Despre FRUMUSEȚE

Când am fost copil şi mai mărişor, eram supărat pe mine şi pe părinţi pentru că, gândeam eu, nu sunt şi nu m-au făcut mai frumos. Mă uitam la alţii şi aveam impresia că majoritatea erau mai frumoşi decât mine. Mă comparam cu ei sau mi-aş fi dorit să fiu ca unul dintre ei. Uneori, mă uitam în oglindă şi nu eram mulţumit de mine. Mai târziu, mi-am dat seama că părerea mea nu era întemeiată şi modul în care gândeam era unul subiectiv. În realitate, fiecare este frumos în felul lui, oricât de nemulţumiţi am fi de felul cum arătăm…

Trebuie să ştim şi aceasta: că fiecare dintre noi este o persoană UNICĂ şi IREPETA­BILĂ; adică, de la Adam încoace nu s-a mai născut vreun om ca oricare dintre noi şi nici nu se va mai naşte până la sfârşitul lumii. E şi aceasta o dovadă a negrăitei înţelepciuni a lui Dumnezeu şi un motiv pentru care întreruperea de sarcină este un mare păcat, pentru că se curmă viaţa unei persoane care nu s-a mai născut şi nici nu se va mai naşte. Dar aceasta este altă problemă...
Problema asupra căreia vreau să mă opresc este aceea că fiecare suntem frumoşi în felul nostru, numai că trebuie să înţelegem lucrul acesta.
Când Mântuitorul a spus pilda celor zece fecioare, cinci înţelepte, iar cinci neînţelepte (Matei 25, 1-13), arată că fecioarele neînţelepte n-au fost prevăzătoare ca să aibă untdelemn în candele, să poată întâmpina mirele şi să petreacă împreună cu El la nuntă. Însă, pe când mergeau ele să cumpere, a sosit mirele şi cele înţelepte au intrat cu El la nuntă şi uşa s-a închis. Mai pe urmă, sosind şi celelalte fecioare au bătut la uşă, dar mirele le-a răspuns: ,,Adevărat, adevărat vă spun vouă, nu vă cunosc pe voi” (Matei 25, 12). În unele ediţii ale Bibliei greceşti, tâlcuirea şi înţelesul acestui verset ar fi: ,,Adevărat, adevărat vă spun vouă, nu îmi regăsesc chipul în voi”, (nu mă regăsesc în voi) sau, cu alte cuvinte, ,,nu vă asemănaţi cu Mine”.

În realitate nu există om urât sau om frumos, ci numai om păcătos sau nepăcătos. Orice om păcătos va fi întotdeauna urât şi orice om nepăcătos va fi întotdeauna frumos, pentru că seamănă cu Hristos, a dobândit asemănarea, chi­pul frumos al Mântuitorului, a dobândit asemănarea cu Dumnezeu ca stare, dar care se răs­frânge şi în exterior asupra chi­pului văzut.

În cartea Facerii, capitolul 1, versetul 26, scrie: ,,Şi a zis Dumnezeu: ,,Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”. În treacăt voi spune că autorul inspirat foloseşte în acest verset pluralul, atât la verbul ,,să fa­cem”, cât şi la pronumele ,,noas­tră” pentru a ieşi în evidenţă pluralitatea, trinitatea Persoa­nelor Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care împreună au participat atât la opera de creare a lumii prin Tatăl, la opera de mântuire prin Fiul, cât şi la lucrarea de sfinţire prin Duhul Sfânt.

Dar ce este chipul şi ce este ase­mănarea omului cu Dumnezeu? Din câte ştiu, chipul este ceea ce omul are comun cu Dumnezeu; sufletul cu însuşirile lui: spiritua­litate, veşnicie, sentiment, voin­ţă, raţiune şi libertate. Iar ase­mă­narea o dobândim prin efort personal şi cu ajutorul harului lui Dumnezeu.

Sufletul este de natură spirituală, nu este de natură materială ca să poată fi cunoscut cu cele cinci simţuri: văz, auz, gust, miros şi pipăit. Sufletul nu poate fi văzut, nu poate fi auzit, gustat, mirosit sau pipăit, dar nici nu putem spune că nu există, pentru că la nivelul lui gândim, simţim şi deliberăm. La nivelul sufletului, trăim toate sentimentele pozitive sau negative, precum şi toate manifestările noastre şi nu putem spune că nu îl avem. Sufletul ţine trupul în viaţă. Când sufletul se desparte de trup, trupul se descompune în elementele din care a fost alcătuit, iar sufletul se duce la Dumnezeu care l-a dat (Ecclesiastul 12, 7).

