Din Africa, în Fuerteventura și Rohia- Jurnalul căutării lui Dumnezeu

 Născut creștin, pregătit de o universitatea de prestigiu din Spania, devenit medic erudit, cu o activitate demnă de un film, desfășurată în Africa, Jorge Emilio Montiano este prototipul intelectualului de prestigiu, care a găsit răspunsuri la cele mai dificile întrebări legate de lume, știință, boli și societate. Însă, cel mai important răspuns și în final, singurul care contează, cel legat de Dumnezeu, l-a primit citind ,,Jurnalul Fericirii”, a lui Nicolae Steinhardt și ulterior, inspirat de această carte, a primit convertirea la Ortodoxie, la Rohia, prin mâinile  PreaSfințitului Părinte Episcop Iustin, ucenic al monahului Nicolae. Astfel, a înțeles, asemeni părintelui Nicolae DelaRohia, că a fi creștin ortodox, nu e doar o religie, sau un rost, ci ROSTUL. Rostul unei vieţi despre care Nicolae Steinhardt ar spune ,, divinitatea lucrează amănunţit şi cu pricepere”, iar sătenii din satele maramureşene ar exclama: „minunate sunt Căile Domnului!”.

Dumnezeu, pe care Nicolae Steinhardt l-a căutat în multe colțuri ale lumii și în multe religii și pe care, paradoxal, așa cum definea el de altfel creștinismul, l-a găsit în locul cel mai tainic cu putință, în sufletul său, nu este doar Bun și Atotputernic, ci și foarte Deștept.

Lucrează tainic, dar minuțios, ne găsește întotdeauna, înainte de a-L fi căutat, răpunde mereu înainte de a fi întrebat și atunci când credința noastră slăbește, Crede El în noi.

Convertirile s-au numărat printre marile dileme ale părintelui Nicolae, încercând să înțeleagă unde e granița dintre chemare și libertatea alegerii. Atunci când Dumnezeu alege pe cineva, e nevoie doar de o străfulgerare, un simplu gest, un dangăt de clopot, și cel ales îl urmează pe veci. Așa a fost cu o sumedenie de sfinți, dar și cu mari personalități: din rebelul şi decembristul Dostoievski, condamnat la moarte şi salvat în clipa din urmă, vom avea un urmaş al lui Hristos şi reprezentant de marcă al ortodoxiei, după ce este salvat în ultimul moment de la execuţie. El avea să mărturisească cu înfiorare: ,,Nu eram pregătit pentru sărbătoreasca întâlnire cu HRISTOS”.

O astfel de convertire a avut și părintele Nicolae Steinhardt. Născut evreu, intelectual pur și mai degrabă agnostic, ajunge în ,,iadul” închisorilor comuniste, fiind condamnat alături de lotul Noica Pillat. Acolo, în cea mai cumplită suferință a lumii contemporane, gustă însă fericirea pură de a-l găsi pe Dumnezeu și de a se converti la ortodoxie. Este botezat în închisoare, pentru că nu crede că va supraviețui detenției. Însă Dumnezeu l-a ales pentru ceata mărturisitorilor, astfel că, eliberat din închisoare, la recomandarea prietenului său Noica, ajunge la Mănăstirea Rohia, unde, cu mult curaj, este primit în obște de Ahiepiscopul Justinian și Starețul Serafim Man și tuns în monahism. Înțelege că, condiţia creştinului în lume, este să facă imposibilul posibil. În condiții de cenzură cumplită, veșnic hăituit și urmărit de securitate, reușește să scrie ,,Jurnalul fericirii”, carte tradusă în opt limbi, care reprezintă nu doar o veritabilă mărturisire de credință, ci și o rețetă de supraviețuire și de dobândire a fericirii: ,,Numai creştin fiind mă vizitează - în pofida oricărei raţiuni - fericirea, ciudat delir. Numai datorită creştinismului nu umblu - crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale oraşului - spaţiu proustian descompus de timp - şi nu ajung să fiu şi eu - cum spune Francois Mauriac în Destine - unul din acele cadavre pe care le poartă, vii, apa curgătoare a vieţii şi să nu mă număr printre cei ce încă n-au înţeles - Fapte 20, 35 - că mai fericit este a da decît a lua”.

