„Doamna de fier” a Israelului

Pe 16 martie 1969, Golda Meir a devenit prima femeie care a deţinut funcţia de prim-ministru în Israel. David Ben-Gurion a considerat-o „cel mai bun bărbat” din guvernul pe care l-a condus. De orientare social-democrată, Golda Meir a fost al patrulea prim-ministru al Israelului. Acelaşi Ben-Gurion a afirmat că rolul Goldei Meir în edificarea statului israelian va apărea în cărţile de istorie. 

Cea de-a treia femeie prim-ministru din lume s-a născut Goldie Mabovitch, într-o familie de evrei din Kiev, în 3 mai 1898. Părinţii ei au fost Moshe Mabovici şi Blume Neidici. A avut două surori, Sheyna şi Tzipke, şi cinci alţi fraţi, dar aceştia au murit la vârste fragede. Golda a fost foarte apropiată de Sheyna. Copilăria petrecută acolo nu i-a lăsat nici o amintire veselă sau plăcută, după cum declara ea.

În 1903, Moshe Mabovici a plecat să-şi caute de lucru în New York. În absenţa lui, restul familiei s-a mutat la Pinsk pentru a se alătura familiei mamei sale. În 1905, Moshe s-a mutat în Milwaukee, în căutarea unui serviciu bine plătit şi a intrat într-un atelier de lângă gara locală. În următorul an el a economisit suficienţi bani pentru a-şi aduce familia în Statele Unite ale Americii.

Familia Goldei Meir a emigrat în Statele Unite ale Americii şi din 1906 a trăit în Milwaukee, Wisconsin, unde tată ei lucra ca dulgher, iar mama ei era administrator la un aprozar. Blume conducea o băcănie în partea de nord a oraşului. De la vârsta de opt ani, Golda a devenit responsabilă cu magazinul atunci când mama ei pleca după marfă.

Golda s-a înscris la Fourth Street Grade School (astăzi Golda Meir School). De la 14 ani a studiat la North Division High School, găsind timp şi pentru un serviciu cu jumătate de normă. Mama ei şi-a dorit să abandoneze şcoala şi să se căsătorească, dar Golda s-a opus. Pentru a-şi păstra independenţa, Golda s-a mutat în Denver, Colorado, unde s-a dus să locuiască cu sora ei, deja căsătorită, Sheyna Korngold. Acolo şi-a cunoscut viitorul soţ. S-a căsătorit cu pictorul Morris Myesson, pe 24 decembrie 1913.

Încă de tânără, Golda a fost o sionistă convinsă. Golda a încercat să emigreze în Israel cât mai repede, dar planurile ei au fost năruite din cauza amplificării emigrărilor din timpul primului război mondial. La puţin timp după nuntă, Golda s-a implicat într-o campanie de strângere de fonduri pentru mişcarea sionistă, călătorind de-a lungul ţării. Fiind însărcinată, a renunţat la copil, considerând că situaţia financiară nu îi permitea creşterea acestuia.

În 1921, cei doi, însoţiţi de Sheyne, au plecat împreună în Palestina, unde au trăit într-un kibbutz. Prima lor tentativă de a se alătura unui kibbutz a fost respinsă, dar în final au fost acceptaţi. Ocupaţiile care i-au revenit aici Goldei au fost culegerea migdalelor, plantarea copacilor şi gătitul. Abilităţile ei de lider au fost recunoscute şi a fost aleasă ca reprezentant la Federaţia Generală a Muncii. Soţului ei nu i-a plăcut acest trai, aşa că, în 1924, au părăsit kibbutzul şi s-au mutat la Tel Aviv, înainte de a se stabili la Ierusalim. Acolo au avut un fiu, Menachem, şi o fiică, Sarah.

În 1928, Golda a fost aleasă secretară a Consiliului Femeilor Muncitoare, fiind necesar ca să petreacă doi ani ca emisar în Statele Unite. Copiii au mers cu ea, dar soţul ei a rămas în Israel. Cei doi s-au despărţit, dar nu au divorţat. Myerson a murit în anul 1951.

