Despre puterea apei sfințite

În Biserica Ortodoxă se petrec mai multe minuni a căror evidență nu poate fi tăgăduită nici de cei cu credință mai puțină sau chiar fără credință.

În Sâmbăta Învierii, între orele 12.30 şi 13.30, la rugăciunile Patriarhului Ierusalimului, se coboară  Sfânta Lumină din cer, lumină care aprinde vata pre­sărată pe piatra de mormânt a Mântuitorului, de unde se ia şi se împarte ,,lumină din lumină” tuturor credincioșilor prezenți, fiind trimisă apoi până în țări îndepărtate.

Altă minune este neputrezirea sfintelor moaşte,  care sunt pur­tă­toare de har, răspândesc miros plăcut şi sunt făcătoare de mi­nuni.
Eu mai ştiu că pe Muntele Taborului, unde Mântuitorul S-a schimbat la față, în ziua de 6 august, în fiecare an, reapare norul care i-a învăluit pe Iisus Hristos, pe Moise, pe Ilie şi pe cei trei apostoli - Petru, Iacob şi Ioan, când au auzit glasul Tatălui din cer zicând: ,,Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Carele am binevoit; de Acesta să ascultați!” (Matei 17, 5).
Şi mai ştiu că în ziua Botezului Domnului, în locul în care Mântuitorul a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul, pentru câteva minute, apa Iordanului curge spre izvor.
Altă minune este faptul că apa sfinţită nu se alterează, se păs­trează mereu proaspătă şi curată.

În cele ce urmează, mi-am propus să vorbesc foarte pe scurt despre Apa Sfinţită şi despre cât este de folositoare în lucrarea de mântuire a credincioșilor Bi­sericii, ca o introducere la o minune, un eveniment istoric pe­­trecut în viața Bisericii Ortodoxe din Ardeal, pe vremea ma­relui voievod Mihai Viteazul.
Să ne aducem aminte cum, la scăldătoarea Vitezda - care se tâlcuiește ,,Casa Milei”- ,,un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa şi cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos  de orice boală era cuprins” (Ioan 5, 4). Astăzi nu mai există această scăldătoare în felul de atunci, dar este ,,pre­lungită” în Biserica creștină. Îngerul care agită, care ,,tulbură” apa, este preotul, slujitorul cu chemare, succesiune şi trimitere, învestit cu putere de Iisus Hristos prin actul suflării: ,,Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute” (Ioan 20, 21-23). Sfinţii Apostoli au trimis şi învestit cu putere pe succesorii lor prin ,,punerea mâ­inilor” (I Timotei  5, 22), iar succesorii Apostolilor, prin ace­lași act, pe cei care le-au urmat lor. Pe temeiul acestor cuvinte ,,cei ce nu au preoție harică nu pot săvârși sfințirea apei” ne spune pe bună dreptate Protosinghelul Ioachim Pârvulescu Starețul Mănăstirii Lainici.

La slujba de sfințire a apei, preotul sau episcopul introduce mâna în apă şi, în semnul crucii, o binecuvântează şi o sfințește, în numele Sfintei Treimi: ,,Şi acum trimite harul Preasfântului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, care sfințește toate, şi sfințește apa aceasta”. Iar credincioșii răspund ,,Amin!” , adică ,,așa este”, ,,așa să fie”, întăresc şi îşi dau consim­țământul la ceea ce a rostit şi a lucrat slujitorul lui Dumnezeu, în numele Lui.  Apa se sfințește, adică primește putere dumne­zeiască, şi prin gus­tare sau stro­pire are efect divin asupra celui care o gustă sau se stropește cu ea. De asemenea, asupra obiec­telor sfințite prin stropire.

Când Moise a trecut poporul ales prin Marea Roşie, a lovit apa cu toiagul. Apa s-a despicat şi, pe fundul mării, evreii au trecut către pustiul Sinai ca pe uscat. Egiptenii, ca să-i prindă, au alergat după ei. Când evreii erau deja ieșiți pe țărm, iar egiptenii încă nu reușiseră să treacă, Moise a lovit marea de-a curmezișul, în forma crucii, ca să vină apa peste vrăjmași, înecându-i (Ieşire cap. 14). Şi azi se mai găsesc, pe fundul Mării Roșii, arme, roți de care, potcoave de cai, ca o do­vadă a realității minunii care s-a petrecut atunci. Toiagul lui Moise l-am văzut în muzeul Topkapi din Istanbul.

Să observăm cum apa şi crucea au putere asupra vrăjmașilor de orice fel. De aceea la Bobotează preotul umblă cu crucea ca să sfințească cu apă sfințită casele şi pe credincioși.
Moise, ca să biruiască pe Amalec, a primit poruncă de la Dumnezeu să țină brațele ridicate în forma crucii. Când obosea şi le lăsa în jos biruiau amaleciţii. De aceea Moise a șezut pe o stâncă şi doi bărbați, Aron şi Or, i-au ținut brațele ridicate în forma crucii şi au biruit evreii (Ieşire 17, 11-13).

