Dictionar. Centrul Artistic Baia Mare SIMON HOLLÓSY

(n. 02.02.1857, Sighetu Marmatiei – m. 08.05.1918, Teceu) Este de notorietate faptul ca in constiinta publica, numele lui Simon Hollósy se confunda pana la identificare cu colonia de arta de la Baia Mare. „Parinte fondator”, initiator si director de directie, mentor si spiritus rector, acest artist maramuresean de etnie armeana ramane insa pe mai departe o personalitate prea putin cunoscuta. In mod cu totul straniu, pentru istoriografia romaneasca de arta Simon Hollósy pare sa fie in continuare un subiect neinteresant. In ciuda unei asemenea „miopii” amendabile, cultura artistica romaneasca (si nu doar ea!) datoreaza nebanuit de mult acestui creator cu o personalitate polimorfa. Cel dintai contact cu desenul i-a fost mijlocit, in vremea studiilor sale la Liceul Piarist din Sighet, de profesorul Franz Griesmayer. Apoi frecventeaza nesistematic cursurile Academiei Comerciale din Budapesta fara a obtine diploma acesteia. Tot in metropola ungara se consuma prima sa tentativa de a urma studii academice de arta la Scoala de desen dupa model, unde se inregistreaza ca audient si frecventeaza sporadic, timp de un semestru in anul universitar 1875/76, cursurile lui Ferencz Klimovits si Bertalan Székely. Autentica educatie artistica o dobandeste, insa, la Academia Regala de Arte Plastice din München unde studiaza intre 1878 si 1882, sub indrumarea lui Alois Gabl, Otto Diez si Ludwig von Loefftz. Se stabileste definitiv in metropola bavareza unde locuieste pana la sfarsitul vietii. Tot acolo isi deschide, in 1886, propria sa Scoala particulara de pictura. Din acest moment, evolutia carierei sale este definita de inseparabila impletire a creatiei originale si operei pedagogice. Opera artistica Doar o parte dintre lucrarile lui Hollósy au reusit sa supravietuiasca, fizic, pana astazi. Chiar fragmentata, creatia sa plastica ilustreaza prelungul proces de apropriere a mijloacelor tehnice si formale apte sa-i transpuna complexele trasaturi intelectuale si emotionale intr-un discurs plastic puternic individualizat. Marturiile acestui proces marcheaza fiecare dintre etapele majore ale creatiei hollósyene. Astfel, in deceniul 1880 - 1890 eforturile artistului tintesc depasirea avatarurilor academiste ale picturii müncheneze de gen si de salon. Bazate aproape exclusiv pe o tematica rurala, compozitiile din acesti ani apeleaza la o sintaxa picturala naturalista, in linia lui Wilhelm Leibl. Ele dau sens si semnificatie unor tipologii de subiecte si caractere umane intru totul specifice spiritului prin care intelectualitatea central si est europeana si-a construit imaginile despre sine si despre societate sub impactul procesului de tranzitiei inspre formele de civilizatie industriala si urbana ale viitoarei Europe a natiunilor. Mobilul celorlalte doua etape ale creatiei hollósiene il reprezinta eforturile de transformare a artefactului plastic intr-un exercitiu de cunoastere de sine. Potrivit propriei sale profesiuni de credinta, obiectivul necesar si suficient al acestui proces de apropriere cognitiva il reprezinta natura. O natura a carei identitate specifica Simon Hollósy o identifica prin intermediul componentelor obiectiva (natura naturans) si subiectiv-umana (natura naturata) ale realitatii. Experientele plein air-iste din anii ’90 - si in mod particular cele din etapa coloniilor baimarene ale Scolii sale (1896 - 1901) genereaza surprinzatorul proces de agregare stilistica a unor componente realiste, impresioniste si simboliste. In cele din urma, etapa coloniilor de la Teceu fertilizeaza discursul picturii hollósyene cu o indiscutabila dominanta proto-expresionista. Aparitia acestui nou – si astazi adeseori ignorat – orizont estetic exprima completarea experimentarii pe cont propriu a ontogeniei modernismului artistic european, de la insurgenta antiacademica la primatul subiectivismului existentialist individual. Scoala particulara de pictura Simon Hollósy Rezultatele celor trei decenii de laborioasa activitate profesorala independenta il plaseaza pe Simon Hollósy printre cele mai importante personalitati ale pedagogiei artistice europene ale timpului sau. Desi o statistica completa lipseste, se estimeaza – cu o mare aproximatie – ca Scoala particulara de pictura Simon Hollósy a pregatit peste 1000 de studenti. Majoritatea provin din Europa Centrala si de Rasarit, dar si din Europa Occidentala, din spatii culturale indepartate (S.U.A, Armenia) ori de-a dreptul exotice (Australia, India, Japonia). Tocmai datorita acestei complexe structuri internationale, impactul calitativ al operei pedagogice hollósyene poate fi regasit in