Iar părintele Nicolae continuă să dăruiască răspunsuri și dincolo de moarte. ,,Jurnalul Fericirii”, curajul mărturisirii și convertirii sale la ortodoxie continuă să inspire oameni din toate colțurile lumii.

După o viață demnă de film dar, deopotrivă și de Pateric, părintele Nicolae Steihardt avea să găsească la Rohia, ceea ce nu găsise în sumedenia de țări vizitate, de cărți citite, de religii cunoscute: răspunsurile la toate întrebările sale: ,,Aici mi-am găsit eu ceea ce căutam de-o viață întreagă. Aici simt că este capătul drumului meu…”.

La o distanță de peste trei decenii de la moartea lui Steinhardt și apariția cărții ,,Jurnalul fericirii”, un medic spaniol erudit a parcurs același traseu al cunoașterii de sine și reîntâlnirii cu Dumnezeu.

Emilio Jorge Montiano are 69 de ani și alura unui cavaler spaniol. Povestea lui, ar putea fi de asemenea subiect de roman sau de film. Dar este, mai ales, dovada lucrării minuțioase a lui Dumnezeu, cum spunea părintele Steinhardt.

S-a născut în 1954 în Bilbao, a studiat medicina în Valladolid Spania, o regiune în care este născută regina catolică Ana, și care se numără printre primele 10 cele mai prestigioase universități din lume. Imediat după absolvire, în 1980, a plecat să lucreze în Africa. Prima slujbă a avut-o în Mauritania. La întoarcerea în Spania a muncit la un spital de leproși. Apoi a plecat în Peru, în Cuzco. După întoarcerea în Spania a studiat medicina tropicală și ulterior a avut numeroase misiuni în Capul Verde, Camerun, în multe alte țări din Africa. A fost medic coordonator în cadrul organizației ,,Medici fără frontiere”, în Nicaragua. În toți acești ani, a trăit de multe ori în apropierea morții. În una dintre întâmplările limită pe care le-a trăit a fost amenințat la propriu, cu moartea: ,,Am fost alături de 30.000 de persoane care s-au deplasat în Honduras, prin jungă, erau refugiați. Într-o zi m-au chemat în spital, pentru că erau doi oameni răniți care fuseseră împușcați. Am mers întâi la oficiali și, împreună cu ei am mers la spital. Acolo nu mai erau alți medici sau asistente, era doar o infirmieră. Unul dintre ei avea un glonț intrat prin ceafă și ieșit prin partea de sus a capului, și cealălalt era împușcat în abdomen, amândoi erau încă vii.Eram foarte departe de civilizație, la 700 de km în junglă. Atunci a fost prima dată când mi s-a pus un pistol în piept, ca să mă ucidă, pentru că populația credea că medicii de la ,,Medici fără frontiere” erau comuniști. Era un paradox, pentru că nu am fost comunist niciodată”. În final, a scăpat și el de moarte, dar și cei doi pacienți care au fost trimiși cu elicopterele în Honduras și au fost salvați.

Emilio Montiano l-a cunoscut pe Dumnezeu încă din copilărie, familia sa fiind una creștină. Însă, mai târziu, în facultate, s-a îndepărtat de El. Dar l-a păstrat mereu în suflet, ca o lumină: ,,Am trăit într-o familie creștină, în care am simțit prezența lui Dumnezeu fără fisură. Mai târziu, în facultate, m-am îndepărtat de Dumnezeu. Dar am avut totuși o lumină care mi-a fost alături, și am încercat să păstrez acea lumină în viața mea chiar dacă relația mea cu Dumnezeu s-a răcit. Și toate acestea au fost până în urmă cu 6 ani. Atunci m-am trezit și am cugetat că eram de fapt în mijlocul a nimic, a unei vieți fără sens. Am avut o criză existențială. În acel moment am simțit că am nevoie să mă întorc la rădăcini, la credință”. Așa cum spunea Nicolae Steinhardt, omul modern duce lipsă astăzi în primul rând, de iubire și de sens. Și ambele le poate primi doar în relația cu Dumnezeu.

