Dialoguri virtuale. Chiar merită să înveți? (VI)

Întrebare: Care este atitudinea întreprinderilor în această relație?

Răspuns: Întreprinderile sunt puțin interesate să suporte costurile implicate în pregătirea generală a unei persoane, deoarece persoana respectivă poate foarte bine să-și folosească cunoștințele într-o altă întreprindere, care se arată dispusă să o plătească mai bine. Spre deosebire de aceasta, pregătirea de specialitate augmen­tează productivitatea muncitorului exclusiv în cadrul întreprinderii care îl califică și nu poate fi folosită în afara ei. Întreprinderea în cauză poate fi interesată să finanțeze o asemenea pregătire de specialitate, deoarece conducătorii săi estimează că au șanse rezonabile să-și rentabilizeze investiția: salariul pe care îl vor plăti muncitorului, după terminarea perioadei sale de pregătire, va fi mai mare decât salariul muncitorilor din alte întreprinderi, ceea ce stimulează muncitorul respectiv să rămână în întreprinderea care l-a pregătit. Însă, acest salariu va fi totuși mai mic decât valoarea sporului de producție obținut de întreprindere ca urmare a creșterii gradului de calificare a muncitorului în cauză. Diferența dintre valoarea producției suplimentare realizate de acest muncitor, pe de o parte, și salariul plătit acestuia, pe de altă parte, reprezintă remunerația (randamentul) investiției făcute de întreprindere în pregătirea sa de spe­­cialitate.
 

Î.: În economia de piață, în care rolul statului scade, mai sunt valabile aceste teorii?
R.: Răspunsul este incert, deoarece teoria capitalului uman introduce ideea că educația este un bun public. De aceea, Becker consideră că pregătirea generală poate fi realizată atât în mod gratuit, în învățământul de stat finanțat de la bugetul public, cât și în schimbul unor taxe plătite de cei interesați. Spre deosebire de aceas­ta, pregătirea profesională (spe­cifică) poate fi suportată financiar și/sau de către întreprinderile interesate.
 

Î.: Educația este o investiție creatoare de externalități pozitive?
R.: Teoria capitalului uman se situează pe linia de gândire a școlii economice neoclasice, care pornește de la premisa că indivizii sunt perfect informați și se comportă rațional. În esență, această abordare consideră că, fără educație, forța de muncă este nediferențiată; în situația de echilibru, salariul este egal cu productivitatea marginală a muncii.