creatiile unor discipoli de-ai sai deveniti reprezentanti de varf ai mai multor arte nationale in Rusia (Mstislav V. Dobujinsky, Vladimir A. Favorky, Alexandr N. Tihomirov si Zenovin Grjebin), Basarabia (Moisei Kogan), Ungaria (Zoltán F. Takács, István Réti, János Thorma, Ferencz Sablya-Frischauf, Dezsõ Wimmer–Czigány), Polonia (Konrad Krzyzanovski, Edmund Okuò, Benedikt Kubicki, Leon Kamir-Kauffman), Cehia (Frantisek Dvorz-ak), Romania (Artur G. Verona, Sándor Ziffer, Samuel Mutzner), Germania (Konrad von Kardoff, Alexander Liebmann, Jakob Nussbaum, Emil Pottner), Slovacia (Elemer H. Hradil, Viktor Belány) si Elvetia (Hans Emmenneger, Max Buri). Pe de alta parte, scoala lui Hollósy a adus contributii majore la innoirea formelor si tehnicilor educatiei artistice. Fondata in 1886, in mediul unei ambiante universitare germanice dominata autoritar de structuri pedagogice si didactice de tip academist, scoala particulara de pictura Simon Hollósy a avut meritul de a fi opus conservatorismului academic al invatarii dupa modéle alternativa liberala a educatiei artistice bazata pe “studiului naturii”. Schimbarea s-a petrecut, desigur, de-a lungul unei progresii evolutive, in doua etape: faza cursurilor anuale permanente in mediul citadin münchenez (1886 - 1895), si respectiv faza cursurilor alternative – iarna/vara. Corespunzand deplinei maturizari a pedagogiei hollósyene, ce-a de a doua faza s-a structurat pe baza experientelor acumulate in cele sase colonii de vara organizate la Baia Mare intre 1896 - 1901. Din punct de vedere teoretic, insa, trecerea la aceasta noua etapa a fost prefigurata inca in 1894, printr-un proiect al lui Hollósy de organizare a unei Academii de arta. Documentul (editat de Zoltánné Soltész, Hollósy Simon leveleibõl, in Mûvészettörténeti tanulmányok, Budapest, 1954, p.613 - 614) are o importanta capitala intrucat contine si enuntul formal al argumentelor si principiilor pedagogiei hollósyene. Opera pedagogica Hollósy argumenteaza ca, datorita unei asemenea programe de studiu, proiectata scoala ”...il va dezvolta pe fiecare individ, in mod distinct si personalizat, nu doar in privinta deprinderilor de executie, ci de asemenea ii va educa - in cel mai deplin inteles al cuvantului - capacitatea perceptiei spirituale”. Realitatea contingenta vine sa elimine, astfel, tutela unor orizonturi istorice ori imaginare. Omul natural se substituie modelelor umanoide artificiale reprezentate prin mulaje anatomice si diverse copii. Mai departe, natura reala este chemata sa inlocuiasca natura artificiala a modélele fabricate din recuzita inventarului artistic al experientelor revolute. Printr-o asemenea trecere de la modele livresti la modele reale, Hollósy a urmarit sa transforme educatia artistica dintr-o invatare repetitiva intr-un proces euristic si creativ. Numeroase marturii atesta ca Hollósy a considerat ca educatia trebuie sa-i dea studentului instrumentele prin care sa poata descoperi formele, mecanismele si structurile realitatii , pentru ca sa se poata exprima, apoi, in spiritul si conform regulilor acestora. Un astfel de fundament educational, esentialmente antiacademic, a avut un remarcabil impact public. In consecinta, Hollósy avea sa cucereasca o rapida si spectaculoasa notorietate pedagogica, iar stabilimentul de invatamant privat pe care l-a fondat in 1886 a cucerit o pozitie dominanta pe piata invatamantului artistic particular din München. Practic, ea a devenit unul dintre cei mai importanti factori institutionali de educatie particulara pentru tineretul studios din intreaga Europa Centrala si Rasariteana. O prezenta expozitionala discreta Contrazicand, oarecum, practica epocii, prezenta expozitionala a lui Hollósy, in timpul vietii, a fost mai degraba saraca. Lucrari de-ale sale au fost expuse: la München, Budapesta (1897, 1899 si 1900 - Expozitiile colective ale coloniilor Scolii Hollósy de la Baia Mare; 1907,1909), la Paris (1900 - Expozitia Universala); la Satu Mare (1901- Expozitie de grup a membrilor Coloniei si Scolii Hollósy de la Baia Mare) si la Baia Mare (1912 - Expozitia Jubiliara). Timp de cateva decenii nici macar circulatia publica postuma nu i-a fost favorabila. Dooar includerea, in 1922, a trei lucrari la Bienala de la Venetia, a depasit statutul marginal al imprejurarilor episodice. Revenirea creatiei lui Hollósy in actualitate s-a produs treptat, odata cu Expozitia aniversara din 1957 dedicata centenarului nasterii artistului. Ulterior, ea a obtinut un statut privilegiat in importante colectiile publice muzeale din Ungaria si Romania (Muzeul de Arta din Baia Mare, Muzeul National de Arta din Cluj Napoca si Muzeul de Arta din Targu Mures). Cu prilejul expozitiilor organizate in 1996 cu ocazia aniversarii intemeierii coloniei de arta si a Centrului Artistic Baia Mare, creatia sa a revenit in centrul atentie publice la Baia Mare si Budapesta. Mai mult, celebra sa panza cu ruinele Cetatii Hust – comanda oficiala realizata in chiar anul intemeierii coloniei de la Baia Mare (1896) si recuperata de Muzeul Maramuresean din Sighetu Marmatiei, a facut obiectul unui spectaculos furt international la sfarsitul anilor 1990 (fiind apoi recuperata cu concursul exemplar al autoritatilor statului ungar si al specialistilor de la Magyar Nemteti Galéria din Budapesta). A fost poate un semn – nedorit, dar evident – al interesului pentru creatia hollósiana. Alte asemenea semne au mai aparut in anii din urma, cand cateva din piese semnate Hollósy au putut fi intalnite la sesiuni de licitatie publica ale unor galerii private din Ungaria (site-ul artprice.com consemneaza 19 asemenea vanzari dupa 1998, dintre care 6 in 2006!). Centrul Artistic Baia Mare. Dupa 17 ani petrecuti exclusiv la München, Hollósy viziteaza Budapesta in 1895. Revine, in primavara anului 1896, in Sighetul natal pentru a onora o comanda a Prefecturii Comitatului Maramures si picteaza remarcabila sa lucrare Cetatea Hustului. Dand curs invitatiilor pe care Primaria orasului Baia Mare i le adresase in 1895, Hollósy organizeaza anual, intre 1896 - 1901, sase colonii de vara pentru studentii Scoli sale. In aceste imprejurari el trece la aplicarea efectiva a proiectul pedagogic elaborat in 1894. Prin consecintele pe termen mediu si lung antrenate de experimentul acestor sase colonii, Hollósy a dobandit statutul de „parinte fondator” al Centrului Artistic Baia Mare. Activitatile pedagogice, artistice si organizatorice pe care le-a intreprins sistematic in timpul coloniilor (fiecare desfasurata pe parcursul a cate 5-6 luni, intre mai - septembrie/octombrie), au insumat modelele principalelor forme organizatorice care, prin permanentizare, au configurat structurile institutionale ale Centrului Artistic Baia Mare. Aceste activitati au initiat modele ce acopera, practic, toate segmentele majore specifice unui centru autonom: invatamantul artistic (Scoala particulara Hollósy a devenit, neindoielnic, modelul inspirator al tuturor institutiilor educationale de tip privat infiintate la Baia Mare pana in 1949: Scoala libera de pictura (1902), Scoala de arte frumoase (1927), Scoala libera de arte frumoase (1935); raporturile cu administratia locala si centrala, promovarea publica a productiei de arta contemporana prin intermediul expozitiilor publice, dialogul continuu al Baii Mari cu mediile artistice nationale si internationale prin intermediul coloniilor temporare, colonizarea permanenta si transformarea Baii Mare intr-un mediu artistic stabil si individualizat prin construirea unui complex de ateliere de creatie. Principii ale pedagogiei hollósiene Argumente ce se tes in jurul antinomiei imitatie versus descoperire: „Cochetaria cu acest gen [pictura academica müncheneza - s.n.] este un viciu profund daunator...”; „Scoala pariziana educa in primul rand in sensul luciditatii si vietii spirituale”; „Nu din carti, ci de la natura...”; “...spre iluminare...catre constiinta de sine, spre interdependenta cu pamantul natal...”; Principiile pedagogice rezulta dintr-un program de instruire bazat pe studiul complementar in atelier si in plein air, de-a lungul unui ciclu anual ce cuprinde „impartirea anului in doua semestre. Iarna - de la 8 la 12 studii nud, dupa-amiaza de la 2 la 4 cap, iar seara studiu de nud la lumina lampii –, zilnic alta pozitie. De prin aprilie, si in lunile mai, iunie, iulie - in masura in care timpul prielnic permite, dimineata - afara in plein air, se va desena si picta liber, eventual, dupa nuduri ori figuri intregi, iar dupa-amiaza studii de peisaje...”. O asemenea strategie impune „… retragerea... intr-un oras mai mare de provincie, in vecinatatea celui mai mare maestru - natura. In stabilirea temelor de studiu trebuie sa se ajunga la exprimarea caracterului modelului… care sa atraga atentia inspre acele elemente in care se releva natura, divinitatea. Linii nemarginit de fine, forme dupa un model nu - pe acestea [trebuie] tanarul artist sa le invete,sa le cunoasca, si sa se adanceasca in studierea naturii intr-atat pana o va intelege deplin... Afara, sub cerul liber, intr-un peisaj, [sa dobandeasca] intelegerea deplina a liniei ca si corp, a culorii, a perspectivei... Chiar si cu pretul unor aparente lipsuri, totusi trebuie de educat un spirit independent.” Tiberiu ALEXA director Muzeul Judetean de Arta «Centrul Artistic Baia Mare»