• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 27 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 6 Iunie , 2005

Din culisele mafiei

Cand si-a dat demisia de la conducerea Politiei romane, generalul Ion Pitulescu se gandea ca a exagerat in afirmatia sa (“Romania este in pericol sa devina un stat mafiot”). Cu timpul si-a dat seama ca nu a gresit. Crede ca retele mafiote au penetrat sistemul nostru de Stat, Parlament, Guvern, Servicii de informatii, Ministerul de Interne, Parchet si, mai ales, Justitie. A sperat sa se schimbe ceva, insa crede ca punctul cel mai slab a fost, si este, Justitia. A fost bucuros cand s-a produs schimbarea pe scena politica si crede ca primele masuri sunt cele bune, insa e convins ca s-a gresit cand membrii Consiliului Superior al Magistraturii au primit niste drepturi aberant de mari: “insusi Montesqieu, care a creat teoria separatiei puterilor in Stat, a spus ca pentru a se preveni abuzul de putere, Puterea trebuie sa ingradeasca Puterea. Fiecare putere in Stat trebuie sa se controleze reciproc. Ceea ce vrea CSM este o fantasmagorie. Vor sa fie deasupra tuturor, ceea ce este imposibil.” Reporter: Cand Basescu era anchetat de PNA in dosarul Flota, acuza Parchetul de practici abuzive. Acum defileaza la brat cu acei procurori… Ion Pitulescu: O sa va spun un secret. Cand s-a reluat cazul, eram consilierul ministrului. L-au adus pe acel Bogdan de la Constanta, pe care l-au facut general; eu il gasisem implicat in niste retele mafiote si l-am dat jos, era seful Serviciului Economic de la Constanta. Era o dispozitie politica impotriva lui Basescu. Nu ma pot pronunta asupra vinovatiei, dar cert este ca s-a fortat nota. Daca erau luate in seama semnalele mele (despre Omar Hayssam, documentele sustrase de la guvern si de multe retele mafiote in care erau implicati arabi, dosarul Jimbolia, care este strigator la cer de cate ori a fost inchis si redeschis, dosarul Bancorex, Banca Agricola)... Stiam ca sunt niste piedici si nu de la nivelul unui simplu procuror. Ce, sta Nastase de vorba cu un procuror? Nu, sta de vorba cu procurorul general. Or, acesti procurori generali, daca s-au dovedit nedrepti si au acoperit, practic au favorizat infractorul. Dar si-au creat o asemenea imunitate incat nu se atinge nimeni de ei. Caracatita PSD Rep.: Exista o complicitate intre PSD si partidele aflate acum la putere? I.P.: Toata perioada, de la revolutie incoace, a fost dominata de PSD. Chiar si in perioada 1996-2000, nu au condus taranistii. Eu i-am cunoscut, au fost niste batranei simpatici care, la varsta lor, desi nu trebuia, tineau cu dintii de un scaun. Dar nu poti vorbi de coruptie la un Diaconescu, Tepelea sau Galbeni. Nu ei au fost corupti, dar oameni infiltrati in randurile lor le-au macinat si distrus imaginea, ca si lui Emil Constantinescu. Si in acea perioada tot PSD a condus Romania. Am mari rezerve si fata de unii membri ai actualului guvern. Pentru a iesi din aceasta stare de “sarantocii Europei” am avea nevoie de un guvern sever. Fara masuri dure nu vom putea iesi niciodata din marasm. Rep.: Masuri care trebui sa duca la anchetarea sau arestarea unor importanti lideri politici? I.P.: Categoric. De exemplu, Viorel Hrebenciuc, care a patronat toate marile afaceri pesediste. Razvan Temesan nu facea nici o miscare fara sa se consulte sau sa dea Hrebenciuc dispozitie. Il am inregistrat dand asemenea dispozitii. In dosarele acelea, eu si procurorii le retinusem infractiunea de subminare a economiei nationale. De la aceasta acuza s-a ajuns la o scoatere de sub urmarire penala. Numai in acel dosar, George Paunescu avea imprumuturi de la Bancorex de 209 de milioane de dolari. Au ramas doi vinovati: Ana Capetti si Maimut, iar vinovatul a scapat. Temesan a devenit apoi consilierul lui Iacubov si a altor mafioti care au urmat. “Zaher? Agent strain!” Rep.: Revenind la arestarea lui Zaher Iskandarani. Caror interese serveste? I.P.: Am inceput sa ma ocup de Zaher dupa ce, in Timisoara, a avut loc un conflict intre el si o alta grupare de arabi, care s-a soldat cu un mort, un ranit si focuri de arma. Atunci m-am suparat pe politistii mei si am inceput ancheta cu Zaher. In cercurile inalte el spunea: in Romania totul se poate cumpara. I-am facut vreo sapte dosare, ajutat de procurorul Cristescu si de procuroarea generala de la Timisoara. Am reusit sa-l tin arestat vreo cinci ani. Cand Miron Cozma a fost eliberat i-am avertizat ca va merge