„Domnia” lui Salavador Allende

Medicul şi politicianul chilian Salvador Allende, cunoscut ca fiind primul marxist care a devenit preşedinte al unei ţări din America Latină prin alegeri libere, a avut o carieră politică care s-a întins pe aproape patru decenii. Ca membru al Partidului Socialist din Chile, Allende a fost senator, deputat şi ministru. La 5 septembrie 1970, a devenit al 29-lea preşedinte al statului chilian.

Salvador Guillermo Allende Gossens s-a născut la 26 iunie 1908, în Santiago de Chile, în familia lui Salvador Castro Allende, personalitate politică proeminentă în Chile, cu vederi clare de stânga. De altfel, în familie, această orientare de stânga în politică începuse cu generaţia bunicului său. Bunicul şi tatăl său au fost radicali de stânga şi masoni. Familia sa, de origine bască, emigrase în Chile în secolul al XVII-lea. Crescut în mediul burgheziei umaniste,  Allende a urmat medicina şi s-a implicat în mişcarea studenţească. Salvador Allende a urmat cursurile superioare, devenind doctor.

Salvador Allende a fost unul dintre fondatorii Partidului Socialist chilian, în 1933, al cărui secretar adjunct a fost ales în 1938, la treizeci de ani. A activat în politică timp de peste patruzeci de ani. S-a declarat agnostic. A fost căsătorit cu Hortensia Bussi, cu care a avut trei fiice: Beatriz, Carmen Paz şi Isabel. A făcut parte din Senatul chilian.  

A candidat de trei ori consecutiv fără succes la alegerile prezidenţiale din Chile, în 1952, 1958 şi 1962, iar în 1970 a fost ales preşedinte al statului chilian. În perioada 1966-1969 a fost preşedinte al Senatului. A fost ministru al Sănătăţii între 1938 şi 1942.

A câştigat alegerile prezidenţiale susţinut de Uniunea Populară, o coaliţie de şase partide de stânga, sprijinită de sindicate. La alegerile uninominale într-un singur tur, Allende a obţinut 36,3%, iar candidatul dreptei 34,9%, situaţie în care, conform Constituţiei, Senatul a ales preşedintele. Allende a obţinut suportul parlamentarilor democrat-creştini, după ce i-a asigurat că va respecta pluralismul politic şi libertăţile civile. S-a ţinut de promisiune: a respectat cu stricteţe cadrul legal. Acest fapt i-a atras antipatia celor mai radicali dintre susţinătorii săi, care-i criticau spiritul conciliant, prudenţa şi legalismul.

Extrema stângă a început presiunile asupra guvernului pentru a accelera drumul spre socialism. Cu propria tabără divizată, în faţa puternicei opoziţii parlamentare a dreptei, sub atacurile şi manipulările presei finanţate de CIA şi de marii proprietari afectaţi de reforme,  Allende a avut de înfruntat serioase dificultăţi economice. După relansarea creşterii în primul an, inflaţia şi penuria au agravat tensiunile sociale. Prăbuşirile pe piaţa mondială a preţului cuprului, principala bogăţie naturală şi cel mai important produs la export, şi strategia Statelor Unite de boicot au deteriorat situaţia.

Salvador Allende a fost un preşedinte cu vederi profunde de stânga, fapt care i-a atras criticile din ce în ce mai virulente din partea opoziţiei de dreapta. După trei ani de conducere cu reforme de stânga, o lovitură militară l-a îndepărtat de la putere, iar moartea lui este încă neelucidată complet.

În cei trei ani pe care i-a petrecut la putere, Allende a aplicat măsuri pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei; de la crearea de locuri de muncă, îngheţarea preţurilor şi majorarea salariilor, până la distribuirea gratuită, zilnică, a unei jumătăţi de litru de lapte fiecărui copil. Chile a cunoscut o experienţă unică până atunci: trecerea spre socialism, în mod democratic, din interiorul regimului capitalist. „Socialismul trece prin democraţie, pluralism şi libertate”, declara Salvador Allende. „Revoluţia în legalitate” şi „calea chiliană spre socialism” au fost concepte care au entuziasmat stânga chiliană. François Mitterand, proaspăt ales al socialiştilor francezi, a făcut prima sa vizită în această calitate chiar în Chile.

