Dialoguri virtuale / Inflația (V)

(a cincea parte)

Întrebare: Să vorbim și despre de­flație?
Răspuns: Deși o inflație ridicată dăunează economiei, nici „deflația” sau scăderea prețurilor nu este mai prielnică. Dacă prețurile scad, consumatorii își întârzie cumpărăturile, an­ti­­cipând că în viitor prețurile vor fi mai mici. Or, la nivelul de ansamblu al economiei, această expectativă implică mai puțină activitate economică, mai puține venituri obținute și distribuite de către producători și vân­zători și o creștere economică mai redusă. Un exemplu de țară care, din cauza deflației, a cunoscut o lungă perioadă de stagnare economică, este Japonia.
De aceea, în timpul crizei financiare mondiale din 2007-2008, principalele bănci centrale ale lumii au dus o politică de prevenire a deflației. Unul din motivele pentru care Sistemul Rezervelor Federale al SUA (Fed) și alte bănci centrale din întreaga lume au menținut ratele dobânzilor la un nivel scăzut o lungă perioadă de timp și au aplicat și alte politici monetare laxe a fost, într-adevăr, furnizarea unor lichidități suficiente sistemelor financiare aflate în criză.

Î.: Care sunt dorințele privind in­flația?
R.:  În prezent, majoritatea econo­miștilor consideră că o inflație redusă, stabilă și – foarte important – predictibilă este benefică pentru economie. Dacă inflația este mică și previzibilă, este mai ușor ca rata inflației să fie luată în considerare în clauzele contractuale de ajustare a prețurilor și a ratelor dobânzilor, ceea ce atenuează amintitul impact distorsionant. Mai mult, știind că prețurile vor fi mai mari în viitor, consumatorii se vor strădui să-și devanseze cumpărăturile, ceea ce stimulează activitatea economică. De aceea, numeroase bănci centrale, printre care și Banca Națională a României, și-au stabilit ca principal obiectiv de politică monetară menținerea unei inflații scăzute și stabile – politică numită „țin­tirea inflației” (inflation targeting).

Î.: Care sunt cauzele inflației?
R.: Inflația ridicată și prelungită este adesea consecința unei politici monetare laxe. Dacă masa monetară crește prea mult în raport cu volumul tranzacțiilor efectuate în economie, valoarea unei unități monetare scade; altfel spus, puterea de cumpărare a monedei se reduce, iar prețurile cresc. Această relație dintre oferta de monedă și dimensiunea economiei este explicată pe larg de teoria cantitativă a monedei, care este una din cele mai vechi teorii economice.