Oameni de știință japonezi, prin metode ultraperformante, au des­coperit că structura apei peste care s-a vorbit pozitiv se modifică po­zitiv, iar cristalele de gheață dintr-o astfel de apă sunt simetrice şi nu diforme ca acelea din apa peste care s-a vorbit negativ. Apa cea amară s-a făcut bună de băut în urma faptului că Moise, la porunca lui Dumnezeu, a aruncat într-însa un lemn şi poporul însetat a putut să bea. Fără îndoială că minunea s-a petrecut cu voia şi puterea lui Dumnezeu (Ieşire 15, 23-25).

Când Moise rătăcea prin pustiul Sinai cu poporul evreu, la un moment dat, n-au avut apă ca să-şi potolească setea. Atunci, din porunca lui Dumnezeu, cu toiagul cu care făcuse minuni în Egipt, Moise a lovit într-o stâncă, din care a izvorât apă (Ieşire 17, 6). Sfântul Apostol Pavel spune că această minune a fost o prefigurare a venirii în istorie şi a lucrării Mântuitorului nostru Iisus Hristos: ,,Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii noştri au fost toţi sub nor şi toţi au trecut prin mare şi-ntru Moise toţi s-au botezat în nor şi în mare şi toţi au mâncat aceeași mâncare duhovnicească – mana care a preînchipuit Sfânta Împăr­tăşanie – ;şi toţi aceeaşi băutură duhovnicească au băut – apa ce izvora din stâncă – , pentru că beau din duhovnicească piatră care-i urma, iar piatra era Hristos” (I Corinteni 10, 1-4).

Oare care este duhovniceasca apă ce izvorăște din Piatra Hristos? Ce a spus Iisus femeii samarinence la fântâna lui Iacob? ,,Oricine bea din apa aceasta – apă din fântână – va înseta iarăși; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viață veșnică” (Ioan 4, 13-14). Sigur că aici este vorba, în primul rând, despre apa spirituală, despre harul lui Dumnezeu dobândit prin Sfintele Taine şi prin tot ce se lucrează în Biserică. Dar nu este exclusă nici apa fizică, sfințită şi încărcată cu putere dumnezeiască vindecătoare şi biruitoare asupra duhurilor ne­cu­rate şi asupra  oricăror vrăjmași, pentru cei ce o vor lua cu credință.
Când Neeman sirianul a venit în Samaria, la prorocul Elisei, ca să se vindece de lepră, acesta i-a spus să se scalde de șapte ori în Iordan şi se va face sănătos. Neeman, revoltat, zice: ,,Iată, socoteam că va ieşi el şi, stând la rugăciune, va chema numele Domnului Dumnezeului său, îşi va pune mâna pe locul bolnav şi va alunga lepra. Au doară Abana şi Farfar”, râurile Damascului, nu sunt ele mai bune decât toate apele lui Israel? Nu puteam eu oare să mă scald în ele şi să mă curăţ? Şi aşa s-a întors şi a plecat mânios” (IV Regi 5, 11-12). Servitorii i-au spus că dacă i-ar fi cerut un lucru mare l-ar fi ascultat, dar tocmai pentru că i-a cerut un lucru mic, merită să-l facă. Neeman s-a dus la Iordan,
s-a scăldat de şapte ori în apă şi s-a făcut sănătos.

Îndoiala lui Neeman o pot avea mulți credincioși, puţin-credin­cioşi sau necredincioşi şi să spună că tot apă este şi cea de la robinet ca şi cea sfințită, după cum apele Damascului sunt ca ale Iordanului sau chiar mai bune. Dar nu este aşa. Apa sfințită, ca şi apa Iordanului, are efect la cuvântul omului lui Dumnezeu - prorocul Elisei sau preotul creștin. Din punct de vedere chimic, apa sfințită este tot ca şi apa de la robinet sau din fântână, dar din punct de vedere spiritual nu este la fel. Lucrul acesta îl pot înțelege numai oamenii cu aplecare spre lucrarea lui Dumnezeu şi a harului Său.
Apa sfințită este nedespărțită de Duhul lui Dumnezeu: ,,(…) De nu se va naște cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Iar în cartea Facerii 1, 2 citim că ,,Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”. Sfințirea apei este lucrarea văzută a Duhului Sfânt. Nestricarea apei sfințite o pot vedea şi necredincioșii fără să o poată tăgădui.

Am făcut această introducere mai lungă la descrierea unui eveniment istoric petrecut la Alba Iulia pe vremea marelui voievod Mihai Viteazul.
Mihai Viteazul şi puterea preoților ortodocși de sfințire a apei în Ardeal, la anul 1600.

