Dialoguri virtuale / Uniunea Europeană o piatră grea (a opta parte)

Întrebare: Prin această prismă, reorientarea fundamentală a direcției integrării europene devine foarte clară.

Răspuns: În anul 1957, când a fost creată CEE, s-a stabilit, în mod judicios, că obiectivul „pieței comune” este instituirea unei concurențe mai mari între producătorii europeni; după aceea, s-a trecut însă treptat la o idee complet diferită, și anume armonizarea condițiilor concurenței. Această din urmă dimensiune a integrării europene se manifestă prin conceperea și aplicarea, în aproape toate domeniile de activitate, a unor politici europene comune și a unor reguli intervenționiste unice.

Î.: Astfel, un element al mediului economic, în care acționează în prezent producătorii și consumatorii din țările UE, este legislația europeană, care are un rol fundamental, deoarece definește drepturile de proprietate, regimul contractelor și mecanismele de luare a deciziilor.

R.: Cu toate acestea, producătorii europeni sunt supuși în continuare unor sisteme de drept diferite (de tradiție romanică: Franța, Germania, Italia, Spania; de inspirație franceză: Belgia, Luxemburg, Spania, Portugalia, România; din țările nordice, care sunt de tradiție romanistă, dar cu puternice influențe ale sistemului de drept anglo-saxon, common-law) și își desfășoară activitatea în condiții naturale, demografice, economice, sociale etc. diferite.

Î.: Care sunt concluziile?

R.: Producătorii europeni se concurează într-o anumită măsură. Situația este însă pe cale să se schimbe, iar mijlocul utilizat în acest scop este „armonizarea legislației”, astfel încât toți producătorii din țările UE să se afle în „condiții de concurență” identice.

Î.: Este necesară, deci, acordarea unei atenții deosebite capcanelor limbajului: unul și același cuvânt – „integrare” – este utilizat pentru a desemna realități complet diferite.

R.: Astfel, „integrarea europeană” a constat, inițial, în întărirea concurenței pe piața factorilor de producție, bunurilor de consum și serviciilor. Ulterior, s-a ajuns însă la activități și domenii în care, mai ales în Europa, rolul statului este foarte important sau chiar exclusiv. Ca urmare, sensul termenului „integrare europeană” s-a modificat.

Î.: Despre ce este vorba?

R.: Nu mai este vorba acum despre stimularea concurenței prin liberalizarea intrării și ieșirii de pe piață, ci despre schimbarea raporturilor de forțe dintre monopolurile naționale, create și întreținute de statele membre UE, respectiv de uniformizarea politicilor intervenționiste ale acelorași state. Integrarea europeană nu mai este considerată, deci, simpla participare la piața unică europeană, obiectiv atins în mare măsură în prima fază a construcției europene, ci adoptarea de către statele membre UE a unor „politici comune”.