Dialoguri virtuale / Viitorul pe care îl trăim (a treia parte)

Întrebare: Să trecem în revistă agenda schimbărilor climatice!

Răspuns: Între Rio de Janeiro 1992 și COP21 – Paris 2015, cu etapele intermediare Kyoto – 1997, Copenhaga – 2009 sau Durban – 2011, la nivel mondial, agenda schimbărilor climatice a fost tot mai mult asociată cu nevoia de a schimba din temelii în secolul XXI modul în care producem și folosim energia în industrie, transporturi și în asigurarea serviciilor publice.

Î.: Să amintim de urgența climatică!

R.: Ideea de „urgență climatică” a reușit ceea ce vizionari ca Alvin Toffler nu au putut să facă, anume să determine politicienii, corporațiile, aleșii locali, antreprenorii sau simplii cetățeni să pună în mișcare noile modele – cele mai multe deja proiectate, experimentate, unele funcționale la scară redusă – de producere a energiei care să înlocuiască, până la jumătatea secolului XXI, combustibilii fosili.

Î.: În 1990, în Europa combustibilii fosili făceau legea, sursele regenerabile de energie fiind aproape neglijabile ca aport (reprezentate în special de producția hidroenergetică). În 2021, sursele regenerabile au început să conteze, dar tot fosilii fac legea (generarea de energie în centrale nucleare a rămas relativ pe același platou). În 2009 (post Copenhaga, ante Durban și Paris), Europa vedea situația evoluând în următorii parametri!

R.: Toffler vedea o societate a viitorului în care la nivel domestic regula să fie prosumatorul. Rețelele tradiționale de alimentare cu energie vor asista gospodăria și nu vor mai constitui unica posibilitate de alimentare cu energie decât pentru consumatorii captivi.

Î.: Care este evoluția prosumatorilor?

R.: Ideea de prosumator, care era subînțeleasă pentru o gospodărie post-industrială (acolo unde este posibil), fără să fie nouă, a fost cu greu promovată în Europa, de exemplu. În Țările de Jos, erau 500 de mii de prosumatori în anul 2015, număr care s-a dublat în următorii 5 ani. În Polonia erau 51 de mii în 2018 și au ajuns în 2021 la 847 de mii. În România, în 2018 erau 601 prosumatori. În logica toffleriană a viitorului, o economie și o societate a informației va avea la bază ca motor al dezvoltării tot industria, doar că una mult mai flexibilă, adaptabilă și atentă la inovație, care propune permanent pieței noi și noi tipuri de bunuri; pe de altă parte, beneficiarul va deveni o parte a acestui lanț, anume cel care poate produce singur după noile tipare sau poate completa ultima verigă asamblând un produs la domiciliul său.