DGASPC, Arhipelagul abuzurilor

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (DGASPC) a devenit o instituţie în care abuzurile, neregulile şi scandalurile s-au banalizat. În numărul trecut, GAZETA de Maramureş a prezentat povestea a doi tineri dintr-o casă de tip familial, pe care direcţia doreşte să-i mute forţat într-un alt centru. Săptămâna trecută, o tânără din aceeaşi casă s-a trezit cu „ordin” de evacuare. Au urmat o tentativă de suicid şi un drum la psihiatrie. Soluţia e una singură: Boitor, dă-ţi demisia! 

Un caz de tentativă de suicid, antidepresive înghiţite cu forţa, scandal, abuzuri şi o avalanşă de plângeri. Povestea tinerilor de la Casa de tip familial „Mihai Eminescu” din Sighetu Marmaţiei devine tot mai tragică. Întâmplător sau nu, după ce săptămâna trecută am prezentat o radiografie a „Arhipelagului abuzurilor” şi implicit a argumentelor pentru care Nicolae Boitor trebuie să plece din funcţia de director şi povestea celor doi tineri studenţi pe care direcţia doreşte să-i mute, împotriva voinţei lor, în Centrul de Plasament, Asistenţă şi Sprijin pentru Tinerii care urmează să părăsească sistemul de Protecţie a Copilului, săptămâna trecută am fost contactaţi de o altă tânără cu o poveste similară. Isaura Carmen Rezmiveş, Iza, cum îi spun prietenii, are 18 ani şi se află şi ea pe lista celor care „trebuie” să plece în noul centru, împotriva voinţei ei. Cazul a ajuns în instanţă, care s-a şi pronunţat, numai că Iza n-a primit sentinţa de la Direcţie şi nici tribunalul nu i-a trimis-o. Totuşi, s-a trezit cu o decizie imperativă că trebuie să se mute. A intrat în panică, disperată, a încercat să-şi taie venele. În final, au fost chemate poliţia şi ambulanţa şi fata a ajuns la Psihiatrie. A primit tratament şi spune că a fost obligată să înghită nişte medicamente foarte tari, care îi dau somnolenţă şi ameţeli şi din cauza cărora n-a putut merge nici la şcoală, deşi ea n-are probleme psihice. Are o problemă concretă: nu vrea să plece din casa în care trăieşte. Disperată, încearcă să depună recurs la sentinţa pe care nu a văzut-o şi spune că nu mai ştie ce să facă.

Povestea ei e la fel de tragică precum şi a altor copii: „în anii precedenţi, eu am fost în plasament de la vârsta de 7 ani până la 15 ani, la familia Conţ Floarea din Rohia, jud. Maramureş. 7 ani de zile nu au fost probleme, conflicte, dar la vârsta de 15 ani a venit asistentul social fără să o anunţe pe asistentul meu maternal să mă pregătească pe mine pentru aşa-zisa “surpriză”. Mi-a arătat foaia cu poza, cu o persoană, zicându-mi: „Aceasta este mătuşa ta”. Eu, văzând-o în acel moment, ceea ce am simţit a fost mai presus de cuvinte. Am avut un şoc emoţional foarte puternic, încât din acel moment viaţa mea mi s-a schimbat total negativ, mai ales în ceea ce priveşte comportamentul meu, am început să vorbesc foarte vulgar cu familia Conţ, crezând că ei sunt de vină pentru cele întâmplate. Atunci, familia mea a mers la DGASPC Maramureş, a vorbit cu directorul adjunct Lavinia Orzac şi a cerut un psiholog, fiindcă familia Conţ m-a crezut bolnavă din cauza comportamentului meu.

Cei de la DGASPC m-au trimis la Cluj, secţia psihiatrie, la d-nul Viorel Lupu. Dânsul a spus că nu am probleme psihice dar, în schimb, îmi trebuie un psiholog pentru că am fost traumatizată, şocată de acele „surprize” ale asistentului social. Lucrurile au început să meargă din ce în ce mai rău. Iar d-na Conţ tot timpul cerea psiholog, iar asistentul social spunea că nu are timp să vină la mine. Într-o zi am mers cu mama (d-na Conţ) la Baia Mare, la DGASPC, pentru ca eu să vorbesc cu un psiholog, dar iată că această consiliere psihologică s-a ţinut pe holurile direcţiei. În continuare, asistentul social îi spusese mamei să facă o hârtie, în care să spună că nu mă mai poate ţine, pentru că cei de la direcţie nu-mi puteau oferi un psiholog la locaţia unde eram.

În data de 05.10.2012 am fost dusă cu maşina protecţie la CPRU adică (centru de primire în regim de urgenţă) şi am stat aprox. 1 lună fără ca eu să frecventez cursurile şcolare, eu fiind în clasa a 9-a la Târgu Lăpuş - profil economic. Atunci, familia mea, văzând că nu merg la şcoală, se interesa de mine, iar eu    i-am sunat pe ascuns, pentru că mi s-a interzis orice convorbire cu aceştia. Într-adevăr, recunosc că sunt o persoană foarte vulnerabilă, am avut multe ieşiri, un comportament deviant faţă de salariaţi, şi mai ales de persoana mea.

În prezent sunt la o casa de tip familial „M. Eminescu” din Sighet. Am făcut în data de 05.11.2012 2 ani de când sunt la casă. Am fost chemată la Tribunal şi cei de la DGASPC vor să mă mute la o altă casă, tot în Sighet, pentru simplul fapt că am implinit 18 ani. De ce să mă mute de la un centru la altul? Eu m-am obişnuit aici, îmi place, m-am obişnuit cu educatorii, şi îmi place modul lor de a aborda lucrurile, iar cu copiii mă înţeleg foarte bine. Degeaba…”