prezentau drept o persoana „care se relaxeaza citind romane americane” si „poarta discutii amicale cu disidenti protestari”. Cu toate acestea, Andropov nu era caracterizat de simpatia fata de dizidenti, ci de un mod mai sofisticat de a-i reprima. Erau supravegheati in principal intelectualii, studentii, nationalistii din cadrul minoritatilor etnice, a credinciosilor religiosi si a evreilor. Disidentii nu mai erau adusi in fata tribunalelor publice, ci erau trimisi in spitale de psihiatrie unde erau diagnosticati ca „schizofrenici” sau „paranoici”. O data declarati bolnavi, disidentii decadeau din drepturile cetatenesti si erau supusi unor tratamente aberante. In mai 1982, Andropov a parasit KGB-ul, pentru a lucra la secretariatul Comitetului Central, cu scopul de a-si consolida pozitia de mostenitor legitim al muribundului Brejnev. Andropov a reusit sa distruga „mafia pestelui” care, in afara speculei din tara, facuse contrabanda cu icre negre si specii scumpe de peste peste granita si depusese zeci de milioane de dolari in conturile unor banci occidentale. De remarcat ca seful „mafiei pestelui”, Medunov (Ministrul Industriei Pestelui), era un apropiat al lui Brejnev. Desemnarea lui Andropov in fruntea statului sovietic a oficializat preluarea puterii de catre serviciile secrete din mainile Partidului Comunist, bratul armat al regimului proclamandu-se stapan peste o tara continent. Leonid Ilici Brejnev Brejnev s-a nascut la 19 decembrie 1906, la Dneproderjinsk, Ucraina. S-a inscris in Partidul Comunist in 1931. A absolvit in 1935 Institutul metalurgic. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, a fost comisar politic pe langa diferite comandamente ale Armatei Rosii. A avut diferite functii de conducere in Ucraina, apoi a fost prim secretar al PC din Moldova). In 1955, a fost desemnat sa se ocupe de politica agricola a Kazahstanului, tot in acelasi an fiind ales membru al Comitetului Central (a devenit secretarul acestuia in 1956). In 1957, a intrat in Prezidiul Sovietului Suprem al URSS, ca responsabil cu dezvoltarea industriei grele, iar in 1960 i-a urmat lui Vorosilov in functia de presedinte al Prezidiului Suprem. Cand oligarhia de partid a reusit sa-l destituie pe Hrusciov (1964), Brejnev s-a impus foarte curand ca figura dominanta, gratie superioritatii sarcinii care i-a fost incredintata, asumandu-si controlul cvasitotal asupra statului si a partidului. Grupul conducator reunit in jurul lui Brejnev a intrerupt procesul de destalinizare initiat de Hrusciov; s-a pus capat timidei deschideri a „dezghetului”, reluandu-se persecutia disidentilor si cultul monopolitismului. Lider mai ferm decat brutalul Stalin sau nehotaratul Hrusciov, nu a lasat nici o umbra de indoiala in ceea ce priveste intentia sa de a mentine si extinde influenta sovietica, ordonand trupelor sovietice sa intervina in 1968 in reprimarea miscarii cunoscute sub numele de „Primavara de la Praga”. In 1977, cand Brejnev a preluat si functia de sef al statului, sanatatea sa era deja subreda, asa incat, in ultimii ani de viata, adeseori s-a aflat in imposibilitatea de a urmari direct treburile statului. Aceasta combinatie de incapacitate fizica si de conservatorism politico-ideologic a caracterizat epoca lui Brejnev ca o epoca de stagnare si imobilitate, in care a proliferat o coruptie extrem de ramificata, practicata si de membrii familiei liderului sovietic. Brejnev a murit la 10 noiembrie 1982, dupa o lunga perioada de boala si, in consecinta, de efectiva sustragere de la exercitarea puterii, care a contribuit la accelerarea procesului de dezagregare a colosului sovietic. Iuri Vladimirovici Andropov Nascut la Naguskaia, langa Stavropol, la 15 iunie 1914, Andropov a devenit membru al Partidului Comunist in 1939, iar in timpul celui de-al doilea razboi mondial a devenit un membru de frunte al Komsomolului. Implicat in timpul razboiului in actiunile partizanilor din Karelia, din 1945, a cunoscut o extraordinara ascensiune in cadrul Partidului Comunist din Karelia si a fost numit ambasador in Ungaria (1957-1962). In aceasta calitate, el l-a avertizat pe Hrusciov in privinta unei posibile revolutii in aceasta tara si l-a sfatuit sa il destituie pe Rákosi, iar apoi a sustinut reprimarea in forta a