În 1934, după ce s-a întors din Statele Unite ale Americii, Golda s-a alăturat Comitetului Executiv al Histudrut (prescurtare de la Federaţia Generală a Muncitorilor din Israel) şi a devenit liderul Departamentului politic. Această funcţie a constituit o pregătire importantă pentru viitorul ei rol în conducerea Israelului.

În iulie 1938, Golda Meir a devenit observator palestinian la Conferinţa Evian, convocată de preşedintele american Franklin D.Roosevelt pentru a discuta despre situaţia evreilor refugiaţi, persecutaţi de nazişti. Cele 32 de ţări invitate priveau cu ostilitate problema evreilor europeni şi susţineau că nu pot ajuta refugiaţii. Doar Republica Dominicană a acceptat să găzduiască 100.000 de evrei în condiţii de înaltă generozitate. Meir a fost foarte dezamăgită.

După cel de-al doilea război mondial, în iulie 1946, britanicii s-au opus mişcării sioniste în Palestina arestând mai mulţi lideri evrei, printre care s-a aflat şi Moshe Sharett. În această împrejurare, Meir a devenit negociatorul principal între evrei şi autorităţile britanice.

Golda a reuşit să devină una dintre cele mai respectate personalităţi politice din Israel. Din 1946, a devenit şeful departamentului politic al Agenţiei Evreieşti, care îi reprezenta pe evrei în Marea Britanie, lucrând pentru numeroşi refugiaţi evrei care fugiseră din Europa în Palestina, încălcând normele de imigraţie britanice. De asemenea, eforturile sale s-au îndreptat şi spre eliberarea liderilor sionişti care fuseseră arestaţi. După ce a fost eliberat, Sharett a mers în Statele Unite, lăsând-o pe Golda Meir în fruntea departamentului politic până în 1948. În ianuarie 1948, Meir a reuşit să colecteze peste cincizeci de milioane de dolari de la comunitatea evreilor din Statele Unite, bani care au fost folosiţi pentru cumpărarea de arme.

Golda Meir avea cincizeci de ani atunci când a devenit unul dintre semnatarii Proclamaţiei de Independenţă a Israelului în Muzeul de Artă din Tel Aviv, în 1948. Pe 10 mai 1948, Meir a călătorit către Amman, deghizată în musulmană pentru a vorbi cu regele Abdullah, solicitându-i să nu se alăture celorlalte ţări arabe în atacul împotriva evreilor. Ca lider al departamentului politic al agenţiei evreieşti, Meir a cerut ca arabii să fie expulzaţi.

Golda Meir a fost unul dintre cei 24 de oameni care au semnat declaraţia de independenţă a Israelului, pe 14 mai 1948. În ziua următoare, Israelul a fost atacat de o uniune a armatelor Egiptului, Siriei, Iraqului, în ceea ce a devenit primul război arabo-palestinian. „Nu este ca şi cum a existat un popor palestinian care chiar s-a considerat palestinian şi am venit noi şi i-am dat afară şi le-am luat ţara. Ei nu au existat”, a declarat prima femeie care a deţinut funcţia de prim-ministru al Israelului. Întrebată când consideră că se va rezolva problema arabilor palestinieni, Golda Meir a răspuns: „Când arabii îşi vor iubi copiii mai mult decât ne urăsc pe noi.”

A fost aleasă apoi în Kuesset, parlamentul israelian, iar în 1949 a fost numită primul ambasador al Israelului la Moscova, aflându-se în posesia primului paşaport israelian emis vreodată. În timpul misiunii sale la Moscova, care a durat până în 1940, a participat la diferitele activităţi ale sinagogii din Moscova unde a fost asaltată de miile de evrei care îi scandau frenetic numele.

În 1949, Golda Meir a fost aleasă membru al Partidului Muncitoresc din Israel, în care a activat până în 1974. A fost şi ministru al muncii, din 1949 până în 1956. Abia în această perioadă şi-a ebraizat numele de căsătorie, devenind Golda Meir (în ebraică Meir înseamnă „cea care face lumină”). În 1955, a candidat la postul de primar al oraşului Tel Aviv, dar a pierdut la o diferenţă de două voturi, deoarece o grupare religioasă i-a retras sprijinul deoarece era femeie.

