Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Discursul lui Florin Tătaru la depunerea dosarului de candidat pentru Primăria Baia Mare
Am depus dosarele de candidatură pentru alegerile locale în Baia Mare. PSD Baia Mare cheamă la vot electoratul din municipiu, indiferent de opţiunea pentru un candidat sau altul. PSD Baia Mare va vota pentru schimbare!
E nevoie de un aer proaspăt şi sănătos la Primărie şi în Consiliul Municipal. PSD propune un primar puternic şi nu unul de faţadă şi un Consiliul Municipal cu personalitate proprie şi nu unul aflat în slujba unor interese oculte ale executivului.
Din postura de preşedinte PSD Baia Mare candidez la demnitatea de primar şi cer electoratului băimărean să-mi dea un Consiliu Municipal util oraşului.
Până azi am avut instabilitate şi indecizie, avem dorinţa actualului edil de a rămâne la putere, un edil fără identitate politică, totul fiind de fals şi prefăcătorie; avem în executiv viclenie, duplicitate, populism, minciună! Şi corupţie, nu în ultimul rând corupţie!
Vă propun în locul acestora un om loial crezului său politic şi o echipă a PSD asemeni candidatului la Primărie. Vă propun un băimărean autentic!
Promit că în numele adevărului voi fi ferm, determinat şi transparent!
Eu şi echipa mea vom ajunge la Primărie şi în Consiliul Local pentru a spune lucrurilor pe nume şi pentru a găsi soluţiile reale pentru comunitatea băimăreană!
Aşa să ne-ajute Dumnezeu!