• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 17 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 11 Februarie , 2013

Dialoguri virtuale / Care au fost preocupările Europei în anul trecut?

Întrebare: A trecut anul 2012. Se pot face bilanţuri. Care au fost principalele teme economice ale Uniunii Europene?

Răspuns: Practic, tot ce s-a discutat în anul 2012 în cadrul Uniunii Europene a gravitat în jurul gestionării crizei economico-financiare din cele 27 state membre şi întocmirea bugetului pentru perioada 2014 – 2020. Ambele teme s-au înecat în birocraţia europeană şi în poziţiile divergente şi ambigue ale ţărilor membre.Merită de menţionat şi discuţiile în jurul Pactului fiscal care practic încearcă să supravegheze bugetele ţărilor din UE

 

Î.: Care au fost discuţiile în jurul gestionării crizei?

R.: Discuţiile au fost centrate prin invocarea de foarte multe ori ale abrevierii E.S.M.

 

Î.: Se observă că de multe ori eurocraţii folosesc abrevieri. Din ce cauză?

R.: Dacă vrei ca să nu se înţeleagă nimic din ceea ce spui atunci cel mai nimerit este să prescurtezi. La Bruxelles se folosesc numeroase abrevieri. De multe ori, atunci când un oficial european se încurcă în ce vrea să comunice, atunci erup din gura lui tot felul de litere pe care şi un cunoscător avizat le înţelege cu greutate.

 

Î.: Rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre E.S.M.?

R.: E.S.M. reprezintă abrevierea mecanismului de stabilitate europeană. Practic nu este un mecanism, ci este o organizaţie din Luxemburg care, după unii politicieni, reprezintă un zid antifoc ce opreşte extinderea crizei, iar după alţii, un pumn de oţel care dintr-o singură lovitură opreşte criza.

 

Î.: Cum a început această tevatură?

R.: Totul a început în mai 2010, când Bruxelles-ul a luat la cunoştinţă de iminenţa falimentului statului grec. Atunci s-a constatat cât de lipsită de instrumente este UE pentru a gestiona asemenea situaţii. Când s-a introdus euro, toţi au crezut că Grecia se conformează cerinţelor criteriilor de la Mastricht, respectiv un deficit bugetar sub 3% şi o îndatorare mai mică de 60% din PIB-ul naţional. Dar nici la începuturi nimeni nu s-a gândit cum se pot soluţiona situaţiile de faliment a ţărilor din zona euro care ajung în asemenea situaţii. După unii E.S.M. este o variantă a unui instrument deja existent în cadrul UE care dispune de un buget de 500 miliarde de euro. La o ultimă reuniune s-a stabilit că acest fond ar putea să crediteze nu numai state, ci şi bănci din zona UE.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.