În 1956, sub tutela lui David Ben-Gurion, Golda Meir a devenit ministru de externe, post pe care l-a ocupat până în 1966.

Ca ministru de externe, Meir a stabilit legături cu diferite state nou formate din Africa pentru a dobândi noi aliaţi în comunitatea internaţională. Ea credea că Israelul este un exemplu de urmat pentru diferitele ţări africane, deoarece Israelul a fost obligat să găsească soluţii la tot felul de probleme cu care ţările mari şi puternice nu s-au confruntat niciodată.

Pe data de 20 octombrie 1957 a fost uşor accidentată la picior, când o grenadă a fost aruncată în camera de dezbateri a Knesset. David Ben-Gurion şi Moshe Carmel au fost răniţi serios. În 1958, în timpul marii migrări a evreilor din Polonia în Israel, Meir a trimis o scrisoare către ambasadorul israelian din Varşovia în care preciza că nu va accepta oameni bolnavi şi nici pe cei cu handicapuri.

În anul 1960, Meir a fost diagnosticată cu cancer limfatic. A fost o susţinătoare a premierului Levi Eshkol în conflictele politice, iar când acesta a murit, în 1960, partidul şi-a dorit ca ea să îi succeadă, temporar, deşi ajunsese la venerabila vârstă de şaptezeci de ani şi ieşise oficial din politică (în 1966, se retrăsese din funcţia de ministru de externe acuzând oboseala şi o condiţie delicată a sănătăţii). Golda Meir a acceptat şi s-a mutat la reşedinţa primului -ministru din Ierusalim şi a început să se adapteze noii vieţi, să se obişnuiască cu prezenţa permanentă a poliţiei şi a gărzilor de corp, cu zilele de lucru de cel puţin 16 ore şi cu o viaţă privată redusă la minimum.

Ca prim-ministru, Golda Meir a menţinut coaliţia guvernului formată în 1967, după războiul de şase zile. În scopul menţinerii păcii în Orientul Mijlociu, Meir s-a întâlnit în 1969 cu mai mulţi şefi de stat, printre care papa Paul al VI-lea, preşedintele american Richard Nixon, cancelarul german Willy Brandt şi Nicolae Ceauşescu. A deţinut această funcţie până în 1974, când şi-a depus demisia, după ce a fost puternic criticată în urma războiului de Iom Kipur, cu toate că membrii comisiei care i-au analizat acţiunile au concluzionat că nu i se poate reproşa nimic, ba dimpotrivă, că deciziile ei fost luate cu rapiditate şi înţelepciune. Cu toate că partidul ei a câştigat alegerile, Golda Meir a cedat postul de prim-ministru, susţinând că e mulţumită cu ceea ce a realizat în anii cât a condus guvernul.

În cursul masacrului de la München de la Olimpiada de vară din 1972, Meir a cerut salvarea ostaticilor, cetăţeni evrei, şi pedepsirea criminalilor. Din cauza lipsei de acţiune la nivel global, a ordonat ca organizatorii masacrului să fie asasinaţi. Evenimentele au constituit bază pentru scenariul filmului „Sword of Gideon”. În legătură cu eternele probleme şi violenţe dintre evrei şi arabi, Golda Meir a afirmat următoarele:

„V-am fi iertat cândva că ne-aţi omorât femeile şi copiii, dar nu vă vom ierta niciodată că ne-aţi adus în starea de a vă ucide noi femeile şi copiii. Poţi să ierţi un asasin, dar nu-l vei ierta niciodată pe cel care te transformă fără voia ta în asasin. Noi suntem blestemaţi, dar ne-am asumat asta.”

Golda Meir a murit la Ierusalim, pe 8 decembrie 1978. Pe 12 decembrie a fost îngropată la Mount Herzl, în Ierusalim. Pe bancnota de 10.000 de shekel, apărută în 1984, se află chipul Goldei Meir pe o parte şi o imagine a mulţimii care a aclamat-o la Moscova. Golda Meir poate fi considerată una dintre cele mai remarcabile femei din politica lumii.

„Nu este ca şi cum a existat un popor palestinian care chiar s-a considerat palestinian  şi am venit noi şi i-am dat afară şi le-am luat ţara. Ei nu au existat”

Golda Meir