Dialoguri virtuale / Economia planificată versus economie socialistă de piață (a patra parte)

Întrebare: Sunt diferite epitete folosite la adresa economiei planificate?

Răspuns: Toți acești factori au accentuat penuria și au făcut ca, departe de fi o societate a belșugului, în care „toate izvoarele avuției colective vor țâșni ca un torent”, cum au promis clasicii marxism-leninismului și cum pretindea propaganda oficială că se întâmplă, comunismul să fie un sistem social-economic al penuriei și corupției generalizate. De aceea, eminentul economist maghiar J. Kornay a numit economia socialistă/comunistă „economie de penurie”.

Î.: Ne mai aducem aminte?

R.: Astfel, în România anilor ’80, în plină „epocă de aur”, principalele produse alimentare (carnea, uleiul, zahărul, untul, pâinea, mălaiul) și benzina erau cartelizate, iar a sacrifica un vițel crescut cumva în gospodăria țărănească proprie era infracțiune, deoarece autoritățile au decis că acesta trebuie dat gratis statului. Era, de asemenea, ilegal ca țăranii să vândă, la alte prețuri decât cele din mercurialul stabilit de stat, cartofii, ceapa, fasolea și celelalte produse agricole pe care încă le mai puteau produce pe micile loturi primite de la CAP, ori ca orășenii să meargă și să cumpere direct din sate asemenea produse. Miliția făcea adesea razii prin piețe și pe șosele și confisca produsele agricole pe care le găsea. Aceste împrejurări și altele de același gen (întreruperea frecventă a curentului electric și apei calde, limitarea la două ore pe zi a programului de televiziune, interzicerea circulației mașinilor pe perioade mai îndelungate sau în fiecare duminică etc.) au alimentat, fără îndoială, atmosfera de nemulțumire surdă, care a scos mulțimile în stradă la Timișoara, București și în alte orașe în decembrie 1989. 

Î.: Un exemplu elocvent este Germania, privind comparația celor două sisteme economice!

R.: Performanțele economice ale economiilor de piață și planificate pot fi mai bine evaluate și comparate analizând situația Germaniei de Vest (RFG) și de Est (RDG). La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, aceste țări aveau structuri industriale asemănătoare și niveluri ale productivității sensibil egale. După aproape o jumătate de secol de capitalism – în vest și de socialism – în est, productivitatea din RDG era la un nivel situat între 25% şi 50% din cea a RFG. Mai mult, creșterea economică a vizat, în primul rând, producția de mijloace de producție și de mărfuri de slabă calitate; ca peste tot în comunism, în RDG, obiectivul a fost cantitatea, nu calitatea.