Discriminare artistica, pe criterii nationale

Pe la mijlocul anilor ’90, la Targu Lapus, sub inaltul patronaj al Episcopiei reformate Piatra Craiului (a se citi Laszlo Tokes), a luat fiinta o tabara de pictura. De la bun inceput, aceasta s-a autointitulat „Colonia de pictura de la Baia Mare”, fara sa aiba nici o legatura cu orasul de pe Sasar, in afara faptului ca Ágoston Vésö este din Baia Mare. Dupa o vreme, Colonia s-a mutat la Baia Sprie; de fapt activitatea se desfasoara la Mogosa. De-a lungul timpului, colonia s-a bucurat de sprijin financiar si de lobby din partea EMKE. In primii ani, un suport financiar a fost furnizat si de Consiliul Local Baia Mare. De asemenea, in mod constant, a obtinut finantari oficiale din Ungaria. Analizand componenta grupurilor artistice invitate, se observa ca exista un program de recrutare colonista centrat pe doua directii prioritare: artisti maghiari din Romania (Harghita, Covasna, Mures) si artisti maghiari din strainatate (Ungaria, Suedia, Germania, Serbia, Slovacia, Ucraina). Aceasta masa a maghiarimii artistice a fost pigmentata si cu cateva elemente alogene etniei maghiare: olandezi, germani si doi romani din Baia Mare. Nu este dificil sa asociezi aceasta structura, cu idealul de autonomie culturala a maghiarimii baimarene. Ce filiatie isi revendica aceasta colonie? Rememorand episodul Szentendre 2005 obtinem un raspuns clar, deconspirat dealtfel de viceprimarul Ludescher la expozitia prezentata de organizatorul acestei tabere, Vésö, la Pécs, din luna aceasta: Colonia de la Baia Mare n-a murit in interbelic, ci traieste si astazi. Prin cine? Desigur prin „noua colonie de la Baia Mare”, pastorita de Vésö si pastorul Tokes, adica maghiara pana in ’44 si ungara dupa ’44. Valahii sunt pusi intre paranteze si inainte si dupa Horthy. Din cele 37 de lucrari prezentate la Pécs, doar doua sunt semnate de romani (Nicolae Suciu si Simion Pop). O selectie realizata in mai cel curat stil european... Este „spectaculos” modul in care actualul demers radiaza jumatatea de secol de arta baimareana creata in contextul institutional al UAPR din perioada 1950-2006. Discriminarea pe criterii nationale este evidenta. Ne-am putea gandi ca „inventarea” acestei tabere va fi aparut si ca replica maghiarizata a taberei internationale infiintata in 1993 de Inspectoratul pentru Cultura si filiala baimareana a UAPR, abandonata, din pacate, de finantatorii publici in 2005. Cireasa de pe tortul acestei expozitii o reprezinta intentia de a o prezenta, in viitorul foarte apropiat, la Centrul Cultural Roman din Budapesta. Vom reveni. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro