Dialoguri virtuale. Șase subiecte europene cu impact asupra României

(a cincea parte)

Întrebare: Să amintim câteva (din păcate prea puține) strategii ale Uniunii Europene!
Răspuns: Pare o himeră în momentul de față, fiindcă dezideratul datează din vremurile dinaintea COVID, când Donald Trump tulbura apele în NATO și Europa se vedea rămasă oarecum orfană. În epoca telefoanelor directe Biden-Putin, (o tempore), Uniunea Europeană nu mai pare în aceeași măsură un uriaș opulent, îmbătrânit, lipsit de instinct de conservare. Și, totuși, autonomia strategică s-a conturat ca sintagmă și are avocații ei celebri, din care cel mai vizibil e Emmanuel Macron.
Î.: Cum se vede România în această piesă?
R.: Este o discuție care va continua, cu siguranță. Pentru România, ea e importantă mai ales din motivul relației privilegiate cu SUA, așa-numitul Parteneriat Strategic. Parteneriatul Strategic contează foarte tare în vremurile noastre, în care exista o invazie a Ucrainei de către Rusia, de unde intențiile de creștere a prezenței americane în Europa de Est. Din acest punct de vedere, pare că sacii României sunt în căruța americană, dar nu e cazul să aruncăm la coș oportunitățile care reies din noua preocupare europeană. Cu siguranță, autonomia strategică va fi un concept operațional, legat de provocări moderne, de la război asimetric la presiuni economice și dezinformare. Nu va fi o chestiune de număr de tancuri și rachete, ar fi stupid ca orice concept militar european să duplice capabilitățile NATO. Dar un grad de concurență cu orientarea proamericană și pro-NATO va exista.
Î.: Situația de acum din Ucraina năpădită de buruienile rusești, prin apropierea României de zona de război, pune diplomația noastră în fața unor examene, nu prea des întâlnite în istoria țării noastre?!
R.: În momentul de față, România face parte din corul țărilor estice, vocale față de amenințările care vin dinspre Rusia și cu o atitudine tran­șantă în cazuri de încălcare a drepturilor omului ca Navalnîi sau Roman Protasevici din Belarus. E o atitudine care ne onorează, fiindcă duce cu gândul la o politică bazată pe principii și mai puțin pe interese, dar cartea autonomiei strategice UE va tre­bui jucată oricum. Vom vedea în ce măsură vom ști să ne dovedim dezirabili sau enervanți, dată fiind relația cu SUA.