Istoricul clujean Ioan Lupaş ne-a lăsat moștenire o carte excepțio­nală: ,,Istoria bisericească a românilor ardeleni” (1918, Sibiu), cu o mărturie cutremurătoare despre puterea dreptei credințe. Cunoscutul istoric a adus la lumina publicului o mărturie edificatoare a Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, din prima jumătate a secolului al XVII-lea, privind puterile spirituale de sfințire a apei ale preoților or­todocși din Ardeal în vremea Unirii lui Mihai Viteazul. Cea mai importantă lucrare a sfântului ierarh este ,,Mărturisirea Ortodoxă” (Pravoslavnica Mărturisire), revi­zuită şi corectată de Meletie Sirigul, cel mai învățat teolog grec al secolului al XVII-lea, prezent la Sinodul de la Iași care s-a ținut în trapeza Mănăstirii Sfinții Trei Ie­rarhi şi la care au participat de­legați ai Patriarhiei Ecumenice, ai Bisericii din Kiev şi ai Bisericii Mol­dovei, în frunte cu Mitropolitul Varlaam. Recunoașterea acestei lucrări de către Sinodul Cons­tan­­tinopolitan în 1643, a făcut din ea o mărturisire a întregii Bi­serici Răsăritene.
Conform hotărârii Dietei de la Turda, din 21-24 octombrie 1579, ,,preoții valahi de religie creștină pot să aleagă liber dintre ei pe acel pe care voiesc a-l alege de episcop”. Clerul ortodox ardelean l-a desemnat ca întâi stătător al Bi­sericii românești intracarpatice pe un hunedorean, cunoscut în isto­rio­grafia bisericească sub titulatura de Ioan de Prislop (1585 - c.1605). Acest vlădică a participat la construirea catedralei mitropolitane ortodoxe din Alba-Iulia, începând cu anul 1597, în urma înțelegerii domnitorului Mihai Viteazul cu principele ardelean.
Încă din tinerețe, Mihai Viteazul
s-a bucurat de ocrotirea vădită a lui Dumnezeu. La numai 35 de ani, el ajungea Mare Ban al Craiovei.
Osândit la moarte de Alexandru cel Rău, Mihai Viteazul a fost prins şi adus pentru execuție în București. I s-a îngăduit totuși să poposească pentru rugăciune în Biserica Albă Postăvari (demolată de Ceaușescu în ziua de Paști a anu­lui 1984). Rugându-se acolo în fața icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, se spune că el a făgăduit ridicarea unei mănăstiri, dacă va scăpa cu viață. Călăul, impresionat de înfățișarea lui şi neîndrăznind să-l lovească, a aruncat securea şi a fugit. Văzând minunea, boierii au cerut iertarea condamnatului, iar domnitorul a fost silit să o acorde.
Ajuns în scurt timp domn al Țării Românești, Mihai Viteazul nu şi-a uitat făgăduința şi a ridicat în București, nu departe de Biserica Albă Postăvari, o mănăstire cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae, mănăstire ce va fi cunoscută mai târziu sub numele de ,,Mihai Vodă”. Biserica şi clopotnița au fost translatate, iar chiliile au fost demolate cu ocazia ,,sistema­ti­zării” şi construirii Casei Poporului. Pe locul fostei mănăstiri se întinde astăzi Parcul Izvor.
Mihai Viteazul a închinat ctitoria sa Mănăstirii Simonopetra din Mun­tele Athos, care fusese distrusă în 1581 de un devastator incendiu. Prin ajutoarele directe, dar mai ales prin veniturile Mănăstirii Mihai Vodă, pe care o înzestrase cu 14 sate, Mihai Viteazul a reconstruit practic din temelie mănăstirea athonită, fiind unanim recunoscut ca al doilea  ctitor al ei. Şi astăzi, la Sfânta Liturghie la ieșirea cu Sfintele Daruri, părinții îl pomenesc pe ,,Mihai Voievod”.
Aflând de formarea unei alianțe creștine de luptă împotriva turcilor, Mihai Viteazul şi-a oferit imediat sprijinul şi s-a înțeles cu principele Transilvaniei, Sigismund Batory, şi cu domnul Moldovei, Aron Vodă, să înceapă răscoala în același timp.
Papa însuși i-a scris lui Mihai Viteazul, amintindu-i de nobila origine latină a românilor şi îndemnându-l să treacă la catolicism. În răspunsul său către Roma, domnitorul îl îndemna pe Papa ca el să se întoarcă la Ortodoxie!
Episodul întemeierii de către Mihai Viteazul a Episcopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia ni s-a păstrat în însemnările Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. Pentru frumusețea textului, îl redăm aproape integral.
,,Când Mihai Vodă, domnul Ungrovlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory şi a luat sceptrul Ardealului, a sosit în orașul de scaun numit Bălgrad (Alba Iulia) şi a voit ca să zidească acolo, în oraș, o biserică ortodoxă, însă preoții, orășenii şi toți boierii, fiind de credinţă latinească (catolici), nu-i îngă­duiau să zidească, zicând că ei sunt de credință dreaptă şi de aceea nu doresc să aibă în orașul lor o biserică de lege străină.
Atunci domnitorul le-a spus: ,,Voi nu sunteți mărturisitori ai dreptei credințe, căci nu aveți harul Sfântului Duh în Biserica Voastră. Noi însă, fiind dreptcredincioşi, avem puterea cea adevărată a harului Sfântului Duh, pe care şi cu fapta suntem gata întotdeauna s-o ară­tăm, cu ajutorul lui Dumnezeu”.
Dar ei voiau să-şi dovedească dreptatea prin înfruntare de cuvinte şi dispute. Ci el le-a zis: ,,Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau să o dovediți, altfel vă voi arăta eu, întru încredințarea tuturor”. Iar ei i-au spus: ,,Cum să arătăm? Căci nu e cu putință să dovedim decât cu cuvântul Sfintelor Scripturi”.

