Domnia „Plesuvului”

* Dupa moartea lui Ludovic cel Pios, fiul lui Carol cel Mare, Imperiul Carolingian a fost supus unor lupte intestine. Unul dintre cei doi fii ai lui Carol cel Mare murise (Pepin), iar Ludovic putea revendica tronul Imperiului ce se voia roman, dar avea sorginte franca. Fiii lui Ludovic (Lothar, Ludovic al II-lea si Carol) au inceput lupta pentru stapanirea unui tron cu iz de universalitate. Nascut la Frankfurt pe Main, la 13 iunie 823, fiu al lui Ludovic cel Pios si al unei printese germane, Judith, Carol cel Plesuv s-a aliat cu fratele sau Ludovic, impotriva lui Lothar, fratele cel mare, care cerea partea leului din fostul Imperiu Carolingian. La 28 iunie 841, trupele reunite ale lui Carol si Ludovic au obtinut o mare victorie impotriva armatelor lui Lothar la Fontenoy-en-Puisaye, la sud de Auxerre. Pentru a-si consolida alianta, cei doi frati, invingatori in batalie, au depus faimosul juramant de la Strasbourg din 14 februarie 842. Ludovic a jurat in limba romanica, pentru a fi inteles de soldatii lui Carol, si ca rol a jurat in limba germanica, pentru a fi inteles de soldatii lui Ludovic. Juramintele de la Strasbourg au ramas cele mai vechi monumente ale limbii franceze si ale limbii germane, marturie ca, din acel moment, Imperiul Carolingian nu mai era decat o expresie geografica. Carol Plesuvul este primul rege al Frantei, dupa cum Ludovic Germanicul este primul rege al Germaniei. In anul 843, cei trei frati, impacati in cele din urma, au semnat Tratatul de la Verdun. Lui Carol (su-pranumit ulterior „cel plesuv”) i-au revenit teritorii care s-au suprapus teritoriului de azi al Frantei, de la gurile Escautului pana la Barcelona, cu toate ca aceasta Franta abia atingea catre est Ronul, Saône si Meusa. Din primii ani ai regalitatii, Carol cel Plesuv a trebuit sa-si apere regatul de invaziile danezilor si norvegienilor. In interior, stabilitatea regatului a intrat in criza, din cauza tensiunii existente intre Hinkmar din Reims, consilier al lui Carol, si marea feudalitate franca in curs de formare. La moartea lui Lothar (869), Carol cel Plesuv a pus stapanire pe Lotharingia. La 9 septembrie 869, Carol cel Plesuv s-a incoronat rege al Frantei si a fost uns religios la Metz de catre episcopul de Reims, Hinkmar, lasandu-i fratelui sau, Ludovic Germanicul, teritoriul de dincolo de Meuse si de Rin pana la Utrech. Dintr-un document din 869 aflam din juramantul incoronarii ca regele se lega sa pazeasca drepturile supusilor sai. Aceasta formula va fi reprodusa in continuare la incoronarile tuturor regilor Frantei, pana la Carol al X-lea. Prin Tratatul de la Mersen (870), Carol a impartit cu Ludovic Germanicul mostenirea lui Lothar, mort cu putin timp in urma. Dupa moartea lui Ludovic Germanicul, Carol cel Plesuv a devenit singurul stapanitor al teritoriilor reunite sub o singura stapanire de bunicul sau, Carol cel Mare. In anul 875, Carol cel Plesuv a trecut Alpii in Italia, s-a incoronat si s-a autoproclamat imparat. In aceasta functie, binecuvantarea i-a venit de la papa Ioan al VIII-lea, care l-a incoronat si ca rege al Italiei. Anterior, papa Adrian al III-lea a incercat in toate felurile sa evite aceasta uzurpare a drepturilor imparatului de drept, fratele mai mare al lui Carol cel Plesuv, care, ocupat in sudul Italiei, ii ceruse sa-i apere drepturile legitime in fata episcopului de Reims. Papa nu a obtinut nimic; Hinkmar a ajuns, chiar, intr-o scrisoare trimisa papei, sa justifice comportarea politica a lui Carol cel Plesuv, respingand ceea ce el numea „ingerintele” papei; acesta trebuia sa se ocupe exclusiv de treburile Bisericii, fara a se amesteca in problemele de stat. Dupa moartea lui Ludovic al II-lea, s-a simtit lipsa unui suveran care sa apere Italia si Statul Pontifical. Nobilimea romana a fost impartita in doua tabere, una filogermana si una filofranca, purtand intre ele o lupta deschisa pentru acapararea celor mai importante functii in stat. Papa Ioan al VIII-lea a fost un adversat declarat al dinastiei germane a carolingienilor. Acesta s-a grabit sa-l cheme la Roma pe Carol cel Plesuv cu o suita impunatoare, pentru a-l incorona ca imparat. Suveranul a acceptat fara ezitare invitatia si incoronarea a avut loc cu obisnuitul fast in ziua de Craciun a anului 875, in bazilica Sf. Petru. „Pentru a cumpara acest consimtamant al romanilor si al papei, Carol platise atatia bani, incat adversarii lui din Germania il comparau cu Iugurtha”, subliniaza Gregorius. Dupa incoronarea ca imparat, Carol cel Plesuv a facut in asa fel incat sa fie incoronat si ca rege al Italiei, la Pavia, de catre „Cei Mari” ai regatului, dar, in majoritatea lor, acestia nu au participat la ceremonie. Ioan al VIII-lea a aparat cu succes Italia de atacurile sarazinilor si l-a incoronat imparat pe Carol cel Plesuv (875), in speranta ca acesta ii va intoarce