Dialoguri virtuale / „Mâna invizibilă” funcţionează tot timpul

Întrebare: Care era filosofia lui A. Smith în privinţa pieţei?

Răspuns: Întreaga sa filosofie economică izvora din credinţa sa neclintită în capacitatea pieţei de a conduce întregul sistem pentru a atinge randamentul maxim. Considera că piaţa va purta de grijă societăţii dacă este lăsată să funcţioneze nestânjenit, astfel încât legile evoluţiei să ducă societatea la răsplată. Smith n-a fost nici împotriva muncitorilor, nici împotriva capitalului; dacă ţinea partea cuiva, acela era consumatorul.

„Consumul este singura finalitate şi scopul oricărei producţii, iar interesul producătorului trebuie să se îndrepte numai în direcţia care este necesară pentru susţinerea interesului consumatorului”.

Pentru sistemul lui Adam Smith marele duşman nu este guvernul ci monopolul sub orice formă.

„Oamenii din aceeaşi branşă rareori se adună la un loc - spune el - conversaţia lor sfârşeşte într-o conspiraţie împotriva publicului sau într-o uneltire în vederea sporirii preţurilor”.

Piaţa trebuie lăsată liberă să caute propriile sale niveluri la preţuri, salarii, profituri, producţie; orice interferenţă în mecanismul pieţei se face în dauna adevăratei avuţii a naţiunii.

Î.: Şi în prezent se caută un etalon al măsurării cantităţii de muncă. Care este opinia lui A. Smith în această privinţă?

R.: A avut intuiţia ce a revoluţionat gândirea economică de după el, afirmând: „Munca a fost primul preţ, prima monedă de cumpărare cu care erau plătite toate lucrurile”. Prin afirmarea faptului că originea valorii de schimb se află în muncă, Smith a pus bazele teoriei obiective a valorii sau a valorii-muncă.

Î.: Mai explicit, ce înseamnă această afirmaţie?

R.: A sesizat dificultatea comparării muncilor diferite între ele, deoarece procesele prin care se obţin bunurile sunt de complexităţi diferite. Deşi a afirmat că timpul de muncă, măsurat prin orele de muncă, reprezintă măsura valorii reale a bunurilor, totuşi el era conştient de faptul că este greu să se precizeze raportul între două cantităţi diferite de muncă, fiindcă însuşi timpul cheltuit nu exprimă corect acest raport, mai trebuie să se ţină seama de diferitele niveluri de pregătire şi îndemânare.

Pentru că nu a găsit o rezolvare la această problemă şi pentru că, în ultimă instanţă, munca reprezintă izvorul valorii reale a tuturor mărfurilor, el propune ca unitate de măsură ora de muncă, iar pe termen scurt banii, sau moneda din metal preţios, deoarece banii exprimă nominal valoarea reală.