• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 23 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 28 Februarie , 2005

Directia traficului regasit

Coruptia din DPC Maramures in vizorul justitiei. Angajarile din perioadele pe care presa le-a numit „erele DPC Moldovan si Botis” incep sa isi arate dedesubturile. Natalia Miron, sefa a mai multor Case de Tip Familial din Baia Mare, a fost trimisa in judecata pentru un act de coruptie. Fapta s-a petrecut in 2003, cand Miron ar fi promis unei sighetence facilitarea castigarii unui post de educator in schimbul a 300 de euro. Unii angajati ai DPC sustin ca Miron era cunoscuta ca om de legatura intre concurenti si comisia de examinare. In Directia pentru Protectia Drepturilor Copilului Maramures (DPC) s-a vorbit mult si pe-ndelete despre modul in care s-au facut angajarile (cu precadere in timpul mandatelor de interimari ale ex-directorilor PSD Ana Moldovan si Augustin Botis). Presa a semnalat in repetate randuri prezenta unor monumente ale lipsei de profesionalism in acest sistem, suferind de angajari facute pe “sustache”. De exemplu, in doar cateva luni, dupa ce fostul director Augustin Botis concediase 100 de persoane pe motiv ca organigrama e prea incarcata, tot el a aprovizionat sistemul cu alti peste 100 de oameni! Angajarile din mandatul lui Botis au fost efectuate prin... dispozitii verbale (practica numita de cei din sistem: „angajare pe pile”). In preajma perioadei angajarilor, cativa angajati au beneficiat de avantaje, unii chiar de avantaje materiale ilegale. Una dintre persoanele acuzate de acest gen de beneficii este Natalia Miron, in acelasi timp si detinatoarea mai multor functii in cadrul DPC. Miron este acuzata ca in anul 2003 a primit 250 de euro si diferite produse alimentare pentru a intermedia o angajare pe un post de educator la o Casa de Tip Familial (CTF) din Sighetu Marmatiei. „Mijlocitoare de posturi” Natalia Claudia Vlasin Miron, pe numele complet, este de cinci ori sefa: a Centrului de zi de pe strada Grivitei si a Caselor de tip familial de pe strazile Valea Rosie, Cehov, Grivitei si Oltului, din Baia Mare. Din februarie 2002 a devenit administrator al Proiectului PHARE - Camin Spital Sighet, iar mai tarziu, manager al proiectului pe o durata determinata, pana la finalizarea finantarii acestuia. Acest contract s-a prelungit pana in iunie 2006 (proiectul finalizandu-se doar in urma cu doi ani). Parca lipsita de atributii, Miron a fost angajata la inceputul directoratului lui Botis ca inspector de specialitate, manager. In tot acest noian de functii, nu ne este greu de presupus influenta pe care o avea in cadrul DPC. Poate de aici si acuzatiile care i se aduc. Din dosarul aflat pe rolul instantei reiese ca in cursul anului 2003, Maria Mich, din Sighetu Marmatiei, a sperat sa prinda un post de educator la o CTF din Sighet. A auzit ca Miron ar fi persoana potrivita pentru abordare. In apropierea unui examen pentru postul respectiv, Mich a luat un credit de 150 de euro din banca si a cautat-o pe Natalia Miron. Aceasta din urma a asigurat-o pe sigheteanca de faptul ca lucrurile se vor rezolva si a acceptat oferta lui Mich. S-au intalnit intr-un restaurant baimarean, in prezenta sotului si socrului Mariei Mich, care i-a dat lui Miron banii intr-un plic. Dupa o saptamana, Mich a cumparat cas, miel si tuica (se apropiau sarbatorile de Paste, vesnica spaguta) in valoare de 50 de euro, pe care Miron si le-a burdusit in masina. In compensatie, Miron i-a promis ca ii va rezolva un post la o CTF din Sighet. Totusi, mare i-a fost mirarea lui Mich, dupa concursul din iunie 2003, cand a aflat ca a fost respinsa. De fapt, subiectele promise de Miron nu le primise niciodata. Trafic de influenta Apoi, Miron i-a pretins Mariei Mich inca 100 de euro, “pentru a-i da sefei ei”, al carei nume nu l-a precizat. Tot intr-o zi de examen, Mich i-a mai dat lui Miron 100 de euro, dar a aflat ca a fost din nou respinsa. Maria Mich i-a pretins lui Miron restituirea banilor, dar fara succes. Desi nu era direct implicata in derularea si organizarea concursurilor din cadrul DPC si nu avea atributii in acest sens, diverse surse din DPC sustin ca Miron era un om de legatura intre candidati si comisie, implicandu-se in modul de selectare a personalului. Presedintele comisiei de examinare, Augusta Mos (ex-director adjunct al DPC si actual sef serviciu Monitorizare, Sinteza, Strategii), a declarat ca nu stie nimic si ca a aflat de cazul Nataliei Miron doar in urma discutiilor purtate cu Maria Mich. Pentru faptele sale Natalia Miron s-a ales cu un denunt penal, procurorii Biroului de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog din cadrul Parchetului Tribunalului Maramures au trimis-o in judecata pe Miron, pentru comiterea infractiunii de trafic de influenta. S-a constatat ca in perioada martie - iunie 2003, Natalia Miron a pretins 250 de euro si alimente in valoare de 50 euro, lasand sa se inteleaga ca are influenta asupra functionarilor DPC, pentru facilitarea castigarii examenelor. In prezent Miron este judecata de Tribunalul Maramures, dosarul avand urmatorul termen in luna februarie. „Mana” lui Botis Pana la verdict, sursele noastre ne-au sugerat sa aruncam o privire si asupra cazierului Nataliei Miron, care nu ar fi tocmai pur. In urma verificarii am descoperit ca in martie 1994, Judecatoria Baia Mare a condamnat-o pe Miron la pedeapsa inchisorii de 1 an, cu suspendarea executarii pedepsei pe o durata de 3 ani, dupa savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare. Intre timp, in acest caz a survenit reabilitarea de drept. Insa in cazul cu traficul de influenta, procurorii si-au spus cuvantul, urmeaza hotararea instantei. Augusta Mos crede ca este vorba despre o inscenare. “Este mana lui Botis. Pentru ca el are o problema: Augusta Mos. De acolo provine denuntul penal. Iar in final, eu as fi vizata. Eu i-am spus femeii ca este principala vinovata, daca a vrut sa intre pe usa din dos”, afirma Mos. La randul ei, Natalia Miron, e adepta aceleiasi variante: “ceea ce spune Augusta Mos este adevarat, denuntul penal a fost facut de Botis si Emilia Hotea (ex-contabila sefa a DPC, n.red.). Nici nu am cunoscut-o pe aceasta femeie, dar nu comentez, vreau sa las justitia sa isi faca datoria. Procesul nu ma intereseaza, pentru ca nu este adevarat nimic. Au vrut sa ma incadreze prima data la luare de mita, dar au trecut apoi la trafic de influenta.” Va vom tine la curent cu evolutia cazului. Ciprian DRAGOS

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.