Emilio a găsit sensul pe care îl căuta și l-a regăsit pe Dumnezeu, datorită cărții ,,Jurnalul Fericirii” a lui Nicolae Steinhardt. A găsit cartea întâmplător. Era o ediție tipărită în 2000 de exemplare, de o parohie din Salamanca, care s-a vândut în Spania ,,ca pâinea caldă”. ,,Citisem referințe bibliografice despre ,,Junalul Fericirii”, am căutat-o și am citit-o. Ce m-a impresionat? Toată cartea m-a impresionat, mi-a plăcut profunzimea scrierii, curajul și rezistența cu care părintele Nicolae a înfruntat brutalitatea regimului comunist și condițiile din închisoare”.

Atunci a luat decizia de a se converti la ortodoxie, iar Dumnezeu a lucrat din nou miraculos, cu detalii și minuțiozitate. ,,În Spania, după ce am citit cartea părintelui Nicolae, am zis că, fie cum va fi, eu trebuie să mă întorc la  Dumnezeu. Era imposibil să fac acest lucru în biserica catolică, pentru că aceasta a suferit un proces de protestantism și desacralizare. E o opinie personală. Am căutat biserica ortodoxă rusă din Madrid. Am avut mai multe discuții cu părintele paroh de acolo, dar locuind în Insulele Canare, în Fuerteventura, nu puteam merge la Madrid foarte des, așa că părintele m-a  îndreptat spre biserica ortodoxă română din Insulele Canare. Așa am ajuns la părintele Daniel Tătăran din Gran Canaria”. Și Dumnezeu a potrivit din nou lucrurile. ,,Întâmplător” Părintele Daniel este originar din județul Satu Mare, și-a desăvârșit educația la Facultatea de Teologie din Baia Mare, l-a cunoscut pe Arhiepiscopul Justinian și îi cunoaște foarte bine pe ierarhii noștri: PreaSfințitul Iustin și PreaSfințitul Timotei, fiind fiu duhovnicesc al Eparhiei noastre, așa că, a mijlocit cu mult drag și responsabilitate convertirea lui Emilio, prezentându-i povestea Episcopului Iustin.  Și iată că imposibilul devenea, din nou, posibil și, la sfârșitul lunii trecute, medicul spaniol își împlinea visul. A ajuns în Maramureș însoțit de părintele Daniel Tătăran. Nu era prima vizită în România dar era prima în Maramureș, un loc pe care l-a descoperit așa cum este: special și binecuvântat de Dumnezeu: ,,Am vizitat multe regiuni, dar aceste vizite au fost mai mult turistice. Dar zilele aceastea, în Maramureș, am simțit prezența lui Dumnezeu, a religiei ortodoxe și credința oamenilor, care sunt foarte evidente aici”.

Pentru Dumnezeu nimic nu este întâmplător. Așa că, pentru a desăvârși această minune mijlocită de Nicolae Steinhardt, convertirea medicului spaniol la ortodoxie a avut loc în 1 iulie, zi în care Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe Sfinții Mucenici și Doctori fără arginți, Cosma și Damian; în Paraclisul „Izvorul Tămăduirii” din Casa cu Paraclis, în care, în anul 1980, Părintele Serafim Man l-a tuns în monahism pe Nicolae Steinhardt, în 16 august 1980, iar rânduiala trecerii la Ortodoxie a fost săvârșită de PreaSfințitul Părinte Episcop Iustin, ucenic al părintelui Nicolae Steinhardt.

Medicul Emilio Montiano a purtat o cămașă tradițională maramureșeană, dăruită chiar de Episcopul Iustin. Poate că, și în cazul său, la fel ca în cazul lui Steinhardt, trecerea la ortodoxie a fost o ,,dublă îndrăgostire”: de Credința Ortodoxă și de Neamul românesc.

În comunicatul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului se arată că: ,, PS Părinte Episcop Iustin, după ce au fost îndeplinite cerințele canonice care sunt necesare într-o astfel de alegere, a oficiat toată rânduiala trecerii la Ortodoxie, Botezul Bisericii Catolice fiind recunoscut de Biserica Ortodoxă pentru că este săvârșit în numele Sfintei Treimi; rânduiala prevede Mărturisirea de credință Ortodoxă și administrarea Tainei Mirungerii.

