Dezacordul dintre legea duhului şi legea trupului

"Dar două suflete trăiesc în mine/Şi a se împăca nu pot nicicum. Unu-i aprins ca patima iubirii/Şi năzuieşte însetat spre lume,/ Al doilea însă ar ieşi din trup cu totul/Ca dincolo de nori să se avânte". (Faust, Goethe)

"Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc. (Romani 7, 19).De foarte multe ori în viaţa noastră întâlnim acest fenomen, îl trăim în sufletele noastre; ne dorim să facem doar bine, dar realizăm cu stupoare că săvârşim răul pe care de fapt nu vrem să-l facem. În acele momente de confuzie, îndreptăţiţi de situaţie, ne întrebăm: De ce? Cum este posibil ca eu să vreau să fac binele, dar "ceva" mă reţine, ca până la urmă să fac răul pe care nu-l doresc.

Sfântul Grigorie de Nazianz explică acest fenomen în învăţăturile sale, susţinând că în om există "două minţi". Prima este "mintea duhului", care are ca ţintă Lumina lui Dumnezeu, îngrijindu-se în permanenţă de mântuirea sufletului.

A doua este "mintea trupului", care aduce dezbinare şi dezordine în lumea lăuntrică a omului. Aceasta caută să-l tragă pe om în negura păcatului, veselindu-se de plăcerile lumii acesteia şi îngăduind diavolului să înlănţuiască sufletul omului. "Mintea trupului" acţionează după bunul ei plac, nesocotind şi încălcând voinţa şi drepturile pe care le are "mintea duhului", încercând prin aceasta să o desfiinţeze. Caută în tot ceea ce face să lipsească sufletul de pacea lăuntrică, "tocmindu-se" cu diavolul pentru sufletul nostru, precum  a negociat Iuda cu arhiereul Caiafa: "Ce vreţi să-mi daţi, şi eu vi-L voi da în mână?" Iar ei i-au dat treizeci de arginţi (Mt. 26, 14-16).

Sfinţii Părinţi învaţă că diavolii îi atacă pe toţi oamenii cu o furie înspăimântătoare, născocind o mulţime de practici perfide care să-i ajute în realizarea planului lor, adică îndepărtarea omului de Dumnezeu. Aceştia atacă sufletul omului pentru că îl urăsc şi nu pot suporta slava care îi aşteaptă pe cei vrednici în Împărăţia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, când omul se înarmează cu scutul şi spada rugăciunii, lupta devine mai agresivă, dar victoria omului este de necontestat. De aceea, Sfântul Nichita Stephatos spune că omul care se roagă atrage mânia demonilor care "scrăşnind dinţii, întind în aer cu sârguinţă împotriva celui înţelept, plase încâlcite ale răutăţii lor". Din această cauză, întotdeauna când ne pregătim să ne rugăm, imediat se pregăteşte şi diavolul să atace sufletul nostru.

Dar oare de ce Dumnezeu îi permite celui rău să ne supună la atâtea ispite? În primul rând, diavolul fiind o existenţă concretă, o persoană particulară, el are libertatea sa proprie, iar Dumnezeu respectă chiar şi libertatea acestuia. Pe lângă acest aspect, Dumnezeu îi îngăduie diavolului să ne atace, pentru ca noi să ajungem să distingem virtutea de păcat, să o dobândim cu trudă şi să o preţuim la adevărata ei valoare, iar în viitor să nu o pierdem.

Diavolul se foloseşte de "mintea trupului", care ne tulbură pacea lăuntrică, pentru a ne face ostateci propriilor noastre plăceri. "Mintea duhului", care se îngrijeşte de mântuirea sufletului şi "mintea trupului", direcţionată şi educată direct de diavol, se luptă pentru stăpânirea noastră, provocându-ne o permanentă luptă lăuntrică: "fiindcă trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, astfel ca voi să nu faceţi ceea ce aţi vrea" (Gal. 5, 17).

Dacă "mintea trupului", care este cunoscută prin: "desfrânare, necurăţie, neruşinare, idolatrie, vrăjitorie, duşmănii, certuri, gelozii, întărâtări, gâlcevi, dezbinări, erezii, invidii, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemănătoare acestora, asupra cărora vă previn-aşa cum v-am mai prevenit-că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (Gal. 5, 19-21), pune stăpânire pe om, atunci acesta este "în agonie" (Gabriel Marcel, filozof francez), în decădere, în moarte clinică din punct de vedere duhovnicesc, şi trebuie resuscitat, trebuie reactivat spiritual. Dar, dacă omul este stăpânit de "mintea duhului", care este "iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare, curăţie" (Gal. 5, 22-23)  atunci înseamnă că aparţine lui Hristos pentru că "cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele" (Gal. 5, 24).