Dilemele alegerilor

Marile insuccese ale Romaniei, alaturi de uriasele intarzieri pe calea reformelor au fost puse pe seama „clasei politice”. Cu alte cuvinte, ceea ce n-a mers bine, n-a mers pentru ca decidentii n-au decis bine. O generalizare inadecvata si paguboasa pe termen lung… Desi stiu ca asertiunea de mai sus are sens (pentru ca exista corespondenta cu realitatea), nu pot sa nu recunosc faptul ca generalizarea – de la care a pornit avalansa de dezbateri in favoarea schimbarii sistemului electoral – este inadecvata si paguboasa pe termen lung. Pe un tip de logica simplista, lucrurile ar sta cam asa: daca ni se intampla ceva rau, daca nu ne convine ceva, primul instinct este de a spune ca „patronul este de vina”, „primarul este de vina”, „clasa politica este de vina”, „Dumnezeu mi-a dat mai putin noroc”. Cu totii uitam ca intr-o epoca a libertatii, alegem in fiecare zi ceva si apoi raspundem de alegerea facuta. Daca nu ne convin conditiile de munca putem sa schimbam locul de munca, daca nu ne place modul de administrare a localitatii putem vota o alternativa, la fel si pentru parlament, doar in raportarea la divinitate trebuie sa ne resemnam. In rest, putem sa producem schimbare, dupa puterea si stiinta fiecaruia. Astfel, mai degraba implicandu-te politic poti grabi reformele decat clamand de pe margine ca altii nu fac reformele. In consecinta, la dilema „ma bag sau nu in politica”, raspunsul meu ar fi da. Merita incercarea, macar pentru a scadea sansele oportunistilor si veleitarilor din cutare partid. Acum, daca tot s-a ajuns la votarea legii privind votul uninominal, trebuie sa amintim ca tipul de sistem electoral adoptat poate influenta atat sistemul de partide, cat si participarea politica. Cheia succesului procesului de reformare a sistemelor de recrutare a clasei politice sta in capacitatea partidelor de a se transforma, de a-si reorganiza structura si, implicit, de a intelege corect si responsabil rolul dominant pe care il au. Functionalitatea unui sistem de partide depinde de modul in care constrangerile electorale creeaza un anumit spatiu politic, atat pentru organizarea sistemului concurential, cat si din perspectiva strategica. Functionarea unui regim democratic nu depinde doar de institutiile prin care se realizeaza diviziunea muncii intre executiv si legislativ, ci si de un numar de reguli formale si, de asemenea, de proceduri informale prin care actorii politici influenteaza functionarea regimului. In acest context, dezbaterea privind sistemul de vot este strans legat de tema consolidarii proceselor democratice. Toate sistemele electorale in vigoare, nu numai cele majoritare, tind sa suprareprezinte partidele mai mari si sa le subreprezinte pe cele mai mici. Pe de alta parte, o caracteristica importanta a sistemului de partide consta in maximizarea proportiei de locuri detinute de partide majoritare in parlament si, in consecinta, de aparitia artificiala a unor majoritati in favoarea unor partide care nu au castigat majoritatea voturilor. Acesta este, de obicei, efectul sistemelor bipartidiste care determina aparitia cabinetelor majoritare in sistemele parlamentare sau contribuie la aparitia unui partid majoritar care sustine sau se opune presedintelui, in cazul sistemelor prezidentiale sau semiprezidentiale. Sa punctam cateva dintre dilemele alegerilor generale din perspectiva sfarsitului de an 2008. Fiecare partid va prezenta publicului alegator cate zece oameni „valorosi” in competitia pentru cele 7 mandate de deputat si 3 de senator pentru judetul Maramures. Evident, este aproape imposibil sa credem ca vor fi lansate chipuri noi in lupta politica, datorita eternului paradox al notorietatii: „nu am notorietate pentru ca nu apar la TV, nu apar la TV pentru ca nu am notorietate”. Asadar, prima dilema: vor avea curajul managerii partidelor de a lansa pe piata oameni noi sau vor face re-branding acelorasi figuri „cunoscute”? A doua dilema: acei politicieni cunoscuti vor intra in lupta directa sau vor cauta sa-si gaseasca adversari slabi? Acei 2-3 politicieni valorosi si cu sanse mari ar putea foarte bine sa faca „pactul diavolului”, sa se menajeze reciproc pentru accesul la comodul fotoliu din Parlamentul Romaniei. A treia dilema: ce vor promite acestia alegatorilor? Bani mai multi pentru respectivul colegiu? Bunastare generala? O agricultura performanta? Si, oare, oamenii chiar vor crede ca din pozitia de parlamentar poate sa actioneze direct pentru mai binele comunitatilor din cutare Colegiu Uninominal? Sa vedem... Speranta mea sta in posibilitatea ca mass-media sa cenzureze populismul si demagogia politica astfel incat sa contribuie substantial la mult aclamata si necesara reforma a clasei politice. Un jurnalist destept poate desfiinta orice politician care nu are calitatile necesare si suficiente pentru aceasta meserie. Pentru ca politica trebuie sa fie o meserie care, ca orice meserie, trebuie facuta bine, cu profesionalism. Departe de a fi doar o simpla tehnica, sistemul electoral se raporteaza la cultura sau culturile politice existente, cu care interactioneaza. Multipartidismul specific Europei continentale nu este reflectarea directa a sistemelor electorale, ci dezvaluie traditii istorice, specificitati sociale si aspecte culturale care impreuna contribuie la constituirea unui sistem de partide. Exemplul italian Considerat ca o tehnica de realizare a reprezentarii politice, sistemul electoral este un factor important in reforma politica, influentand modul de recrutare a clasei politice si, prin aceasta, sistemul de partide si, implicit, stabilitatea si eficienta guvernamentala. Prima etapa intr-un proces laborios - reforma recrutarii politice - nu se poate reduce doar la modificarea sistemului electoral, dar nici nu poate face abstractie de acesta. Un caz exemplar – preluat de la cercetatorii de la Asociatia Pro Democratia – il constituie Italia, confruntata, la inceputul deceniului, cu o criza ce prezenta unele similitudini cu situatia romaneasca actuala. Societatea italiana a impus, in procesul de transformare a vietii politice, ca prima reforma, modificarea sistemului electoral. Instaurarea celei de-a doua Republici in Italia a fost consecinta unei cereri sociale de asanare a politicii, afectata de instabilitate guvernamentala, clientelism si scandaluri de coruptie. Dupa 1994 alegerile legislative italiene, desfasurate pe baza unui scrutin mixt, majoritar intr-un tur pentru 75% din locurile fiecarei camere si proportional pentru celelalte 25%, au ilustrat, pe de o parte, mobilitatea sistemului de partide in fata constrangerilor la care sunt supuse in procesul de trecere de la un sistemul proportional integral la un sistem mixt cu preponderenta majoritara, iar pe de alta parte, relativitatea reformei electorale, cata vreme celelalte reforme nu au fost indeplinite. Dupa un deceniu de la introducerea sa, sistemul mixt produsese deja consecinte: durata medie de viata a guvernelor trecuse de la 1,3 la ani pana in 1993 la 2,6 (iar intre 1996 si 2006 chiar la 3,3). Si alternarea la guvernare, necunoscuta in aceasta tara pana in 1994, deschide o noua etapa in democratizarea societatii italiene si in reformarea sistemului politic si de reprezentare. Dar transformarea sistemului electoral italian la sfarsitul anului 2005 si reintoarcerea la reprezentarea proportionala demonstreaza ca, fara un control civic continuu, deriva partitocratica poate influenta regulile jocului democratic. Gavril Ardusatan