După oficierea de către PS Episcop Iustin, în prezența unui grup restrâns de părinți ai mănăstirii, a acestui moment sacru de mare și intensă trăire, având în vedere că a fost săvârșit în Paraclisul „Izvorul Tămăduirii” din Casa cu Paraclis, în care, în anul 1980, Părintele Serafim Man l-a tuns în monahism pe Nicolae Steinhardt, în 16 august 1980, Preasfințitul Părinte Iustin fiind seminarist în anul III și participând ca frate de mănăstire la acel moment tainic făcut fără știrea și aprobarea autorităților comuniste, a fost vizitată chilia N. Steinhardt, mormântul IPS Justinian, al cărui curaj de a-l primi pe N. Steinhardt la Rohia a fost admirat de medicul spaniol și au fost aprinse lumânări la mormântul Părintelui Nicolae.

Având în vedere distanța dintre Spania și România, felul minunat în care medicul Montiano Jorge Emilio l-a descoperit pe N. Steinhardt citind „Jurnalul Fericirii” și călătoria pe care a făcut-o spre a intra în BOR în chiar locul unde a viețuit și își doarme somnul de veci marele mărturisitor al lui Hristos mult pătimitor în temnițele comuniste, considerăm că este o minune săvârșită de Părintele Nicolae la peste trei decenii de la mutarea la Domnul!

Prin „Jurnalul Fericirii”, care astăzi este tradus în 8 limbi de circulație internațională, Monahul de la Rohia va converti personalități culturale, persoane și tineri care vor fi în căutarea unei căi spre Hristos, găsind soluția convertirii lui N. Steinhardt ca una a deplinei libertăți ce aduce bucurie, împlinire, pace și mântuire! Amin!”.

Emilio Montiano spune că cele câteva zile petrecute la Rohia, dar mai ales momentul trecerii la Ortodoxie au fost pline de emoție și că, pentru a le descrie ar avea nevoie de ajutorul a doi poeți celebri: Sfânta Teresa de Avila și Sfântul Ioan de la Cruz. A fost impresionat de Maramureș, de Mănăstirea Rohia și obștea monahală de aici, de Mănăstirea Bârsana pe care a vizitat-o în zi de mare sărbătoare, cu ocazia hramului, dar, mai ales a fost impresionat de personalitatea părintelui Episcop Iustin în care spune că îl regăsește pe părintele Steinhardt: ,,A fost foarte onorant pentru mine să fiu primit în ortodoxie de Episcopul Iustin.  Văd mult din personalitatea părintelui Nicolae în personalitatea episcopului Iustin. Dar mai mult, cred că maramureșenii și românii în general sunt foarte norocoși să aibă un episcop cu personalitatea părintelui Iustin, este o binecuvântare pentru voi. Se vede dragostea pe care poporul o are pentru episcopul Iustin”.

Asemeni lui Steinhardt, și medicul Emilio Montiano a găsit la Rohia ceea ce a căutat cu ardoare ani întregi, toate răspunsurile căutate și ,,poate mai mult decât atât. M-am bucurat foarte mult de cinstea primită, ierarhul și părinții de la Rohia au fost atât de calzi cu mine”. A înțeles că Dumnezeu ne găsește înainte de a-L căuta, într-un mod miraculos, despre care, țăranii maramureșeni exclamă: „minunate sunt Căile Domnului!”.

Emilio spune că ceea ce a trăit a fost un miracol și îl consideră sfânt pe părintele Nicolae Steinhardt, chiar dacă nu a fost canonizat încă și, asemeni lui, crede că Dumnezeu ,,apare în viața fiecărui om la momentul potrivit. Doar că atunci când simți că ai nevoie de Dumnezeu trebuie să ai curaj să răspunzi chemării cu sinceritate. Tot ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme, în ultimii ani a fost un miracol”. Medicul spaniol e foarte mulțumit că a venit în Maramureș unde și-a scris propriul ,,Jurnal al fericirii”, în suflet. Spune că va reveni, dar, înainte de asta vrea să ajungă pe Muntele Athos. Îl așteaptă un urcuș, și la propriu și la figurat, pe care o să-l parcurgă cu curaj, virtute fără de care Nicolae Steinhardt spune că nicio altă virtute nu este posibilă. Însă acum știe, a aflat rețeta curajului, fericirii și depășirii tuturor obstacolelor: credința ortodoxă.

