Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Dialoguri virtuale / Uniunea Europeană o piatră grea (a șasea parte)
Întrebare: O consecință a mondializării este generalizarea concurenței la scara întregii lumi.
Răspuns: Însă, o concurență generalizată, determinată de eliminarea obstacolelor în calea schimburilor internaționale de bunuri, servicii, factori de producție și idei, stimulează oamenii de pe tot globul să încerce să se diferențieze unii de alții, adică să fie inovatori. Este adevărat că, în anumite cazuri, unele modalități de diferențiere-inovare sunt considerate un „rău” de către indivizi din culturi diferite, însă, la modul fundamental, globalizarea este sursă de diversitate și dezvoltare economică.
Î.: Să abordăm tema evoluției conceptului de integrare economică!
R.: Liberalizarea comerțului între țările Comunității Economice Europene (CEE) a fost văzută, la început, ca fiind rațiunea și principalul obiectiv al procesului de integrare europeană. De aceea, în epoca respectivă, s-a vorbit de „piața comună”.
Î.: Care au fost pașii desființării barierelor protecționiste?
R.: Desființarea barierelor protecționiste s-a realizat efectiv în prima fază a integrării, ducând la creșterea concurenței dintre producători. Ca urmare, această primă etapă a permis europenilor să se bucure de un dublu avantaj: specializarea activităților – ca urmare a schimbului; și stimularea inovării – ca urmare a unei concurențe mai puternice.
Î.: Treptat, s-a produs însă o schimbare a concepției cu privire la procesul de integrare economică europeană: ideea de „piață comună” – adică spațiu de concurență în care prevalează libertatea de a intra și ieși de pe piață – a trecut pe planul doi și a fost înlocuită cu „politici comune și de armonizare”.
R.: Fără îndoială, dezideratul unor politici comune a existat încă de la debutul construcției europene, iar unele din aceste politici (de exemplu, „politică agricolă comună”) au fost prevăzute, de altfel, în „Tratatul de la Roma” (1957). Nu este însă mai puțin adevărat că, în cursul timpului, a avut loc o modificare a importanței relative acordate acestor două dimensiuni ale integrării europene: de la crearea unei piețe europene unice s-a trecut treptat la elaborarea unor politici comune în domenii din ce în ce mai vaste și cu obiective din ce în ce mai ambițioase.