Abolirea monopolurilor a afectat, deopotrivă, companiile americane, victime în special ale naţionalizării minelor de cupru şi pe latifundiarii chilieni, exilaţi după reforma agrară, care au susţinut din plin campania de propagandă şi de dezinformare dirijată de americani. În faţa Adunării Generale a ONU, în 1972, Allende a atras atenţia asupra ameninţării multinaţionalelor: „Suntem în faţa unei confruntări frontale între corporaţiile multinaţionale şi state. Practic, deciziile fundamentale ale statelor, în plan politic, economic şi militar, sunt influenţate de organizaţii globale care nu depind de nici un stat şi nu dau socoteală nuci unui parlament.”

În plan internaţional, Chile s-a alăturat Mişcării nealiniaţilor, respingând politica blocurilor specifică Războiului rece şi pledând pentru crearea unui mecanism care să permită ţărilor Lumii a Treia să participe la procesul decizional. De asemenea,  Allende a respins panamericanismul coordonat de la Washington şi a promovat ideea unui sistem andin de integrare bazat pe liber schimb, piaţă comună şi un sistem financiar regional. Era prea devreme, însă, pentru astfel de idei.

Departe de a fi fost considerat un „roşu” în toată puterea cuvântului, Salvador Allende şi-a câştigat respectul prin echilibru şi capacitatea sa de conciliere. A adus laolaltă tendinţele unei stângi divizate. Acest socialist moderat a fost nepotul fondatorului primei şcoli laice din Chile.

Marile sale reforme de natură socialistă şi comunistă au fost naţionalizarea minelor de cupru şi a băncilor. De asemenea, exproprierea unor mari deţinători de pământuri a nemulţumit profund clasa politică de dreapta. După ce a ajuns preşedinte al statului, Allende a căzut în dizgraţia americanilor, prin politica de naţionalizare a industriilor şi de colectivizare. Statele Unite ale Americii nu îşi doreau un nou Fidel Castro, iar despre americani se spune că au fost principalii finanţatori ai loviturii de stat care a fost organizată pe 11 septembrie 1973.

Greva camionagiilor din octombrie 1972 a blocat această ţară cu o lungime de 4.300 de kilometri, dar o lăţime medie de numai 189 de kilometri. Oprirea traficului pe şoseaua panamericană, care traversa de la nord la sud teritoriul, a paralizat Chile vreme de câteva săptămâni. Greva transportatorilor a fost încurajată financiar în secret, din afară. În această situaţie, Allende a format un nou guvern, în care a cooptat şi miniştri din rândurile Armatei. O armată care, în ciuda tradiţiei latino-americane, se menţinuse până atunci în afara jocurilor politice.

A urmat un declin economic, simultan cu îngrijorările administraţiei de la Washington (condusă pe atunci de preşedintele Richard Nixon) din cauza apropierii de Cuba. Criza politică s-a adâncit tot mai mult şi din cauza influenţelor externe asupra politicii economice şi internaţionale duse de Allende. Vârful acestei crize a fost anul 1973, când preşedintele a vrut să desfăşoare un plebiscit, împiedicat însă de o lovitură militară.

În iunie 1973, s-a revoltat un regiment de blindate. A fost un avertisment. Apoi, ministrul Apărării a fost agresat şi a trebuit să recurgă la armă, după ce a fost pe punctul de a fi linşat de extremiştii de dreapta. Neveste de ofiţeri demonstrau în faţa ministrului, generalul Carlos Prats, acuzându-l că-i împinge pe militari spre un compromis cu marxismul. Generalul a demisionat, propunându-l ca înlocuitor pe Augusto Pinochet, care reuşise să-i câştige încrederea. În scurt timp, însă, Pinochet s-a lăsat atras în complotul susţinut de o dreaptă care cerea ordine într-o ţară tot mai destabilizată de proteste, mai mult sau mai puţin manipulate.