Se pune întrebarea: Cei mai mari păcătoşi sunt după chipul lui Dumnezeu? Da, sunt, pentru că şi ei au suflet nemuritor cu însu­şirile lui, însă le lipseşte asemă­narea.
Asemănarea se do­­bân­­deşte, cum am mai spus, prin efort personal şi cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Harul este energie sau putere dumnezeiască ce izvorăşte din fiinţa lui Dumnezeu, nedes­părţită dar distinctă de fiinţa Lui, şi care se dă credinciosului în dar în scopul şi în ajutorul mântuirii.

Omul care voieşte poate dobândi asemănarea pe care au avut-o fecioarele înţelepte şi care se­mănau cu Hristos şi erau fru­moase, indiferent ce ar vedea ochii răi ai păcătoşilor. În iconografia orto­doxă, sfinţii sunt pictaţi ,,subţiaţi” de post şi rugă­ciune. De aceea au înfăţişarea, chipul îndumnezeit şi înconjurat de aureolă, care este lumina spirituală ce izvorăşte din chipul sfântului. Uitaţi-vă la faţa unui om binecredincios. Se vede pe chipul său că este om al lui Dumnezeu, iar faţa lui radiază de lumină, de bucurie sfântă şi de fericire. Un astfel de om nu este frumos?
Nu este nevoie - şi nici nu ne cere Dumnezeu - să căutăm a dobândi frumuseţea cu mijloace artificiale. Iar când vorbim de asemănarea cu Dumnezeu nu înseamnă - şi nici nu putem - să fim atotputernici sau atotştiutori ca El, ci a fi asemenea cu Dumnezeu în bunătate, în iubire, în milostenie, în răbdare şi în celelalte virtuţi care se cer unui creştin.

Una din evangheliile apocrife (necanonice) relatează cum Iisus Hristos, însoţit de Sfinţii Apostoli, mergea pe un drum şi, la un moment dat, văd, nu la foarte mare depărtare, un câine mort. Apostolii, repede, îşi pun mâinile la nas şi exlamă: - Ce urât miroase! În vreme ce Iisus Hristos zice: - Dar ce dinţi frumoşi are! Dincolo de aspectul cvasi-anecdotic al episodului, rămâne morala. Iisus a văzut singurul lucru care se putea vedea frumos într-un cadavru, pentru că a privit cu ochiul cel bun, în timp ce Apostolii au privit cu ochii ,,cei răi” şi au văzut partea negativă, mirosul urât. De aceea se spune adesea că frumuseţea este în ochiul privitorului. ,,…dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este în tine este întuneric, cu cât mai mult în­­tu­­nericul!” (Matei 6, 22-23), ,,sau este ochiul tău rău pentru că sunt eu bun?” (Matei 20, 15). Dacă ochii noştri sunt plini de ură, sunt plini şi de întuneric, iar dacă sunt plini de iubire, fără îndoială că vor fi fru­moşi.
Am provocat elevii cărora le-am predat şi le-am zis: - Dacă am avea în faţă un om care este pe cât cu putinţă împlinitor al voii lui Dumnezeu, mergând regulat la Bise­rică, îndeletnicindu-se cu postul şi cu rugăciunea, mărturisindu-se şi împărtăşindu-se după rân­duială, străduindu-se cu săvârşirea fap­telor bune şi de milostenie, şi am avea în faţă şi unul care nu se îndeletniceşte cu nimic din toate acestea, ba în plus se lasă pradă viciilor şi păcatelor de tot felul, am putea spune doar privindu-le chipurile, care este după voia lui Dumnezeu şi care nu? - De bună seamă că da. -Şi atunci, care este frumos şi care nu?
Să luăm exemplul celor patru ti­neri: Daniel, Anania, Misael şi Azaria. După zece zile de post cu seminţe ,,chipurile lor erau mai frumoase şi trupurile lor mai pu­ternice decât ale tinerilor ce mâncau din masa regelui” (Daniel 1, 15). ,,Şi acestor patru tineri le-a dat Dumnezeu înţelegere şi cunoaştere şi minte iscusită în orice fel de meşteşug…” (Daniel 1, 17). Iată frumuseţea adevărată dobândită ca urmare a ascultării de Dumnezeu, în vreme ce regele tiran ,,Nabucodonosor s-a umplut de mânie şi şi-a schimbat înfăţişarea feţei…” (Daniel 3, 19), a devenit urât.  În cartea Proverbelor lui Solomon, găsim scris: ,,Când inima e veselă, faţa se înseninează, dar când inima e tristă, se posomorăşte” (Proverbe 15, 13).  Cât  de frumoasă o vede pe o fată tânărul îndrăgostit de ea, indiferent cum ar arăta. Fru­mu­sețea o face dragostea.

