Despre „Înnomenirea cuvintelor” şi „întruchiparea lui Dumnezeu pe pământ”

Mărturiseşte că poetul este „întruchiparea lui Dumnezeu pe pământ. Că altfel cum s-ar explica încrederea sa în Cuvânt, încăpăţânarea sa de-a muri cu fiece şoaptă scrisă şi dată celor pe care atât de mult îi iubeşte, cu fiece vers scris?!”.

De altfel, întreaga creaţie lirică a jurnalistului şi poetului Ioan Romeo Roşiianu poate fi definită ca o „radiografie” fascinantă a vieţii şi a iubirii, o cale de „îndumnezeire” a omului prin „înnomenirea cuvintelor”.

Numeroasele sale volume: „Unghi al durerii” – Casa de Editură PANTEON, Piatra Neamţ, 1994, versuri, „Naşterea insomniei” - Casa Editorială ODEON, Bucureşti, 1996, versuri, „Lenjerie pentru Sfântul uitat” – Editura CYBELA, Baia Mare, 1997, versuri, „Poetul ucis de Cuvinte” – Editura CYBELA, Baia Mare, 1999, versuri, „Scrisori deschise trupului TĂU” - Editura Universităţii de Nord, Baia Mare, 2000, versuri, „Blestemul care stinge lumânări” – Casa Editorială ODEON, Bucureşti, 2000, versuri „Acatistele Maicii Domnului” - Editura IULIUS, Baia Mare, 2002, religie, Ediţia I - a, coautor, alături de ÎPS Justinian Chira, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, „Acatistele Maicii Domnului” - Editura IULIUS, Baia Mare, 2003, religie, Ediţia a –II -a, coautor, alături de ÎPS Justinian Chira, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, „În căutarea Îngerului pierdut” – Editura IULIUS, Baia Mare, 2004, versuri, ediţia I – a, „Înnomenirea cuvintelor” – Editura IULIUS, Baia Mare, 2005, versuri, ediţia I – a, „În căutarea Îngerului pierdut” – Editura IULIUS, Baia Mare, 2005, versuri, ediţia a II – a, revăzută şi adăugită, „Înnomenirea cuvintelor” – Editura IULIUS, Baia Mare, 2005, versuri, ediţia a II – a l-au făcut un poet recunoscut la nivel naţional şi extreme de apreciat. Mai mult, până acum Ioan Romeo Roşiianu a semnat prefaţa, postfaţa sau referinţe critice la peste 200 de cărţi, a fost inclus în 10 dicţionare şi în 26 de antologii literare.

După o tăcere mai lungă, Roşiianu revine cu o nouă ediţie din „Înnomenirea cuvintelor”, cea de-a treia, revăzută şi adăugită, având o secţiune nouă „Scrisori de dragoste neexpediată”, un ciclu de 20 de poeme dintr-o o carte ce va fi un volum de sine stătător şi care va apărea curând.

Autorul a optat pentru un volum antologic ca o recuperare a timpului şi cuvântului, pentru că mulţi nu mai ştiau ce a scris, pentru că a tăcut şi nu a mai editat nimic mulţi ani. În prefaţa semnată de Marian Ilea se arată că: „Roşiianu revine în literatura română cu o carte inedită într-un peisaj saturat de experimente.

Redescoperirea omului care iubeşte cu disperare e pretextul oricărei cărţi spectacol într-o literatură ternă. E mai mult decât suficient!”, iar Nicolae Scheianu crede că: „Surprinzătoare şi pline de vervă şi lirism sunt noile poeme – de factură asemănătoare în formă - incluse de poetul şi jurnalistul Ioan Romeo Roşiianu în volumul de faţă, după o lungă tăcere editorială. Sunt surprinzătoare cele 69 de poeme din această carte pentru că relevă un Ioan R. Roşiianu cu totul diferit de cel din volumele anterioare, un Roşiianu nou şi proaspăt în expresie, debordând de imaginaţie, cu un discurs aproape liturgic şi cu o respiraţie amplă şi bine gradată…

Autorul - recurgând la o fericită formulă şi lirică - reuşeşte să dea coerenţă şi substanţă textelor, în fapt nişte scrisori de dragoste/ pretext care-i permit o mare libertate de exprimare şi o îndrăzneaţă abordare ideatică. Este vorba de o serie de 69 de poeme-scrisori despre dragoste, în primul rând, despre „cartea vieţii şi filele ei, despre frunzele căzute şi Dumnezeu, despre bogăţia lumească şi sărăcia spirituală, despre cuvinte şi despre tăcerea dintre ele, despre sânii ei şi palmele sale, despre surâs, despre o noapte trăită singur şi trist, despre o predică cu demoni şi sfinţi, despre binecuvântare şi blestem” etc., etc.”

Un volum scris „cu înfrigurare şi disperare, cu revoltă şi răvăşitoare emoţie. Ca un celebru dans al lumii hispanice: flamenco. Ca un poem despre lumină şi flori, despre ploaie şi rouă, despre surîs, Bunul Dumnezeu şi inimă curată: „(Mai ştii cînd ţi-am zis că-n Biblie scrie de femei, pasiune şi dragoste şi că nimic nu e vulgar?!)”, cum arată Dorin Ploscaru.

Scrisoare despre inima mea şi golul din suflet

IUBITO, mă înţeapă inima de atâta tristeţe şi jalea crescută-ntre noi n-are darul de-a limpezi lumina

la colţuri de lumi demonii pândesc îngenuncherea şi dorul petrecerii noastre lumeşti

Dumnezeu ne apară greu dacă întoarcem spatele sfinţilor cu ochii plânşi în altare

e greu să descoperi şi să-nţelegi lumea când vocea preotului abia răzbate până la tine

ca-ntr-un pelerinaj spre nicăieri trecem căutându-l pe Dumnezeu deşi nu ne cunoaştem pe noi

căutăm izbăvirea prin vorbă, dar păcatul ne trage în jos.

(Mai ştii când la marginea lumii am atins zenitul cu mâna şi infinitul cu gândul?)

Aşa a fost să fie, Iubito, ca o rătăcire a şoaptei în cuvânt e trecerea mea printre oameni

ca o căutare a umbrei noaptea ca o nouă dimensiune lumina zorilor

aşa se face de ziuă şi-n inima noastră pângărită de fapte uneori se face şi nor

poate şi-un vânt trece printre frunze însăilând poveşti codrului părăsit pentru pletele tale.

(Mai ştii ce cuminte am aşteptat o viaţă întreagă să intri în curtea bisericii în inima mea?)

Apoi zici că s-a făcut noapte, Iubito, apoi parcă o nouă zi şi-o nouă noapte adâncă şi grea

era aşa de întuneric între noi încât nici măcar paşii noştri spre lume şi viaţă nu-i mai vedeam

era ca şi cum am fi căutat stelele-n crucea amiezii şi zorii când e luna plină pe cer

era ca şi cum rătăcirea noastră avea sensuri numai de ea ştiută, iubito,

ca şi cum sufletele noastre-şi dădeau mâinile ca să ne treacă sângele vieţii de la unul la celălalt

aşa ţi-am donat inima şi n-ai avut ce face cu ea

în inima ta nu mai sunt locuri nici măcar în picioare, iubita mea.