Domnia lui Ramses cel Mare

Incoronat la 22 februarie 1295 i.Hr., Ramses al II-lea a domnit in Egipt mai bine de saizeci si sapte de ani. Amintirea lui Ramses al II-lea a dominat multa vreme dupa moartea sa conceptia egipteana despre putere. Demnitarii si pretendentii la tron isi luau numele lui, dar fara a-si aroga si supranumele de „cel Mare”. Fiu al reginei Tui si al lui Seti I, Ramses al II-lea a avut doar saisprezece ani cand a murit tatal sau si, succedandu-i, a preluat conducerea tarii, cu toate ca nu era cel mai mare dintre fiii raposatului faraon. Pentru a-i inlatura pe ceilalti frati (se pare ca a avut trei frati si doua surori), el a sustinut ca tatal sau hotarase dintotdeauna sa-l faca urmasul sau. Printul Ramses a fost desemnat foarte curand ca succesor la tron al tatalui sau Seti I, ca sa se evite orice discutie sau interventie regretabila in momentul succesiunii, mai cu seama a preotilor lui Amon, dar poate si pentru ca printul mostenitor sa fie pregatit mai bine pentru viitoarele responsabilitati, permitandu-i sa urmareasca modul in care era condus imperiul. De foarte tanar, printul Ramses si-a facut ucenicia de soldat. Pe unul din basoreliefurile salii hipostile de la Karnak (peretele de nord) el e reprezentat insotindu-si tatal intr-o campanie in Asia. Foarte tanar, a condus o campanie militara victorioasa in Nubia. La moartea tatalui sau, Ramses era deja un print cu experienta, la curent cu problemele conducerii imperiului. Pentru tatal sau, Ramses a poruncit funeralii solemne; Seti I a fost ingropat in mormantul sapat si pregatit in taina in Valea Regilor. Prin 1296 i.Hr., Ramses al II-lea s-a urcat deci pe tronul Egiptului, rege harazit unei domnii care a durat 67 de ani, una dintre cele mai lungi si mai prestigioase din istoria vaii Nilului, o domnie predestinata. Saizeci si sapte de ani de victorii urmate de o pace indelungata, saizeci si sapte de ani pentru un imperiu victorios, rezultat al unei gandiri si al unei actiuni deliberate. Incoronarea oficiala a noului faraon a avut loc la 22 februarie 1295 i.Hr. Ramses al II-lea s-a instalat la fruntariile Asiei, ca un prim gest politic. Memfis si Teba fusesera pana atunci capitalele unui Egipt care anexase teritoriile africane si asiatice, cu un statut federal sub hegemonia sa, dupa conceptia lui Tutmes al III-lea. Din vremea lui Ramses al II-lea, capitala va fi un oras nou, Per-Ramses, la hotarele asiatice ale Egiptului, un oras pe jumatate egiptean si jumatate asiatic, o adevarata capitala pentru un vast imperiu cosmopolit, conceput acum ca un ansamblu unic de tinuturi, reunite sub sceptrul unui singur conducator – faraonul – si ale caror activitati politice si spirituale vor fi coordonate de acesta. Pamantul Deltei era fertil, vanat si peste se gaseau din belsug, prin urmare aprovizionarea orasului se facea cu usurinta. La sud, se afla un port la care se ajungea cu usurinta din Mediterana (gratie bratelor Nilului si canalelor), ancorarea navelor in apropierea capitalei fiind usoara. Localizarea orasului a creat numeroase discutii, dar e posibil sa fi fost aproape de Tanis. Per-Ramses era o capitala politica, departe de Teba, care detinea si rolul de capitala religioasa. Indepartarea puterii regale de importantul cler al lui Amon constituie un gest diplomatic reusit de Ramses al II-lea. Dupa o campanie in Sudan si alta in Libia, Ramses al II-lea, continuand politica tatalui sau, a reluat expeditiile egiptene in Siria (nu intamplator pe peretii templelor de la Teba, Ramses al II-lea apare ca un ostas tinand de par, in acelasi timp, un hitit, un egeean si un arab). In aceasta zona situatia era grava. Regele hitit inaintase catre sud, pana la Kades, un oras