Este evident - şi nimeni nu poate contesta acest fapt - că omul nepăcătos este mai frumos şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor. Cei care nu se pot despărţi de păcat ca să devină mai ,,frumoşi” încă n-au descoperit acest dar al frumuseţii dumnezeieşti şi nu se pot încă despărţi de capcanele plăcerilor trecătoare şi înşelătoare. Am spus, de multe ori, că fără efort personal nici nu se poate şi nici nu este drept să se poată ajunge la ,,performanţă”,dacă putem spune aşa. Dumnezeu nu premiază le­neşii şi fricoşii: ,,Îndrăzniţi”, şi ,,…nu vă temeţi” spune Mântuitorul în Evanghelia de la Matei 14, 27.
Să observăm curajul Sfântului şi primului mucenic Ştefan, care,  ,,plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor” (Faptele Apostolilor  6, 8), iar duş­manii şi ucigaşii lui ,,aţintindu-şi ochii asupra lui, (…) au văzut faţa lui ca o faţă de înger” (Faptele Apostolilor 6, 15).

Să mai luăm un exemplu: ,,Şi co­borându-se din munte, Moise nu ştia că faţa sa strălucea de când grăise Dumnezeu cu el” (Ieşire 34, 29). Iată, noi, când ne rugăm, grăim cu Dumnezeu şi când Dumnezeu ne răspunde în multe feluri la rugăciunile noastre, grăieşte cu noi şi atunci devenim frumoşi.    

Iubite frate creştine, nu cred că dumneata n-ai vrea să fii cât mai frumos. Dacă eşti frumos, urmează calea. Dacă nu, atunci străduieşte-te să vorbeşti cu Dumnezeu; El va vorbi cu tine şi pe nesimţite vei deveni frumos ca Moise şi ca toţi cei care s-au făcut plăcuţi lui Dumnezeu.  Chipurile celor patru tineri, al lui Moise şi al Sfântului Ştefan se identificau cu ale fecioarelor înţe­lepte şi cu al Mirelui Hristos, fapt la care se cuvine să luăm aminte.  

Mă rog de iertare. Ce frumuseţe poate avea omul care înjură şi blestemă? Lucrul acesta îl face omul plin de ură, omul care nu-şi poate înfrâna limba, omul mândru, omul care fură sau agoniseşte bunuri nedrepte, omul desfrânat sau cel lipsit de credinţă. Din nefericire, toate păcatele sunt implicit legate unele de altele. ,,Im­plicit” vrea să zică faptul că, de obicei, omul care îl face pe unul e dispus a-l face şi pe celălalt. Cine înjură şi blestemă este şi mândru şi vicios. Nici la Biserică nu merge, nici de rugat nu se roagă. Faptele bune pe care le face le face mai mult circumstanţial, aşa, cu diferite şi foarte rari ocazii, fără să aibă cu Dumnezeu o legătură strânsă,
per­manentă, spirituală, liberă,
conş­tientă şi responsabilă. Dacă ar fi devotat cu totul lui Dumnezeu, atunci ar fi omul frumos de care vorbim şi greşelile de moment care i s-ar întâmpla n-ar avea impact major nici asupra sufletului, nici asupra trupului; s-ar îndrepta uşor şi repede, ar rămâne mereu… frumos.

Posibilitatea de a ne schimba la faţă şi a deveni frumoşi ne-o dovedeşte cu prisosinţă Iisus Hristos atunci când S-a schimbat la faţă pe Muntele Taborului înaintea Sfinţilor Apostoli Petru, Iacob şi Ioan, moment în care Sfântul Apostol Petru, în extaz  (,,el neştiind ce spune”(Luca 9, 33), a exclamat: ,,Doamne, bine este să fim aici” (Matei 17, 4). Simt nevoia să remarc o afirmaţie a Arhiepiscopului Justinian al Mara­mureşului  care spunea că Mântuitorul S-a schimbat la faţă când S-a întrupat ,,de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om”,  iar pe Tabor a revenit la starea iniţială, oferindu-le celor trei posibilitatea de a trăi clipe de privelişte şi fericire cerească; ,,…noi înşine cu ochii noştri I-am văzut măreţia” (II Petru 1, 16).
Frumuseţea trupească şi su­fletească sunt nedespărţite de starea de fericire extatică, cerească, paradiziacă: ,,Pe cele ce ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc” (I Corinteni 2, 9).

