DESPRE POLITICIANUL „PERIFERIC ”

Afirm de la inceput faptul ca cele ce urmeaza sunt viciate din punct de vedere logic (al teoriei argumentarii) de ceea ce se numeste relativismul excesiv, adica sub forma apreciativelor „se pare”, „dupa cate stiu”, „unii zic…”, „deocamdata lumea crede ca…” si altele asemenea. Si asta pentru ca sunt provincial si pe deasupra imi place sa intreprind actiuni politice, serios si cat se poate imagina ca este posibil intr-o filiala de partid, la noi, in capatul tarii… Un studiu Gallup dat publicitatii la sfarsitul anului 2006, sub titlul de “Barometru al Opiniei Publice”, analizeaza intentiile de vot ale romanilor si impactul asupra agendei publice a unei teme oarecare. Ceea ce mi se pare revelator din acest barometru este confirmarea a ceea ce se vehicula de ceva vreme prin expresia “imbecilizare prin televiziune”. Dintre potentialii votanti, aproape 80% isi iau informatia de la televiziune, mai putin de 20% din ziare si nici 7% din carti. Rezulta de aici ceea ce dealtfel banuiesc ca stie toata lumea: ca notorietatea a devenit un criteriu principal in evaluarea politicienilor. Marea problema pentru politicianul ce nu se vede pe sticla televiziunilor din Bucuresti este ca nu are cum sa ajunga in centru, n-are unde „fabrica” notorietate. Pe sticla televiziunilor locale poate, cu ceva istetime, sa acumuleze suficienta notorietate cat sa poata spera la un fotoliu de parlamentar. Dar n-am pus in discutie aspectul financiar. De aceea nu prea ii inteleg pe cei care fac studii superioare politice in ideea ca vor performa politic mai apoi. Pentru ca, precum in cazul studiilor teologice cand vine perfect „mostenirea” unei biserici, s-ar cuveni o mostenire de pozitie in vremelnicele cariere politice. Asadar, ca si in cazul intelectualilor, exista complexe de inferioritate si de superioritate, conditii materiale limitative, si mai ales imagine. “L’image qui compte…”.Ghidati fiind de aparente intra personajele mondene pe scena politica in modul cel mai penibil. In oglinda avem popularea evenimentelor mondene de catre cei care capata notorietate din discursul politic, pentru a obtine sclipiri de blitz-uri pe podiumul vedetelor. „Clasa” politica de la noi, centrala sau periferica, este cea mai buna radiografie a societatii romanesti, o sinteza ce prinde toate calitatile si hibele noastre, conform reprezentativitatii proportionale. Nici macar oamenii politici nu vor fi o solutie daca nu sunt suficienti, daca nu au cultura politica (lipsa experientei n-ar fi mare problema), daca vor folosi acelasi limbaj in discurs precum clasicii tranzitiei. Politicienii periferici seamana caracterelor ce ies in relief in periferii: ori violenti ori fara energie, suburbani, inculti, meschini, carieristi, unii cu meritul de a avea parinti oameni politici. Partidul „Noua Generatie” se prezinta in modul cel mai ilar prin personajele lansate in judetele si targurile din marginea tarii. Pana la urma, nu partidele si ideologiile lor sunt vinovate de starea deplorabila in care ne aflam, ci slaba reprezentare a vointei populare in structurile decizionale. Odata ca n-a prea fost ce alege (desi marfa multa, calitate putina), apoi ca oamenii n-au judecat dupa capul lor, adica cu spiritul critic natural (de dinainte de gandirea intermediata de TV), ci dupa pseudo-criteriile valorice discret sau nu sugerate din modele expuse in exces de mass-media, fie ea si locala. Exigente... de bun simt Dupa inutilul efort de a depasi purgatoriul tranzitiei (sfirsitul nu-i aici...) ne putem da seama ca exigentele pentru un politician sunt mari, dar de bun simt. Si nu irealizabile. Adica: sa respecte neconditionat legea, sa nu minta, sa nu delapideze, sa nu promita cu nerusinare cu mult mai mult decat stie ca poate face, sa-si respecte cuvantul dat, sa fie politicos si cu cei care nu stiu si nu pot mai mult, sa fie exemplu de civilitate atat in comportament, cat si in exprimare, sa fie mai deferent si mai putin arogant. Toate acestea insemna, intr-un cuvant, „ a fi civilizat”. Si, in acelasi fel ca si intelectualii, politicienii ar trebui sa iasa in fata pentru a fi formatori de civilizatie si intemeietori de prosperitate. Si abia apoi sa primeasca notorietate ca rasplata. Ca un fel de subliniere a unor cuvinte-cheie dintr-un text. Sunt importante, dar fara celelalte, din context, nu au cum sa straluceasca. Or fi poate semnele postmodernismului sau mizeriile lasate de comunism; se zice ca intre razboaie, intelectualul avea si demnitate si distinctie si bani. Cam la fel si politicianul. Cu traditia facuta zob si cu modele diforme, observam ca au ramas putini intelectuali si nu avem politicieni drept reper. A fi intelectual si/sau politician nu inseamna deloc a avea o diploma, un doctorat, functie importanta, ci, poate azi mai mult ca oricand, a avea principii, stil, caracter, moralitate.. Asa cum noi ca romani ne simtim periferici in raport cu Occidentul, asa un provincial priveste cu un oarecare complex de inferioritate „centrul”. Dar tocmai de aici poate sa inceapa normala si necesara cicatrizare a uriasei rani, asa precum in mod natural se vindeca orice rana. Gavril ARDUSATAN