Dialoguri virtuale / Aceeaşi Mărie cu o pălărie mai mică

Întrebare: Cum se poate explica această si­tuaţie?

Răspuns: În realitate, s-a promovat un sistem de credite, cu dobânzi – să nu folosim cuvântul urât „camătă” -  prin care s-au îndatorat aceste ţări şi toate într-o perspectivă globală. S-au constituit instituţii extrem de profesioniste, care au ştiut să implementeze acest sistem.
Cei care gândeau altfel decât s-a întâmplat, afirmau că înainte de a se extinde Uniunea Eu­ro­peană spre ţările foste comuniste, să se ridice performanţele lor economice ale economiei planificate prin modificări structurale, să se mărească productivitatea lor, să se mărească capacitatea lor concurenţială şi astfel să scape de capcana datoriilor.
Era varianta unor strategi economici care vedeau această soluţie pentru a scăpa de stăpânii de până atunci ai fostelor ţări din CAER.

Î.: Cum a apărut această psihoză a banilor împrumutaţi?
R.: Totul a început în perioada anilor ’70, cauza fiind criza energetică. În mâna unora a ajuns o sumă imensă de bani: petrodolarii. Banii dacă nu sunt plasaţi, în timp, au o valoare tot mai mică, deci trebuiau să intre în circuitul economic, iniţial fiind tentanţi, întrucât se ofe­reau cu dobânda de 4-5 la sută. Şi România
s-a împrumutat din aceşti bani. Nu erau tocmai bani ieftini, dar era de imaginat că în urma investiţiilor făcute să se ivească posibilitatea returnării creditelor fără nevoia să fi fost rostogolite.
Cei care acordă creditele pot să se gândească că întreaga formulă să conducă ca din inves­tiţiile realizate să rezulte un plus produs care cu greu sau imposibil să ducă la situaţia returnării la termen a creditului.
Cum am amintit, în anul ’72 dobânda la împrumut era de 4-5 la sută, pentru ca în ’79 să fie de 20-21 la sută.

Î.: Această situaţie nu duce la un final fără ieşire?
R.: Dacă cei care au banii lumii ar prelua conducerea economiei productive, fără a fi conştienţi de limitele bunurilor consumabile sau care atacă inconştient mediul, atunci „dezvoltarea durabilă” - sintagma preferată a lor - poate să conducă omenirea la un dezastru, care nu are drum de întors. În lumea noastră limitata niciun subsistem nu poate funcţiona nelimitat.
Dacă din cauza dobânzilor se forţează meca­nismele economice şi nu se ţine seama de capacitatea de regenerare naturală, în timp se distruge pământul.
Deci, „dezvoltarea durabilă” trebuie con­centrată pentru menţinerea vieţii pe pământ şi nu pentru a produce bani, susţin moraliştii.

Î.: Văzând această neclarificare a opţiunilor strategice, la ce să ne aşteptăm în viitorul apropiat sau îndepărtat?
R.: La perpetuă nemulţumire şi la aşteptarea unui salvator care a fost şi va mai veni, dar ultima oară.­