Dialoguri virtuale / Societatea bunăstării

Întrebare: Se aminteşte de speranţa unei societăţi a bunăstării. Ce ar pretinde acest lucru?

Răspuns: O formulare mai corectă ar fi că odată, în urmă cu zeci de ani, se vorbea de societatea bunăstării. Care erau expectanţele de la o asemenea societate? Se pot da două răspunsuri. După unii ar fi : Un stat care într-un mod considerabil garantează ajutor membrilor săi dacă aceştia au probleme. Este răspunsul celor din ţările scandinave. Nord americanii pretind de la o asemenea societate: viaţă, libertate şi prosperitate. Sunt concepte total diferite. În primul caz identificăm filosofia unor popoare cu o cultură sublimată în milenii, iar pentru americani, filosofia unui popor tânăr, măsurat în timp istoric.

Î.: Se poate vorbi de mai multe modele de „bunăstare”?

R.: În acest interviu amintesc trei modele:

Modelul anglo-saxon: Ţara model sunt Statele Unite ale Americii. În acest model rolul familiei este marginal. Rolul pieţei este esenţial, iar rolul statului este minimal. În ceea ce priveşte scopul societăţii imperativele sunt: Toţi americanii să trăiască deasupra nivelului de sărăcie. Să domine principiul „fiecare cu ale lui”. Societăţile de binefacere să-i ajute pe cei nevoiaşi, unde gradul de repartizare a bogăţiei de la cei avuţi la cei săraci să fie redus.

Modelul continental, în care rolul familiei este important (depinzi de familie), din această cauză se aminteşte, inclusiv în documentele de formalizare a Uniunii Europene de principiul subsidiarităţii, unde rolul pieţei este de neglijat. Deviza societăţii în această cultură se poate concentra în ideile: Cei care muncesc să beneficieze, cu prioritate, de avantajele societăţii. Solidaritatea la nivelul pieţei muncii să fie destul de mare, unde solidaritatea cea mai mare să se manifeste la nivelul familiei. Se foloseşte asigurarea împotriva şomajului, îmbolnăvirilor şi a bătrâneţii.