Cu riscul de a deveni incomod, va trebui să abordez, pe cât îmi va fi cu putinţă, şi problema frumu­seţii… artificiale, de care mai preo­cupate sunt femeile. Ispitele sunt foarte mari, iar modernismul oferă cu generozitate tot felul de prilejuri. Oricât de supărător aş fi, sunt convins că Dumnezeu nu ne cere dobândirea frumuseţii  pe altă cale decât cea spirituală şi duhovnicească. Să fiu bine înţeles: Dumnezeu nu ne cere înadins să umblăm în zdrenţe, nespălaţi sau neîngrijiţi, ori urât mirositori, ci curaţi şi trupeşte, nu doar sufle­teşte, cu haine curate, decente şi în bună rânduială.

Dumnezeu nu cere ca femeile să se rujeze, să se epileze, să se fardeze, să se penseze, nici să poarte piercing-uri, nici să-şi pună silicoane sau să se tatueze ( ,,…să nu scrieţi pe voi cu împunsături de ac” Levitic 19, 28), ci să se lase aşa cum le-a creat Dumnezeu. Nu mai vorbim despre decoltee exagerate, despicăturile fustei sau despre pantalonii rupţi etc. Ce chin pe dânsele să poarte pantofi cu tocuri! Pe lângă faptul că pot fi incomozi, le creează şi probleme de sănătate. Doamne, câţi bani şi cât timp le răpesc aceste mode necreştineşti! Iar preocuparea pentru cele ale lui Dumnezeu rămâne în plan inferior.
Nu ştiu nici câte vor citi ce scriu, nici câte mă vor asculta, dar Dumnezeu vrea altceva de la dânsele. Dumnezeu vrea ca ele să fie cuminţi şi cu minte, să fie fidele, să fie credincioase, să se căsă­torească, să fie născătoare de copii. Cea mai frumoasă femeie este cea ,,deranjată” de copii. Cea mai frumoasă minune a lui Dumnezeu este,, puiul” de om. Eu, când îi văd pe copii, Îl văd pe Dumnezeu. În afară de Dumnezeu, mai poate da viaţă doar mama. Cea mai ,,rentabilă” investiţie sunt copiii, fără de care nimic nu are valoare; nici banii, nici proprietăţile, nici modele şi nici ,,distracţiile” non-stop. Nu este nici iubire, nici fericire mai mare decât să ţii în braţe şi să relaţionezi cu cel născut trup din trupul tău şi sânge din sângele tău. Nu accept niciun contraargument, căci eventualii opinenţi fie nu ştiu ce înseamnă acest lucru, fie le lipseşte necesara şi suficienta credinţă. Priviţi la Maica Domnului. Cine vrea s-o vadă trebuie s-o imite. Să o imite în ascultare şi iubire de Dumnezeu, în credinţă, răbdare, smerenie, bunătate şi în celelalte virtuţi. Omul încruntat, plin de ură şi de răutate nu va fi niciodată frumos.
Să nu creadă cineva că bărbaţilor li s-ar cere mai puţin… Mă cuprinde mila când îi văd pe atâţia cum se lasă pradă şi robi ai multor practici vicioase: ,,nonconformism”, tatuaje, droguri, alcool, fumat, tunsori dintre cele mai radicale, îmbră­căminte extravagantă, petreceri şi distracţii neplăcute lui Dumnezeu, necredinţă, nepreocupare de cele ale lui Dumnezeu şi ale Bisericii, şi multe altele, care nu îl fac pe om frumos.  ,,Preocuparea noastră trebuie să fie pentru frumuseţe” zice doctorul Teofil Lung.
Iubiţi cititori şi cititoare, nu este greu să devii frumos. Cine dobândeşte frumuseţea după voia lui Dumnezeu va fi frumos şi în ochii oamenilor. Dostoievski spune că ,,frumuseţea va mântui lumea”, iar doctorul Radu Țincu zice că: „omul ca să evolueze are nevoie de cultură și de frumusețe”.