Din nou despre Volker Wollmann

La rubrica de față a „Gazetei de Maramureș” am scris de mai multe ori despre cercetătorul român Volker Wollmann, specializat într-un capitol inedit al științei valorificării moștenirilor culturale în industrie. Acum revin cu alte câteva gânduri, mai ales în completarea tabletei din 8 octombrie 2016 („Dr. Volker Wollmann și arheologia industrială”), text ce aducea în atenție primele cinci volume din „Patrimoniul preindustrial și industrial în România”. În aceste zile organizăm lansarea volumelor VIII și IX din acest proiect, inițial pentru (doar!) două tomuri, dar dezvoltat anvergural și altitudinal până la proporțiile unui proiect național de anvergură academică europeană. E de remarcat și faptul că Editura Honterus din Sibiu, cu sprijinul financiar al Guvernului României, Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General, la solicitarea Forumului Democrat al Germanilor din România a înțeles importanța chestiunii și a manageriat-o exemplar, probabil pentru faptul că un om de știință român cu origini germane, ajuns în Germania, merită răsplătirea eforturilor sale de documentare.

Căci Volker Wollmann, cu mașinuța lui proprietate personală, a navetat de zeci de ori în ultimii ani din Obrigheim spre România, scormonind arhive, cercetând edificii și/ sau mostre, schițând, fotografiind, catalogând și clasificând fișe tehnice, descrieri, antologii industriale etc., cu scopul de a dărui României ceea ce nicio instituție românească nu a reușit să în­treprindă.
În Europa, fenomenul acesta de cunoaștere a „puterilor intelectuale” ale nea­murilor, la confruntarea cu provocările vieții de zi cu zi (din perioada re­voluției tehnice inițiale și până în zilele actuale, marcate de progrese incontestabile), este abordat în institute specializate, academii tehnice, colective de cercetare etc., considerându-se că această moștenire este tot atât de importantă ca și cea pur culturală (cetăți, biserici, situri geologice, rezervații naturale ș.a.m.d.).
Nu cred că știm și putem să-i mulțumim istoricului transilvănean din Germania pentru remarcabilele sale eforturi în­zi­dite în această operă colosală și în alte contribuții consistente. Nu avem noi căderea să apreciem în ce constă „recompensarea”, mai ales că înafara „darului” oferit de Editura Honterus nu știm să fi fost înregistrate alte „susțineri”. Premiul Academiei Române „Ludovic Mrazec” din decembrie 2015, oferit de către Secția de geonomie (la recomandarea noastră!) constituie un titlu de onoare semnificativ, dar din păcate un parteneriat instituțional cu o entitate știin­țifică românească lipsește.
Nu știu cât a cheltuit Domnul Wollmann cu drumurile sale de prospectare a domeniului, nu s-a plâns niciodată despre acest efort financiar, dar rămân în­credințat de la propriile-mi evaluări că un astfel de „personaj contemporan” este unic și chiar... benedictin. De aceea, dragostea mea față de acest mare și iubit prieten se concretizează în aceste mici gesturi de promovare culturală: lansări, prezentări, mijlociri de contacte, deschideri de câmpuri investigatorii ș.a.
În articolul din 2016 ultimul alineat suna la modul „condițio­nal-optativ-viitor”: „Pentru meri­tele sale, Domnul Volker Wollmann ar merita titlul de academician. Dar cine să-l propună pentru că în Academia Română nimeni nu are astfel de preocupări?”. Situația actuală este din păcate identică. Prietenii mei din Academia Română îl cunosc și-l apreciază, dar numărul membrilor de onoare din străinătate
rămâne „rigid” și mereu se for­mulează alte propuneri, evident deosebit de „onorabile” și incontestabile. Eu mai cred în Volker Wollmann și forța sa de ascensiune științifică. Succes, căci magnificența academică e reală, iar magnitudinea umană evidentă!