Dialoguri virtuale / Revoluția Industrială - à rebours (a șaptea parte)

Întrebare: Raportul special IPCC – Global Warming of 1.5ºC susține că, pentru a limita încălzirea globală la 1,5°C față de era pre-industrială, ar fi necesară eliminarea a 3 până la 7 miliarde tone de CO2 pe an până în 2050!

Răspuns: Să ne imaginăm că în viitor vom folosi proiectul companiei Carbon Engineering pentru a elimina 10 miliarde tone CO2 în fiecare an. Asta ar însemna să ardem anual 50.000 miliarde metri cubi de gaz, adică circa o treime din producția globală americană, și să utilizăm circa 4.000 miliarde kWh electricitate, aproape cât produc acum Statele Unite într-un an.  Vor putea energiile regenerabile să facă față unor astfel de cerințe uriașe?

Î.: Ar mai fi o întrebare: ardem o imensă cantitate de gaz, care va genera cantități semnificative de CO2, pentru a-l îngropa și pe acesta?

R.: Nu cumva ne împușcăm singuri în picior?

Î.: Eliminarea dioxidului de carbon antropogen ar putea fi descrisă ca o a doua mișcare à rebours a Revoluției Industriale?

R.: După ce, vreme de câteva sute de ani post-James Watt, ne-am străduit să extragem cât mai mult carbon din subsol pentru a ne spori avuția și prosperitatea, acum ni se propune să-l îngropăm la loc în adâncurile pământului. Dar pentru această activitate sisifică va trebui să consumăm enorme cantități de energie regenerabilă pe care acum n-o avem în cantități suficiente și la prețuri acceptabile.

Î.: Dieta de înfometare energetică este practicată de toată lumea?

R.: De când economiile occidentale au intrat într-o dietă de „slăbire” energetică, o țară își sporește continuu consumul de energie, susținând astfel delirul nostru „verde” prin exporturile sale: China. Din 2007, consumul de energie primară al Chinei a crescut cu circa 75%, în timp ce economiile occidentale au plafonat sau scăzut acest consum. În 2021, China consuma cu 70% mai multă energie decât SUA, cu peste 160% mai mult decât toate cele 27 țări ale UE, sau de 22 ori mai mult decât Marea Britanie. De remarcat că 90% din energia Chinei este produsă de combustibilii fosili și centralele nucleare, ambele superioare din punct de vedere termodinamic și doar o parte din uriașa bogăție generată de aceste surse este exportată. Ce se întâmplă cu restul? Nimeni nu știe. Vom trăi și vom vedea.

Situația actuală, în care economia Chinei este ancorată într-o bază termodinamică solidă, iar economiile occidentale sunt debilizate de simptomele „delirului verde”, este surprinzătoare și alarmantă. Viitorul nostru energetic arată incert, în condițiile în care tehnologiile solare și eoliene sunt masiv dependente de produsele chinezești. Securitatea noastră energetică este și ea precară, dacă nu de-a dreptul compromisă. Guvernanții pe care i-am ales în diverse poziții de conducere manifestă o orbire energetică pe cât de costisitoare, pe atât de periculoasă.