favoarea, protejand papalitatea de intrigi si violente. Razboaiele private din fostul Imperiu carolingian erau dese si brutale, ca in toate tinuturile evului mediu. Nu numai marii seniori, ci si cei mici declarau altor feudali razboi fara a mai cere autorizatia regelui. In vremea lui Carol cel Plesuv, din punct de vedere al legislatiei, functiona mundium; tatal avea deplina autoritate asupra familiei: un capitular al lui Carol cel Plesuv ii dadea tatalui dreptul sa-si reduca fiul la starea de sclavie sau sa-l oblige sa devina calugar. Dar mundium inceta in momentul in care fiul era apt de a purta arme (varsta stabilita era de 12 ani). In schimb, femeia, tocmai pentru ca era considerata inapta de actiuni razboinice, ramanea toata viata sub autoritatea tatalui sau a sotului. Patrimoniu familiei nu era la discretia tatalui; el nu putea dispune de bunurile familiei fara consimtamantul copiilor. In vremea lui Carol cel Plesuv, normele de succesiune tindeau sa-i favorizeze pe fiii care ramasesera sa lucreze alaturi de tatal lor, fata de fiii care isi constituisera o gospodarie separata. Pentru Ioan al VIII-lea, Carol cel Plesuv a insemnat o mare deziluzie. El nu s-a aratat a fi acel brat drept in care papa isi punea atatea sperante in lupta impotriva raidurilor sarazine; ambitioasele planuri pontificale au ramas de batjocura din cauza incapacitatii regelui, pe care papa se bazase atat de mult. Repetatele sale cereri pentru ajutor urgent contra sarazinilor si a partidei filogermanice din Roma au fost zadarnice. In iunie 877, Carol cel Plesuv a promulgat Capitularul de la Quierzy, prin care stabilea dreptul ereditar asupra celor mai mari feude detinute pana atunci de titlu temporar. In acelasi an, Carol cel Plesuv a trebuit sa recunoasca vasalitatii un caracter ereditar, fapt care a facut ca autoritatea marilor feudali sa creasca si, progresiv, sa creasca si forta economica a acestora in detrimentul autoritatii si puterii regale. Fiul si urmasul lui Carol cel Plesuv a fost un rege slab. Istoria l-a retinut sub numele de Ludovic cel Gangav. In anul 878 Ludovic cel Gangav a fost excomunicat de papa Ioan al VIII-lea, in timpul conciliului de la Troyes. „Gangavul” nu a supravietuit mult rusinii, murind in aprilie 879. In vremea lui Carol cel Plesuv tarmurile Europei Occidentale au fost supuse atacurilor piratilor greci si ale danezilor. Intre 842 si 850 arabii au patruns pana la Arles, dupa ce in 838 cucerisera Marsilia. Aceiasi arabi au intrat in 852 in Barcelona. Carol cel Plesuv, regele franc care a purtat din 829 titlul de dux Alemanniae, fiul printesei Judith de Bavaria a luat initiativa construirii unui sistem defensiv impotriva navalitorilor. Strategia sa defensiva s-a bazat pe fortificarea podurilor, pentru a bloca cele mai importante fluvii (Sena, Marna, Oise). In acelasi timp, Carol cel Plesuv a reusit sa respinga atacurile venite din partea bretonilor, aquitanilor si provensalilor. La 6 octombrie 877, Carol cel Plesuv se sfarsea din viata, lasand in urma sa un regat faramitat si o mare idee imperiala. Un filozof la curtea „PleSuvului” Ca si alti urmasi ai lui Carol cel Mare, Carol cel Plesuv a pretuit in cel mai inalt grad cartile, a fost foarte mandru de biblioteca lui si a intretinut la fastuoasa sa curte multi eruditi, tinandu-i in cea mai mare cinste. Ioan Scotus Eriugena a parasit Irlanda natala (candva intre 845 si 847) si s-a stabilit la curtea lui Carol cel Plesuv, unde a activat ca profesor in schola palatium. Eriugena a tradus o serie intreaga de opere a teologilor orientali: Pseudo-Dionisie Areopagitul, Maxim Marturisitorul, Grigore de Nyssa, Epifanie al Salaminei. Dupa 877, nu se mai stie nimic despre viata si imprejurarile mortii lui Ioan Scotus Eriugena, filozof care pentru multi filozofi ai timpului a fost primul ganditor medieval, cu siguranta un adept al unui panteism cu nuante platonice. Prin demersul sau carturaresc, Occidentul a putut avea acces la cea mai inalta elaborare mistica dintre Antichitate si Renastere, aruncand astfel o punte rara intre gandirea si teologia celor doua entitati culturale ale Europei vechi. In vremea lui Carol cel Plesuv carturarii irlandezi si cei din Tara Galilor erau cinstiti mai presus de altii la curtea regelui franc. Ei exercitau in secolul al IX-lea o autoritate si o influenta profunda si de durata asupra culturii europene. Lupus Servatus, abatele manastirii Ferrières, a fost, de asemenea, o personalitate foarte apreciata la curtea lui Carol cel Plesuv. Regele a apreciat faptul ca abatele avea o cultura enciclopedica, era un latinist excelent si se interesa in special de probleme filozofice si teologice. Din pacate, nu s-a pastrat aproape nimic din arta ornamentala de orfevrerie din timpul lui Carol cel Plesuv, aceasta arta fiind „chintesenta artei carolingiene”, dupa cum afirma V. H. Elbern. Ioan BOTIS