Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Dezvoltare record la Cerneşti
Nelu Şovre, primarul comunei Cerneşti, şi-a început mandatul în forţă. Reîntors la Primărie plin de ambiţie, are deja un palmares de realizări care-i poate lăsa pe mulţi cu gura căscată.
Nelu Şovre a redevenit primarul Comunei Cerneşti în acest an şi, în locul „perioadei de acomodare”, cum este în majoritatea cazurilor, el s-a ambiţionat să pornească o serie de proiecte şi să se apuce de lucru pe problemele prioritare. La capitolul proiecte, primarul din Cerneşti ne-a spus: „acum am terminat Studiul de Fezabilitate şi lucrez la Proiectul Tehnic pentru ca să leg satul Trestia de Făureşti prin drumul comunal DC 33. Eu am 1,3 km pe teritoriul meu, pe care trebuie să-l facem, şi ne întâlnim în vârful dealului cu cei de la Copalnic Mănăştur, care se vor ocupa de continuarea dumului tot pe aceeaşi distanţă cu aproximaţie. Acest proiect îl vom introduce spre finanţare pe 577. Documentaţia va fi gata luna aceasta, iar valoarea se ridică la aproximativ 11 miliarde lei vechi.
De asemenea, acum lucrăm la un proiect şi îl vom depune cât de repede la MaraNatur, pe drum agricol pe Trestia. Este vorba de un drum cu o lungime de 1,1 km care urmează să fie pietruit. Pe această finanţare sunt disponibili 20 de mii de euro. Banii sunt puţini, dar ne vom descurca. Şi tot pe MaraNatur vom depune un proiect pentru modernizarea Bazei Sportive Cerneşti. Vreau să mărim terenul de sport, să facem tribune, să-l împrejmuim, să facem vestiare etc”.
Reamintim că de comuna Cerneşti aparţin 7 sate, deci vă puteţi da seama că sunt multe lucruri de făcut. Şi cu toate că are doar 3 luni de mandat, Nelu Şovre a pus în ordine o serie de lucrări prioritare: „Am construit un pod în localitatea Fânaţe, un pod de beton armat peste râul Bloaja. Este deja recepţionat. Valoarea se ridică undeva la 1,2 miliarde lei vechi. Pentru mulţi din zonă poate părea de necrezut că se poate face şi aşa ceva. Dar acest pod era absolut necesar pentru a avea acces la gospodării vreo 40 de familii, care de câţiva ani erau aproape izolate.
Mai mult, partea dizlocată de la podul defect de la Fânaţe am folosit-o pentru a face încă un pod de trafic uşor, tot în localitatea Fânaţe, iar acum deserveşte vreo 4 case care erau izolate. Am pus poştă de stejar, l-am podit şi a ieşit foarte bine.
La Cerneşti am făcut o altă reparaţie la pod. Am turnat placa egalizatoare şi ce a mai fost nevoie, pentru că în iarnă a fost acolo un accident, când a căzut un jeep în râu de la vreo 4 metri. Acum am refăcut ce era stricat, partea de siguranţă, rampele etc”, a spus primarul. O altă preocupare este legată de partea de educaţie: „am acoperit Şcoala din Ciocotiş în care ploua ca prin ciur. Am pus tablă şi acum totul este bine. De asemenea, am reabilitat o clădire cu două clase din localitatea Cerneşti, am pus geamuri termopan, am zugrăvit, am pus parchet, gresie pe hol, reparaţii la acoperiş etc.
La Fânaţe am obţinut vreo 3 miliarde de lei vechi şi am reînfiinţat şcoala cu clasele I – IV. În momentul de faţă funcţionează în Căminul Cultural provizoriu. În guvernul celălalt, această şcoală s-a desfiinţat pentru că cineva a vrut să plătească un şofer pentru transportul elevilor. Până acum copiii erau duşi în Cerneşti şi Ciocotiş, dar acum pot să înveţe în satul lor. Aşa că am reînfiinţat şcoala şi funcţionează provizoriu în clădirea Căminului. Dar lucrăm la clădirea şcolii şi sperăm ca în 3 săptămâni să facem inaugurarea”.
L-am întrebat dacă a găsit comoara lui Pintea să facă atâtea într-un timp atât de scurt: „Vă spun sincer, în ţara asta se risipesc bani aiurea. Dar cu bani puţini se pot face foarte multe lucruri dacă vrei cu adevărat. Dacă nu vrei, nu faci nimic în afară de facturi”.
Dar realizările nu se opresc aici: „Am obţinut nişte bani de la domnul Ponta prin hotărâre de guvern. Am vorbit cu cei de la Poliţia de Frontieră şi au făcut în vârful numit Şatra Pintii o staţie de-a lor de transmisie, iar în urma acestui lucru ne-au făcut drumul la Ciocotiş şi au tras curentul până în vârful Şetrei, unde vrem să dezvoltăm latura turistică. Iar pentru acest drum şi reţeaua electrică noi n-am plătit nimic.
Am adus nişte investitori, un olandez şi un neamţ şi fac două microhidrocentrale pe Bloaja. În amonte este suficient debit să se producă curent. M-am înţeles cu ei ca după ce pornesc să ne dea curent pentru iluminatul public la Ciocotiş şi curent pentru pompa de căldură de la şcoală, la Ciocotiş, care consumă curent de circa 50 de milioane lei lunar.
Zilele acestea am pornit iluminatul public în satul Izvoarele (Bloaja), pentru care am făcut o investiţie de 150 milioane lei vechi”, a completat primarul, care ne-a mărturisit că şi pe viitor vrea să păstreze ritmul alert de lucru în comuna Cerneşti pentru că mai sunt multe de făcut.