Intuind ce avea să urmeze, Allende a ţinut un discurs de adio la 11 septembrie 1973, în balconul Palatului La Moneda, apoi a dispărut. În aceeaşi zi a murit. Este posibil să se fi sinucis cu un AK-47, automat primit cadou de la Fidel Castro. Moartea preşedintelui Allende a fost considerată sinucidere, dar în absenţa unui rezultat oficial au existat şi alte scenarii. Allende a anunţat intenţia de a-şi pune capăt zilelor la radio, în ultimul său discurs adresat naţiunii.

Lovitura militară de stat din 1973, încheiată cu moartea preşedintelui Salvador Allende a marcat sângeros destinul chilian, inaugurând o dictatură feroce. Regimul represiv al lui Pinochet, care a îmbinat teroarea politică cu liberalismul sălbatic, a presupus mii de morţi, zeci de mii de dispăruţi şi torturaţi, sute de mii de exilaţi, toate acestea urmate de o tăcere favorizând impunitatea.

Urmează să se constate...

Multă vreme s-a crezut că Allende a fost singur în birou în momentul în care s-a împuşcat, dar surse mai noi susţin că alături de el se mai aflau cel puţin 12 persoane, printre care fiica sa, Isabel, şi garda de corp a preşedintelui. Doctorul său a confirmat ipoteza sinuciderii. La 48 de ani după ce tatăl său a predat puterea, Isabel Allende Bussi a reuşit o performanţă unică în politica chiliană, devenind prima femeie care a preluat funcţia de preşedinte al Senatului. 

În anul 2011, autorităţile chiliene au anunţat că au demarat o anchetă privind moartea lui Allende, pentru a stabili, oficial, cauza morţii liderului chilian. Aceasta este prima anchetă privind circumstanţele în care a murit Allende. Ancheta se alătură altor 725 de dosare deschise pentru încălcarea drepturilor omului în timpul regimului generalului Augusto Pinochet (1973-1990).

Dosarele nu au fost deschise până în prezent pentru că nu au existat plângeri. „Printre cele 726 de plângeri figurează cea referitoare la preşedintele Salvador Allende, deoarece nici o acţiune judiciară n-a fost iniţiată în legătură cu moartea sa... Va trebui să se constate dacă a fost sau nu o sinucidere şi în ce circumstanţă”, a declarat o sursă anonimă din Ministerul Public chilian, citată de AFP.

În prezent, aproape 6.000 de militari sunt anchetaţi în Chile pentru crime comise în perioada 1973-1990. Se astimează că peste 3.100 de persoane au murit, ori sunt date dispărute, iar alte 28.000 au fost supuse torturii.

Lovitura de stat din 11 septembrie 1973

În dimineaţa zilei de 11 septembrie 1973, preşedintele Salvador Allende a fost informat că unităţi ale armatei au început neutralizarea căilor de comunicaţie şi ocuparea punctelor esenţiale: posturi de radio, universităţi, fabrici, staţii de aprovizionare cu apă şi electricitate.

Au urmat cinci mesaje radiodifuzate ale şefului statului, asediat în Palatul Moneda, prin care acesta a respins cererile de a preda puterea. I s-a oferit un avion pentru a pleca în exil cu familia. În faţa refuzului categoric al lui Allende, tancurile au deschis focul asupra reşedinţei prezidenţiale. Au avut loc confruntări şi în alte puncte nevralgice ale capitalei chiliene. În miezul zilei, puciştii au recurs la bombardamente ale aviaţiei asupra preşedinţiei.

La orele 14:00, ultimii partizani ai lui Allende au fost nevoiţi să arboreze steagul alb şi s-au pregătit să părăsească palatul în flăcări. Allende le-a spus că îi va însoţi, dar a rămas în urmă şi s-a împuşcat cu pistolul mitralieră dăruit de Fidel Castro cu doi ani mai devreme. Varianta sinuciderii a fost confirmată şi de ancheta din anul 2011.