celebru, situat pe fluviul Oronte. In fruntea unei armate puternice, Ramses al II-lea a hotarat sa lupte pentru cucerirea Siriei, impotriva trupelor regelui hitit Muwatallu, caruia i se raliase si o coalitie de douazeci de popoare siriene. In luna mai a anului 1294, armatele egiptene au ajuns in campia Kadesului. Avangarda egipteana, condusa chiar de faraon, inconjurat de garda sa de mercenari sardani (un popor de pirati, supus cu putina vreme in urma), a trecut vadul Orontelui pe la Sabluna. Muwatallu ii trimisese lui Ramses al II-lea doi beduini care i-au dus informatii false cu privire la pozitia armatelor dusmane, motiv pentru care faraonul trecuse vadul doar cu un sfert din trupe: „armata lui Amon”. Celelalte trei corpuri de oaste („armata lui Ra”, „armata lui Ptah” si „armata lui Seth”) ramasesera de cealalta parte a fluviului Oronte. Hititii au atacat tabara lui Ramses al II-lea prin surprindere, folosindu-se de 2.500 de care de lupta. Faraonul a fost salvat la inceputul luptei de un corp de armata egiptean, sosit dintr-un port fenician. Dupa trei ore de inclestare, pe campul de lupta au sosit „armata lui Seth” si „armata lui Ptah”, restabilind echilibrul de forte. Rezultatul luptei a fost nedecis si intre cele doua armate s-a incheiat un armistitiu tacit pe o perioada de trei zile, timp in care au fost adunati mortii si ranitii. Ramses al II-lea s-a intors in Egipt, considerand ca a castigat batalia, dar fara a fi reusit sa cucereasca Kadesul, orasul ramanand in mainile hititilor. Faraonul si-a trambitat victoria si a pus sa fie gravate scene de batalie si propria sa relatare pe peretii templelor. In urmatorii zece ani, Ramses al II-lea a intreprins noi expeditii in Siria, recucerind cea mai mare parte a teritoriilor stapanite de hititi. Batranul rege Muwatallu a murit intre timp si fiul sau, Hattusil al III-lea, care ii succedase, a hotarat sa se inteleaga cu Egiptul pentru a stavili noua putere asiriana care se stabilise pe Eufrat, constituind un pericol pentru interesele hitite si egiptene. Tratatul de pace incheiat intre cele doua mari puteri a fost urmat de casatoria lui Ramses al II-lea cu fiica regelui hitit. Pacea cu hititii fixa granita dintre cele doua state pe fluviul Oronte. In acest chip Siria ramanea in totalitate hititilor, pe cand Palestina ramanea in intregime egiptenilor. Ramses al II-lea care „a avut rarul noroc al unei domnii de saizeci si sapte de ani, inceputa insa din copilarie, langa tatal sau, isi inchina comorile ridicarii de cladiri sacre pretutindeni, care vor uimi vremurile”, afirma Nicolae Iorga, istoricul care l-a considerat pe Ramses al II-lea „un mare ctitor prin excelenta.” Pe de alta parte, Jean Vercoutter considera ca: „Daca am considera numarul de monumente care-i poarta numele, el ar putea trece drept cel mai mare constructor egiptean; de fapt, el a fost deseori un uzurpator al muncii altora. Fara sovaiala, el ordona sa se razuiasca de pe monumentele vechi numele predecesorilor sai, inlocuindu-le cu al lui. Daca adaugam numele monumentelor uzurpate, la cel al propriilor constructii, cu totul remarcabile, se intelege ca el a transmis istoriei universale o imagine stralucita a domniei lui.” Constructor de seama si restaurator, Ramses al II-lea a infrumusetat foarte mult templele egiptene, in special cele ale lui Amon, la Luxor si Karnak. In necropola tebana i s-a ridicat un templu funerar, splendid si impunator, Ramesseumul. Mumia lui Ramses al II-lea, biruitorul hititilor, a fost dezgropata de profanatorii de morminte si apoi asezata cu alte ramasite regale intr-o sepultura comuna. Astazi, celebra sa mumie se afla la muzeul din Cairo si ne arata un mosneag de 83 de ani, chel si