Dialoguri virtuale / Influența statului în economia de piață (III)

(a treia parte)

Întrebare: Nu se poate, totuși, afirma că relația amintită este liniară, ceea ce ar însemna că un buget de stat, în care veniturile și cheltuielile sunt zero, este cel mai favorabil creșterii economice?!
Răspuns: Însă, chiar dacă se admite că, până la un anumit punct, statul are un rol pozitiv, mai ales în ceea ce privește protecția drepturilor de proprietate, administrarea justiției, asigurarea secu­rității cetățenilor și crearea unor in­frastructuri, este neîndoios că, dacă  funcțiile și mărimea statului depășesc un anumit prag critic, impactul activismului statal se reflectă rapid în încetinirea progresului economic. Această constatare este valabilă inclusiv pentru domeniile în care cheltuielile statului sunt considerate, de obicei, „productive”, cum ar fi, de exemplu, educația, cercetarea și crearea infrastructurilor. Căci nu se poate identifica empiric niciun efect pozitiv exercitat asupra bunăstării de cheltuielile efectuate de stat în domeniile amintite sau în altele de același gen.

Î.: Există și o aserțiune contrară?
R.: Aserțiunea contrară ignoră impactul negativ, susceptibil a fi evidențiat prin analize empirice, al sarcinii fiscale impuse de înlocuirea sectorului privat de către stat, prelevarea de către acesta din urmă a resurselor de care are nevoie și cheltuirea lor în conformitate cu obiectivele deținătorilor puterii și cu un sistem de stimulente care, în general, este mai puțin eficient.

Î.: Care este efectul contraproductiv?
R.: Efectul contraproductiv al diverselor categorii de cheltuieli publice: subvenții, ajutoare, prime, scutiri de taxe și impozite, cheltuielile implicate de politicile regionale și, în general, al planificării dezvoltării economice. Relația negativă, dar nemonotonă, în­tre povara întreținerii statului și prosperitate este exprimată de „curba Rahn”.

Î.: Ce afirma Tahn?
R.: Acest economist a reflectat profund la problema dimensiunii „optime” a statului, ajungând la concluzia următoare: cheltuielile publice au un efect descurajant asupra eforturilor de a produce bunuri și servicii. După părerea sa, dimensiunea optimă a statului se situează între insuficiență, în sensul că statul nu își poate îndeplini funcțiile esențiale de protecție a persoanelor și bunurilor, precum și de asigurare a cadrului juridic necesar pentru executarea contractelor și exercitarea drep­turilor de proprietate, pe de o parte, și sarcina fiscală și cheltuielile publice excesive, de natură să împiedice creșterea și prosperitatea economică, pe de altă parte.