Dialoguri virtuale / Viitorul pe care îl trăim (a șaptea parte)

Întrebare: De ce nu ducem producția mai aproape de consumator? De ce nu investim în schimbarea modelului de producție și în adaptarea sistemului energetic național la noile realități? De ce nu încercăm să înțelegem cum arată viitorul? De ce lansăm scheme de susținere a marilor proiecte de energie regenerabilă pe care, în final, le suportă consumatorul pe factură în loc să sprijinim gospodăriile să-și producă și să-și stocheze energia necesară consumului măcar în proporție de 80%? La fel și micile afaceri, micile comunități, de ce nu, ansamblurile de locuințe, clădiri și obiective publice și așa mai departe?

Răspuns: Unde mai pui că marii consumatori industriali cu care eram obișnuiți în secolul XX aproape că nu mai există. Nu, nu vorbim doar de dezindustrializare aici, ci de un model nou de industrie – da, industria 4.0 – care nu are niciun motiv să mai fie energointensivă, ci eficientă energetic din proiect; RePowerEu nu înseamnă în niciun fel că se vor construi din nou în Europa mastodonți industriali mari consumatori de energie. Acele vremuri au apus!

Î.: Green Deal a cunoscut și va mai cunoaște corecții, așa cum este și firesc: evoluăm către societatea de mâine nu doar cu teamă de schimbările climatice, războaie, migrație și terorism, ci și inovând; să nu ne refuzăm optimismul progresului. Întrebarea este dacă și noi aici acasă înțelegem sensul acestui progres și ținem pasul cu el?

R.: Logica viitorului este, de fapt, simplă. Nevoia de a ne baza pe energia regenerabilă în dezvoltare este obiectivă. Producerea de energie regenerabilă, fie ea domestică, localizată sau în ferme și parcuri de mare putere nu are sens, este vulnerabilă în lipsa unor capacități adecvate de stocare. În marele grid (național, european) trebuie livrată doar energie în parametri conveniți; nu ar trebui să fie rolul transportatorului acela de a rezolva dezechilibrele, acestea trebuie rezolvate de producători și distribuitori.

Î.: Războiul ne bate la ușă, este deja instalat în Europa, la granițele noastre, Orientul Mijlociu aproape că arde cu flacără, nimeni nu știe ce urmează. Mai avem, așadar, timp să „experimentăm” în energie, să ne punem securitatea energetică între paranteze pentru un „iluzoriu” pariu cu viitorul? Dacă am deschis discuția cu Alvin Toffler, îi mai dau odată cuvântul ca să mă ajute să pregătesc finalul și concluziile!

R,;  „Dar câtă vreme războaiele – propriu-zise, potențiale și substitute – ne conturează existența, există și o realitate inversă, complet uitată. Căci fiecare dintre viețile voastre a fost determinată și de către războaiele care nu au avut loc, care au fost prevenite fiindcă au fost câștigate «anti-războaiele». Războiul și anti-războiul, însă, nu sunt antagonice în sistemul ori/ori. Antirăzboaiele nu se poartă numai prin cuvântări, rugăciuni, demonstrații, marșuri și pichete militând pentru pace. Antirăzboaiele includ, la nivel mult mai important, atitudini asumate de către oamenii politici și chiar de războinicii propriu-ziși, în sensul de a crea condiții care reduc sau limitează anvergura războiului.