Revolutiei ungare. Andropov a fost si secretar al Comitetului Central al PCUS, insarcinat cu coordonarea relatiilor Uniunii Sovietice cu tarile comuniste vecine. In aceasta functie a dobandit o reputatie de reformist, dar numirea sa in fruntea KGB (1967-1982), a carui eficienta a imbunatatit-o cu un aplomb nemilos si inflexibil, i-a adus un binemeritat loc in randul aripii dure, conservatoare a PCUS. L-a invins astfel pe principalul acolit al lui Brejnev, Cernenko, succedandu-i lui Brejnev in functia de secretar general al PCUS. A indeplinit aceasta functie mult prea putin timp pentru a avea un impact major asupra partidului si economiei sovietice. Andropov a inceput o campanie pentru eliminarea coruptiei si pentru a mari eficienta statului, dar sanatatea subreda l-a impiedicat sa o duca la bun sfarsit. De aceea, probabil ca promovarea lui Gorbaciov in structurile puterii ramane cea mai importanta masura luata de el. A murit la Moscova, la 9 februarie 1984. Planul „Andropov” Andropov a inteles ca Moscova nu putea controla la nesfarsit Europa de Est si ca nu poate castiga razboiul ideologic cu Occidentul. Ca urmare, fostul sef al serviciilor secrete sovietice a gandit un scenariu care prevedea transformarea societatii socialiste intr-una capitalista, cu pastrarea pe termen lung a situatiei privilegiate a fostei elite de partid. Pastrarea puterii de catre fostii comunisti era prevazuta de Andropov, chiar si in cazul reaparitiei pluralismului politic. Unii analisti politici sustin ca istoria Romaniei postdecembriste urmeaza acest scenariu. Problema succesiunii La inceputul anului 1982, era clar si pentru medici si pentru cei din garda ca zilele lui Brejnev, care vorbea deja foarte greu, erau numarate. Intre Andropov si Cernenko a inceput lupta surda pentru preluarea puterii. Pe 12 mai 1982, Brejnev a citit Raportul la Plenara CC al PCUS in amuzamentul intregii sali, neputand sa rosteasca mai mult de jumatate din fiecare cuvant. Dupa ce a sustinut Raportul, Brejnev a fost dus la spital. Dupa o luna, a plecat direct in Crimeea, unde a ramas pana in septembrie. In lipsa lui, sedintele Secretariatului au fost conduse de Cernenko, pana in momentul in care Brejnev a hotarat ca Andropov sa preia aceasta sarcina, semn clar ca Brejnev si-a desemnat succesorul. Presa occidentala a dezbatut foarte aprins problema succesiunii lui Brejnev, comentand-o ca pe o plecare a unei generatii istorice de lideri sovietici. Se afirma ca, in trei-patru ani, aceasta inlocuire de lideri va duce la schimbari majore in Uniunea Sovietica. „Un mostenitor logic nu exista, in sensul unui om de varsta lui Brejnev. E greu de vazut in Cernenko un viitor secretar general. Din 1960 el a fost numit seful secretariatului personal al lui Brejnev, or, in orice sistem, asemenea oameni ajung rar sa-si mosteneasca stapanii. Daca CC-ul va porni de la criteriul celui mai bine pregatit dintre principalii pretendenti, atunci cu siguranta va fi ales Andropov”, scria profesorul Jerry F.Hawk. Timpul i-a dat dreptate. Atentat impotriva Papei In ultima vreme se vorbeste tot mai mult despre faptul ca atentatul impotriva Papei Ioan Paul al II-lea, din 13 mai 1981, a fost pus la cale de fosta URSS si liderul de la Kremlin de atunci, Leonid Brejnev. Cel putin, asa reiese dintr-un raport al unei comisii parlamentare italiene, care a anchetat acest caz. „Decizia a fost luata de Kremlin si comunicata serviciilor secrete militare sovietice, care urmau sa duca la indeplinire planul: o crima fara egal in istoria moderna”, se arata in raportul comisiei conduse de senatorul Paolo Guzzanti. Serviciile ruse de informatii externe si oficialitatile de la Moscova au contestat concluziile comisiei italiene, negand implicarea serviciilor militare sovietice in atentatul comis de turcul Ali Agca. Sarcina dezinformarii in cazul acestui atentat ar fi revenit politiei secrete est-germane, iar serviciile secrete bulgare ar fi servit drept „acoperire”, caci initial au fost anchetati si trei cetateni bulgari suspectati de implicare, insa nu au existat probe suficiente in acest sens. In 2002, Suveranul Pontif, aflat in vizita in Bulgaria, a declarat ca nu a crezut niciodata in ipoteza unei „filiere bulgare”. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro