Despre teama si-un peste gupi pe picior

Si uite-asa, ghemotoc al spaimelor noastre, trecu si saptamana asta. Tropotind, mai ca nu-l baga in seama pe Nicolae Bud, care va ajunge sa regrete ca s-a bagat sa ajute Minaurul si s-a pomenit cu nedrepte cutite in spate. Bine faci, rau primesti, e o zicala de aur in mica noastra comuna ce-si spune oras. „Ca doar nu o sa se apuce el sa ne vorbeasca de parteneriate, stricandu-ne noua gastile”. Dar, parca zambetele prietenilor care te troznesc cand incerci sa faci ceva ce se doreste iesirea spre normalitate au o dimensiune a amaraciunii comparabila cu circumferinta unui baobab jenat de singuratatea sa. Mi-a fost teama mereu de mai multe lucruri, dar niciodata nu le-am pus in cutia de abanos a importantei. In primul rand, de faptul ca nu voi ajunge sa inteleg niciodata infinita bunatate a lui Dumnezeu (nu va voi povesti despre problema mantuirii mele, m-ati acuzat destul de fundamentalism). Apoi, tipic lunecus pe topoganul inconstientei („gata, ce-a fost mai greu am scris, ne intoarcem la cacarezele lumesti”), mi-a mai fost sau mi-e frica de profele de chimie, copita unui cal, de faptul ca nu vom termina ziarul la timp, de lipsa subiectelor cu Alexandru, discutiile cu oameni mediocri, cartile pe care nu le-am scris. As putea sa sfarsesc prin a scrie ca mi-e teama sa nu mor sarac, dar ma bazez pe faptul ca voi muri rentier. Altora, probabil, nu le e teama de nimic, simt ca pot muta muntii. Tatuka Iliescu simte ca i se imbatoseaza muschii pe piciorul ce nu tremura de trei ori 25 de ani, si iata-l ca-i vine sa mai ia o tura siluitul partid. E suficient sa-i privesti pe mamelucii ce-l inconjoara, ca sa-ti dai seama ca nici macar teama de ridicol nu-i va determina pe acestia sa-si extraga limbile din dosul celui mai mic mare Carmaci. Tarandu-si lingaii dupa el cu un dispret demn de o Piata Rosie atat de draga, Bunicuta zambirici isi plimba colecistul pe la sedinte cu sentimentul ca ne dezvaluie parada rachetelor aer-sol. „Domnul Nastase” a devenit „Adrian”, si-a (re)luat moaca - ce-l prinde atat de bine - de umil rubicond - si l-am zarit cum asteapta cuminte sa intre al doilea dupa Intaiul. Lui Hoban si Stroe, acesti James si James Bond ai liberalismului maramuresean (imi cer scuze liberalilor pe care i-am jignit afirmand ca sunt in aceeasi barca politica cu cei doi), pare sa nu le fie teama de lipsa lor de racordare la problemele judetului. Nu, nu discutam despre melasa acum, ci despre proiecte ale caror rezultate ar trebui sa se vada, doar au trecut deja trei luni. Si, uite asa, la nebagare de seama, o sa ne pomenim cu cei doi, plus Marinel „Zgarciomanel” Kovacs, ca ne povestesc despre cat de competenti politic sunt, adevarate aspiratoare de voturi, nu alta. Intre noi fie vorba, la cat de competent mi se pare Zgarciomanel, nici macar nu o sa bage de seama ca l-au luat si pe el... Nu as putea sa trec numele acestor giganti politici fara a-l aminti pe Mircea Man, cu teama marturisita ca as putea ajunge sa cred ca a pus botul la cascavalul numirilor. Om nebun, si eu, sa ajung sa cred asa ceva despre un monument de corectitudine, far al onoarei si stanca a principiilor ce-mi este Mircica. Evident, doar niste rautaciosi ar putea afirma ca se misca lozu’ de-ntepenesti, nu alta, pana si fostul ministru Berceanu fiind uluit de atata dexteritate „politica”... Gata, ajunge. Ah, parca as simti ca ma trageti de maneca: „ce faci, dom’le, inchei si nu ne explici ce mama frantului e cu pestele ala gupi pe genunchi, ca ne-ai innebunit?” E simplu, mi-era teama ca voi da un titlu banal :). Dan PARCALAB