Dialoguri virtuale / Influența statului în economia de piață (VI)

Întrebare: Programele etatiste sunt, dimpotrivă, inflexibile, administrate birocratic și osificate prin regle­men­tări imposibil de modificat altfel decât prin crearea unei noi majorități democratice.
Răspuns: Este adevărat că nu toate cheltuielile publice sunt la fel de ineficiente. Cheltuielile pentru educație, de exemplu, pot contribui la formarea capacităților productive ale indivizilor și, deci, la cultivarea aptitudinilor lor de a munci și de a-și câștiga existența pe durata întregii vieți.

Î.: Însă, chiar și în acest caz, cheltuie­lile respective nu pot fi considerate „productive” în adevăratul sens al cuvântului, din cauza finanțării lor prin impozite.
R.: Dacă problema este corect for­mulată, adică se ține seama de costurile fiscale aferente, nu există nicio legătură susceptibilă a fi evidențiată empiric între volumul cheltuielilor publice de acest gen și prosperitate. Oferta din partea statului disimulează faptul că piața liberă și societatea civilă, cu sau fără scop lucrativ, sunt ca­pabile să răspundă nevoilor de in­vestiții inclusiv în domenii ca educația și crearea infrastructurilor.

Î.: Bineînțeles, statul, prin modul său specific de finanțare, poate oferi mai multe bunuri de acest gen decât sectorul privat, mergând până la saturarea societății, de exemplu, cu di­plome, însă aceasta cu prețul redu­cerii generale a prosperității.
R.: În plan social, cheltuielile statului provoacă distorsiuni comportamentale: extracția de resurse din sectorul privat diminuează stimulentele pentru a munci și a investi. Ca urmare, cu cât prelevările sunt mai ridicate și progresive, cu atât impactul lor negativ asupra producției este mai mare.

Î.: Statul subvenționează, de fapt, subutilizarea factorilor de producție și alocarea lor suboptimală, deoarece face ca nemunca și consumul să fie mai atractive decât activitatea pro­ductivă și economisirea, de care depinde formarea capitalului.
R.: Politica „socială” a statului are un efect contraproductiv dublu. În primul rând, programele etatiste au amintitul efect depresiv exercitat de fiscalitate asupra formării capitalului. În al doilea rând, programele de acest tip fac ca responsabilitatea indivizilor pentru propria lor soartă să scadă, deoarece toți sunt puși în aceeași situație și sunt supuși aceluiași regim. În modul acesta, egalitatea devine egalitarism.