ridat, cu un nas mare incovoiat si pometi proeminenti, pastrandu-si in moarte, silueta dreapta si tinuta maiestuoasa pe care le-a avut in viata. Templul de la Abu-Simbel Ramses al II-lea a intreprins edificarea faimosului templu de la Abu-Simbel, in Nubia de jos, aproape de actuala frontiera cu Sudanul. Patru statui colosale, marete, reprezentandu-l pe faraon asezat pe un tron se rezemau de fatada acestui templu sapat in faleza stancoasa ce domina la apus Nilul. Apele barajului de la Assuan urmau sa acopere o parte a vaii. Atunci, dupa cum se stie, datorita masurilor luate de UNESCO, fatada a fost demontata, in 1963, si recladita cu saizeci de metri mai sus, salvand splendidele statui care, altfel, s-ar fi cufundat in lacul Nasser. „Acest templu este dedicat soarelui si planul intreg era conceput in functie de ora rasaritului. Cand soarele aparea la est, in spatele dealurilor situate pe partea cealalta a fluviului, el batea in plin pe fetele celor patru colosi; apoi, strecurandu-se pe poarta, el lumina brusc salile interioare, pana la sanctuar. Zidurile templului erau acoperite cu scene reprezentand batalia de la Kades, unde, ca si in templul de la Teba, il vedem pe faraon in carul sau de razboi napustindu-se asupra hititilor”, sustine Arthur Weigall. „El e stapanul groazei” Intr-un lung poem consacrat relatarii bataliei de la Kades, scribul Pentaur il descrie astfel pe Ramses al II-lea: „Maiestatea sa era pe vremea aceea un domn tanar, erou fara pereche; vanjoase ii erau bratele, viteaza inima, la putere era precum Montu in ceasul sau cel bun, fara cusur avea faptura, ca Atum, si mandru chipul, de te bucurai privindu-l. Mari sunt izbanzile sale asupra tuturor tarilor straine; nu se stie cand planuieste a se razboi. E ca un zid ocrotitor pentru ostasii sai, o pavaza in ziua bataliei; e un arcas fara pereche, mai tare ca sute de mii de arcasi la un loc. Cand inainteaza, chipul sau divin patrunde prin multimi numeroase, caci inima-i plina de putere. Vajnic ii e pieptul in ceasul inclestarii, ca o vapaie cand e intetita si necuprinsa vitejia, precum un taur gata de lupta. Toate tarile ii sunt stiute. O mie de barbati n-ar sti a-i tine piept mai mult de o clipa, iar sute de mii se prabusesc in nesimtire cand il zaresc. El e stapanul groazei, strigatele lui de razboi patrund in inima tuturor tarilor, atat de mare ii e faima, atat de mare teama ce-o raspandeste, precum zeul Sutekh pe munte...” Tata si bunic al aceluiasi copil Cariera „amoroasa”, extrem de fecunda a lui Ramses al II-lea, a inceput inca de cand era foarte tanar. Aceasta va constitui o caracteristica a ramesizilor, soldati aspri, dar si iubitori de placeri. Seti I i-a alcatuit un harem de pe cand avcea zece ani. Prima lui sotie a fost Nefertari. O alta sotie importanta a lui Ramses al II-lea a fost Hentmire, una dintre surorile lui, la fel ca Nefertari. Ramses al II-lea a avut numeroase alte sotii, un vast harem de concubine si peste o suta de copii, carora le insira numele, cu multa satisfactie, pe zidurile templelor sale. Haremul de concubine al lui Ramses al II-lea era format din sute de femei venite din intreg Egiptul si din toate colturile imperiului. Spre deosebire de sotiile oficiale ale faraonului, aflate la Per-Ramses, concubinele erau tinute la Miur, la intrarea in Fayum. Se stie cu siguranta ca Ramses al II-lea a avut cincizeci de fii si cincizeci si trei de fiice, acestia fiind reprezentati oficial pe monumente. Despre ceilalti, nu se stie nimic precis. Se mai stie ca Ramses al II-lea s-a casatorit cu cel putin trei dintre fiicele lui, cu care a avut copii. El era deci, in acelasi timp, tatal si bunicul acestora. Numai un zeu putea face asa ceva... Ioan BOTIS