la Timisoara, pentru ca Zaher are mari obligatii fata de el. Cand il cautam prin tara, Cozma il ascundea in Valea Jiului. Acum autoritatile sunt obligate sa mearga pana la capat in cazul lui Zaher. Sunt convins ca a finantat si miscari straine si bag mana in foc ca Zaher este agent strain. Zaher are un ideal, pe care il va atinge, pentru ca este foarte perseverent, cu orice pret. Rep.: Cozma a spus la audieri ca Iliescu i-a propus functia de ministru de Interne. I.P.: I s-a propus, dar si el si-a dorit foarte mult. Toata ziua era pe coridoarele guvernului. Cozma credea ca merita postul de prim ministru, spunea ca este mai bun ca oricare. Probabil ca postul de ministru de Interne era prea mic pentru el. Rep.: Sunt unii arabi un pericol pentru securitatea nationala? I.P.: Unii, pe langa faptul ca sunt fundamentalisti, sunt agenti folositi de alte servicii. Pot sa fie si organizatiile arabe, cum v-am spus de acel Kemal Kader. Dupa ce au disparut acele documente de la Guvern si a inceput sa se faca o ancheta mai discreta, l-am vazut in dreapta lui Yasser Arafat. Era seful serviciilor lui secrete Kemal Kader, care era consilier guvernamental in Romania. Faptul ca acesti arabi isi urmaresc cu atata seriozitate telurile m-a facut sa cred ca este o treaba organizata. Mita lui Zaher Rep.: Credeti ca Iliescu mai are putere sau isi doreste sa isi faca un alt partid? I.P.: E tot telul vietii lui. Sunt convins ca printr-un alt partid, care este inregistrat deja, ei vor construi o alta structura de stanga. Rep.: Impreuna cu Talpes si... Cine ar mai fi? Hrebenciuc intra in formula asta? I.P.: Nu mai intra, pentru ca Hrebenciuc a tradat ambele parti, asa ca nu mai are credibilitate. Insa Iliescu are destui oameni. Hrebenciuc ii are pe toti la mana, pe toti i-a servit, tuturor le-a dat o bucatica. De exemplu, cand mi-am dat demisia, mi s-a sugerat sa accept o ambasada sau sa raman in consiliere la guvern pentru un salariu mare. Asa incepe totul, te ajuta... De exemplu, Zaher, de citeva ori mi-a oferit cate 1 milion de dolari (odata printr-un deputat PSD, pe care l-am dus la ministrul de Interne). Un prieten de-al lui, arab, se mira ca refuz, mai ales ca aveam putin pana la pensie. Rep.: De ce ati refuzat? I.P.: Ca om, esti construit in asa fel incat sa nu poti sa recurgi la asemenea acte reprobabile, deci, exista in caracterul, in temperamentul tau, in gena ta. Astea nu se pot castiga pe parcurs. Niciodata, oricate scoli ai face si oricate cursuri ai urma, asa ceva nu se invata. Rep.: Si ce-au zis? I.P.: Ma urmareau ai mei, SRI si cei de la 0215. Chiar incepuse o campanie cu “Romania Mare”, cu niste atacuri murdare. Am cerut atunci ministrului de Interne, Dejeu, care probabil a fost cel mai corect ministru de Interne din cati au fost pana acum, sa formeze o comisie care sa verifice totul. Eu l-am anchetat pe Magureanu, pe Gioni Popescu (primul lui adjunct), i-am anchetat la sange pe sefii din zona Banat, din Crisana, cu afacerea Jimbolia, cu Magureanu, cu castelele lui si cu afacerile lui cu arabii si daca astia ar fi avut o cat de mica informatie, ma mancau pana acum. Nu am nimic pe constiinta. Am fost amenintat, in schimb. Chiar si acum, nu demult, am primit telefon de la arabii din Turcia. Rep.: Nu va este teama? I.P.: Pentru mine nu, dar pentru familie mai am retineri. Ma gandesc la familie, dar intervine partea asta a caracterului meu. Nu prea pot sa trec asa impasibil. “Mi-e frica de cate stiu!” Rep.: De ce ati renuntat? I.P.: Am avut un infarct, am ajuns si cu glicemia la 380, o anemie puternica. Era imposibil sa continui si nici nu aveam cu cine. Imi formasem o grupare de 6-7 politisti, pe care i-am scos din subordinea altora, si cu astia am lucrat, dar eram putini. Dupa ce am plecat, au plecat cam toti, ceilalti au fost imprastiati. Rep.: Cea mai mare dezamagire? I.P.: In toata lupta pe care incercam sa o duc, nu ma sprijinea nimeni din Guvern, Presedintie… Cand presedintele Constantinescu a spus ca l-a doborat Securitatea si structurile comuniste, a avut dreptate. Eu lucram cu el pana la 5 dimineata, cand incepuse acea actiune impotriva coruptiei... L-au terminat si pe el, si pe Ciorbea. Rep.: Detineti dovezi compromitatoare despre unii politicieni? I.P.: Stiu atat de multe incat mi-e frica si mie de cate stiu. Dar nu are rost sa le spun, cat timp dosarele mari care sunt probate nu s-au rezolvat. Cora Muntean

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.