Dialoguri virtuale / Uniunea Europeană, o piatră grea (a treisprezecea parte)

Întrebare: Crearea UBE este consecința crizei financiare din 2008-2009 și a crizei ulterioare a datoriei publice din zona euro. Conform interpretării predominante, prima criză a fost provocată de comportamentul avid al băncilor care și-au asumat riscuri excesive în scopul creșterii profiturilor.

Răspuns: Or, această criză a fost provocată – la fel ca toate crizele din epoca modernă – de politica monetară destabilizatoare a principalelor bănci centrale ale lumii, în primul rând a „Sistemului Rezervelor Federale” al SUA (Fed), dar și a Băncii Angliei și BCE, precum și de politicile intervenționiste ale multor state. Interpretarea amintită a condus, însă, la proiectarea unui sistem de supraveghere prudențială care vizează limitarea riscurilor asumate de băncile comerciale și mai buna gestionare a efectelor negative ale acestui fenomen, nu limitarea politicilor expansioniste ale băncilor centrale și ale politicilor intervenționiste ale statelor.

Î.: Mai mult, deoarece, spre deosebire de trecut, se consideră că rezolvarea mai tuturor problemelor trebuie să se facă la nivel european, s-a conchis că supravegherea sistemului bancar constituie o activitate europeană, ceea ce a condus la crearea UBE.

R.: Organismele amintite au edictat norme și criterii obligatorii, care ar trebui, în principiu, să permită identificarea și soluționarea problemelor băncilor care se confruntă cu dificultăți. Or, faptul că aceste norme și criterii sunt identice pentru toate băncile din Europa nu garantează stabilitatea financiară, ci dimpotrivă, având în vedere extrema diversitate a situațiilor particulare. Evaluarea riscurilor nu este niciodată o sarcină ușoară, însă este, indiscutabil, o operațiune mai facilă atunci când se realizează la o scară mai mică. Astfel, șeful unei agenții bancare este relativ mai bine informat decât oricine altcineva pentru a evalua riscurile aferente unui credit pe care îl acordă, deoarece cunoaște întreprinderea sau persoana fizică beneficiară, i-a putut urmări activitatea un timp mai îndelungat și poate aprecia riscurile aferente proiectelor sale de viitor.

Î.: Care ar fi concluziile temei?

R.: Autoritățile de la Bruxelles și guvernele naționale dispun de mijloace deosebite de influențare a opiniei publice. Rezultatul este că discuțiile despre transformarea Europei se referă mai degrabă la instituțiile UE decât la cetățenii Europei și la libertățile acestora, estompând astfel moștenirea comună a europenilor: descoperirea și apărarea libertății individuale.