Părintele Nicolae DelaRohia vorbește mult despre ,,sinuciderea occidentului” din pricina desacralizării, îndepărtării de creștinism. Medicul spaniol Emilio Montiano spune că nebunia sexualității, transsexualității, libertatea unor legi prost înțelese sunt o veritabilă ,,pestă” care a îmbolnăvit Spania și restul țărilor occidentale, însă crede că România și Maramureșul pot fi încă salvate pentru că au oameni înțelepți și curajoși ca și PS Episcop Iustin: ,,În acest moment Europa și-a pierdut busola. Ceea ce se întâmplă azi în Europa, vine din America, din Universitățile californiene este de origine anglo saxonă, așa numita cultura woke. Este un amestec brutal, legile care sunt în vigoare în special în Franța, în Spania, sunt de nedescris. Eu cred, sper, că România, Biserica Ortodoxă română va rezista la aceste influențe care vin din partea Europei, și că banii Europei de la Bruxelles să nu-i facă pe români să piardă totul. Să aveți ochii foarte deschiși și să vă ajute Dumnezeu să rezistați. Peste câteva zile în Spania vor fi alegeri generale și sper că guvernul se va schimba și că socialiștii și comuniștii vor pleca de la putere. Poporul din Spania a avut în aceste zile un strigăt, o întoarcere, pentru că s-au promulgat niște legi care favorizează această sexualitate, și poporul spaniol a văzut că nu e bine. Aici aveți noroc cu Episopul Iustin, ca și conducător puternic știe să-și ghideze credincioșii în mijlocul acestei furtuni mari. Cred că Maramureșul nu-și va pierde orizontul. Sper ca poporul român să nu ajungă unde am ajuns noi, spaniolii și să nu se deschidă atât de mult asupra a ceea ce eu numesc o pestă care vine din Europa asupra poporului român.

Să aveți ochii larg deschiși, și cum a spus Mântuitorul, să veghem și să ne rugăm pentru că dușmanul este foarte aproape. E un pachet complet, cu sexualitate, hipersexualitate, droguri, și cu acestea tineretul este pierdut. Acesta este doar începutul și, se află ceva ascuns în spatele acestor legi. Să vă gândiți la ceea ce spune Ecleziastul: ,,tot ce a fost va mai fi, tot ceea ce s-a întâmplat se va întâmpla iarăși”. Sper că poporul român va rezista la ceea ce va veni, poporul să fie aproape de Episcopul Iustin, care cred că știe răspunsurile și soluțiile. Este un ierarh puternic care poate să oprească această nebunie, poate să dea cu toiagul la nevoie”.

Din învățăturile lui Nicolae Steinhardt

 ,,Creştinismul este o şcoală a fericirii.”

• Creştinul este cel ce nu trăieşte nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează.

• Creştinismul reprezintă o trecere de la dreptate la dragoste.

• Creştinismul e bucurie şi reţetă de fericire. E şi asumare a durerii.

• În prezenţa valurilor vieţii, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanşe, zgomote şi furii, creştinul e dator să-L aleagă – oricât ar fi tumultul de mare, de năprasnic, de incontestabil - pe Hristos. (Furtuna este realitatea, dar Adevărul este Hristos!). Să se încreadă în Cel nevăzut, să nu se supună cerinţelor semeţe şi spaimelor negre făurite de o regie abilă, dar în fapt superficială, aparentă, care-i în funcţie de durată, adică val care ca valul trece.

* ,,Crucea, geometric şi simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pământeană. Ea ne rezumă, ne recapitulează, ne reprezintă grafic şi cardinal, ne expune în dubla - paradoxala, perpendiculara, fundamentala - noastră solemnă şi derizorie situaţie de făptură care ţine deopotrivă de lume şi de cer”.

* ,,Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar, şi trebuie să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este"

 * Vii sunt numai cei care-şi prefac ideile în fapte, dau realitate cuvintelor rostite, trec pe plan existenţial conceptele şi visările planului ideativ.