Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Dialoguri virtuale / Uniunea Europeană şi interesele economice
Întrebare: O analiză la cald ce arată?
Răspuns: Economia Statelor Unite ale Americii şi Uniunii Europene, cumulate, scade în totalul producţiei mondiale. În prezent, se cifrează la jumătate din P.I.B.-ul mondial.
Î.: Când se analizează o stare economică viitoare, se obişnuieşte să se pună faţă în faţă situaţia din Statele Unite şi China?
R.: Dacă se menţine trendul actual, în anul 2027 se estimează că ponderea Chinei în produsul mondial total va depăşi pe cel al Statelor Unite al Americii. Merită de reţinut că nu se poate susţine în totalitate această premoniţie economică. S-au văzut multe bule economice care se sparg când nu te aştepţi.
Î.: Ce se întâmplă cu structurile reprezentative actuale?
R.: Cea mai edificatoare situaţie este cea a Naţiunilor Unite, al cărei rol scade pe zi ce trece. De asemenea, rolul NATO scade. Îşi caută drumul. Scade rolul armelor şi creşte cel al banilor. Un exemplu edificator este situaţia tristă din Somalia, unde ordinea este făcută de către China şi nu de NATO.
Î.: Ştim că Huntington, cunoscut de altfel şi în România, datorită traducerilor unor cărţi ale sale, are o afirmaţie interesantă.
R.: Da, el afirmă că dacă vrei să câştigi un război, este mai nimerit să-ţi creşti P.I.B.-ul ţării cu 1% decât să-ţi creşti numărul diviziilor cu 3.
Î.: Vedem că în viaţa reală, dar şi în cea virtuală, lupta este tot mai prezentă. Agresivitatea înlocuieşte logica. Fiecare se luptă cu fiecare. Nu se înţelege nordul cu sudul, estul cu vestul.
R.: Este o situaţie similară şi în Europa. Filosofia economică a ţărilor din nordul şi sudul Europei sunt total diferite. Aşa- zisele ţări prospere, “modele de urmat”, sunt cele mai îndatorate. Să amintim doar câteva: Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Italia.
Î.: S-a făcut o adevărată credinţă referitoare la rolul investiţiilor străine, la “colacul de salvare” economic oferit de acestea. Ce se poate spune în acest sens?
R.: Investiţiile străine conduc la o stare de dependenţă. Nu au dat întotdeauna roade, în schimb au oferit speranţe.
Î.: Analizând cele afirmate, se poate vorbi de o stare care ar caracteriza tot ce se întâmplă în prezent?
R.: Economia conduce la dispute între state, în care rolul armelor scade şi în Uniunea Europeană există un război mocnit, arma folosită fiind banii.
Î.: Un gând despre Uniunea Europeană?
R.: În prezent, Europa gândeşte în termeni naţionali şi nu europeni.