Despre puterea apei sfințite

În Biserica Ortodoxă se petrec mai multe minuni a căror evidență nu poate fi tăgăduită nici de cei cu credință mai puțină sau chiar fără credință.

(Continuare în numărul viitor)
Ridicându-se şi cântând: ,,Doamne, lumina mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme?”, a rupt pecetea vasului cu apă sfințită şi, uitându-se la ea, a găsit-o mai curată şi mai limpede decât înain­te, cu mirosul neschimbat, ca şi cum ar fi fost luată dintr-un izvor curgător, după care a strigat zicând: ,,Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Care Ţi-ai plecat urechea la rugăciunile noastre, mărire Ţie, Care slăveşti Biserica Ta, slavă Ţie, Care întăreşti cu slavă credinţa cea dreaptă şi nu ne-ai făcut de ruşine în aşteptările noastre”. Şi a zis către toţi: ,,Veniţi să vedeţi cum a stat această apă atâtea zile, rămânând nestricată datorită harului Sfântului Duh, şi încredinţaţi-vă că adevărată este credința noastră ortodoxă”.
Iar latinii, rugându-se şi făcând slujba după cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului în care se afla apa lor şi, cum l-au destupat, toată biserica s-a umplut de duhoare, că s-au înspăimântat toţi latinii şi au strigat cu uimire: ,,Adevărată este credința gre­cească pe care o ține domnitorul. Să-şi zidească, deci, biserică în orașul nostru, căci, fiindcă nu i-am îngăduit, Dumnezeu S-a mâniat pe noi şi ne-a împuțit apa”.
Şi astfel făcuţi de ocară, latinii şi preoţii lor s-au împrăştiat cu mare ruşine, iar unii dintre ei s-au convertit la credinţa ortodoxă. Iar domnitorul, cu episcopul său, cu preoţii, cu toţi boierii şi ostașii săi, plin de bucurie şi fericire, s-au întors la curte, slăvindu-L şi mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost pentru întărirea adevăratei credințe ortodoxe. În aceeași zi a făcut un mare ospăț pentru întreg orașul şi pentru toată oastea sa.
Toţi locuitorii Ţării Ardealului, cu jurământ, s-au arătat bucuroși să zidească biserica şi să nu o dărâme niciodată. Deci, domnitorul a început îndată zidirea…”
Cunoscându-şi parcă mai înainte sfârșitul mucenicesc, Mihai Vi­teazul îi scria, în 1600, ducelui Toscanei: ,,În vremea aceasta oricine poate vedea că n-am cru­țat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici însăşi viaţa mea, ci am purtat războiul aşa de multă vreme singur, cu sabia în mână, fără să am nici fortăreţe, nici castele, nici oraşe, nici cel puţin o casă de piatră unde să mă pot retrage, ci abia una singură pentru locuință.
Şi fiind eu în acele ţări îndepărtate şi necunoscute, nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele şi cu cheltuieli peste măsură la crești­nă­tate şi nu am fost cunoscut de nimeni şi nici nu le-am făcut silit de cineva, ci ca să am şi eu un loc şi un nume în creștinătate am părăsit toate celelalte prietenii ce le aveam”.

Biserica ortodoxă din piatră de la Alba-Iulia a fost reședință mitro­po­litană pentru românii ardeleni până la 1701, când, în urma Unirii religioase cu Roma, impusă de austrieci cu forţa, a fost confiscată de episcopul unit Atanasie Anghel, iar mirenilor ortodocși li s-a interzis slujirea în acest locaş al dreptei credinţe, ctitorit de Mihai Viteazul. Nobilul român Gavril Nagszegi, liderul comunităţii ortodoxe din Bălgrad, care s-a revoltat că nu au unde să se mai roage mirenii, biserica fiind confiscată de greco-catolici, a fost arestat şi închis de austrieci şi apoi de nobilii unguri.
Urmele credinței ortodoxe trebuiau şterse, atât spiritual - prin Unirea cu Roma, cât şi material - prin dărâ­marea bisericii lui Mihai Viteazul. De la Mihai Viteazul ne-a rămas însă mărturia de credință, scrisă de Petru Movilă, despre puterile sfințitoare ale preoților orto­docși asupra apei de Bobotează în faţa clerului catolic şi a pastorilor lutherani.

De neapărată trebuinţă ne este acest mare dar lăsat nouă de Mântuitorul în Biserica Sa. De aceea, după rânduială şi ori de câte ori este nevoie, slujitorii Bisericii sunt chemați să sfințească apa, pentru folosul nostru trupesc şi sufletesc. Iar pe marele voievod Mihai Viteazul să-l pomenim în rugă­ciunile noastre. Căci el – după smerita-mi socoteală - merită să se numere printre marii sfinţi ai lui Dumnezeu.