El le-a zis: ,,În dispute este osteneala fără de capăt, dar noi, fără înfruntări de vorbe, putem ușor să dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideți, zice, în mijlocul orașului şi acolo să ni se aducă apă curată, iar arhiereul meu şi preoții săi o vor sfinți în văzul tuturor. Tot așa vor face şi ai voștri, deosebit, şi, sfințind-o, o vom pune în bise­rica voastră cea mare, în vase ose­bite, pe care le vom astupa şi le vom pecetlui cu pecețile noastre, pecetluind şi ușa bisericii pentru 40 de zile. Şi a cui apă va rămâne nestricată, ca şi cum de-abia ar fi fost scoasă din izvor, credința aceluia este dreaptă, iar dacă apa cuiva se va strica, credința lui este rea.
Dacă apa mea va rămâne nestri­cată, cum nădăjduiesc că mă va ajuta Dumnezeu, voi nu o să vă împotriviți şi o să-mi îngăduiți să zidesc biserica, iar dacă nu, facă-se voia voastră, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu toţii într-un glas: ,,Bine, bine să fie aşa!”.
Şi a doua zi, dimineața, a ieșit dom­nitorul cu toţi boierii şi curtenii săi în piață, cu episcopul şi cu preoții, slujind litia după obicei, cu cruci, cu lumânări şi candele.
Şi ajungând la locul pregătit, au săvârșit marea sfințire a apei, rugându-se cu toții lui Dumnezeu, cu lacrimi şi suspine, să proslă­vească dreapta credință, iar pe cea rea să o facă de rușine. Tot în piață, dar de o parte, în fața tuturor, latinii au sfințit apa şi au sărat-o. După care, astfel sfinţindu-se apa, fiecare a turnat apa lui sfințită în câte un vas osebit, apoi şi-au pus pecețile pe ambele părți ale vaselor, le-au dus şi le-au pus în biserica cea mare, au încuiat uşile, le-au pecetluit şi au plecat. În fie­care zi, domnitorul cu episcopul, cu preoții şi cu toţi dreptcre­dincioşii se rugau postind. Tot aşa au făcut şi latinii.
Şi după ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor şi i-a zis: ,,Doamne, cheamă-i pe latini şi pe preoții lor şi nu aştepta ziua a patruzecea cea hotărâtă. Să mer­gem la biserică, desfăcând pecețile să deschidem uşile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii lui, care îşi pun cu adevărat nădejdea în El, nu se vor face de ruşine”. Domnitorul, deci, che­mându-i pe toţi, precum l-a sfătuit episcopul, a mers la biserică şi, deschizând uşile, au intrat cu toţii.
Mai întâi, episcopul ortodox, îngenunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu zicând: ,,Doamne, Dumnezeule, Unul în Sfânta Treime slăvit şi preamărit, precum înainte vreme pe dreptul tău Ilie
l-ai auzit vestind cu foc adevărul Tău şi i-ai rușinat pe cei de rea credinţă, auzi-mă acum şi pe mine, robul Tău nevrednic, dimpreună cu toţi robii Tăi de aici, nu pentru vrednicia noastră, pe care nu o avem, ci pentru slăvirea numelui Tău sfânt şi pentru întărirea cre­dinței noastre, care este adevărata credință în Tine, arată întreg harul Sfântului Duh în apa aceasta, ca prin nestricăciunea adevărată a Sfântului Duh. Căci Tu eşti singurul Care pe toate le binecuvântezi şi le sfințești, Dumnezeul nostru şi slavă Ție înălțăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin”.
(Continuare în numărul viitor)